Cineva spunea odata ca povestile de dragoste incep si se termina intr-o gara. Nu am crezut ca mi se va aplica lema asta vreodata. Pur si simplu nu o luam ca o lema. Ma gandeam la ea ca si la o efemera vecinatate de adevar.
Cateodata stau si ma gandesc la trecut si retraiesc clipe, cuvinte, zambete si chiar lacrimi. E frumoasa viata cand iubesti clipa si frumusetea momentului, cand stii sa pretuiesti clipa si cuvantul. Nu imi plac lacrimile si oftatul si totusi ele fac parte din dragoste, poate ca fara ele dragostea nu e intreaga. Speram intr-o vreme ca nici o poveste de dragoste nu are vreun sfarsit. Am invatat ca in viata amintirile sunt ancore pentru realitate. As vrea sa cred ca iubirea din gara aceea exista si chiar daca nu mai e ce a fost.....e ceva asa de frumos incat as povesti asta nepotilor...sau, as trai sa le amintesc frumusetea unor clipe, cuvinte, zambete si chiar lacrimi.