....delirind pe ritm de mozart...

E cald afara. Nespus de cald! Am venit azi ud pe o strada goala privind in gol. Am ajuns acasa si era noapte. Era liniste afara, iar in casa mirosea a rufe proaspat spalate. Spalasem ceva cu o zi in urma si culmea, le-am lasat in hol sa se usuce. De acolo venea mirosul ala imbietor, si, sa fiu cinstit… am adulmecat in aer putin. Am ramas asa privind in gol. Stiu ca lipseste ceva. Stiu asta de ceva vreme, insa inca nu mi-am dat seama ce.
Am deschis intr-un final laptopul si am inceput sa ascult muzica. Rand pe rand in minte mi-au venit clipe din viata. Am incercat sa ascult o piesa care intr-un fel m-a facut sa cad pe ganduri de fiecare data cand o ascult. E o piesa care nu imi aduce aminte de nimeni. Drept sa iti spun…nici nu vreau asta. Vreau ca piesa asta sa imi aminteasca de mine si doar de mine.
Am zambit azi!
De ce am zambit? Stateam ca un tampit in misjlocul livingului ascultam muzica cu ochii inchisi si zambeam. De ce? Si eu ma intreb! Poate ca e frumoasa viata. Paote ca sunetul viorii e duios. E bine uneori in viata sa te iubesti pe tine insuti. E bine ca mai ai puterea sa te privesti in oglinda ar spune cineva. Azi, am facut asta, de mai multe ori, la sala!
Stii, ma gandeam azi ca mi-e dor de odihna. Am sa ma intind in seara asta in pat si am sa visez! Mi-am propus! E liniste si inca in nesomnul meu staruie ceva. Stiu ca lipseste ceva, lipseste ceva anume….ceva care sa ma faca sa zbor de fericire. Cel putin asa cred. De fapt, poate ar trebui sa nu mai visez. Ar trebui sa dorm. Odihna ar fi binevenita. Stii, uneori cand dorm ma intorc in pat si caut o perna sa o prind in brate. De fapt am rezolvat si asta: mi-am luat mai multe perne, acum e plin de perne in patul meu.
M-am gandit sa fur niste clipe. Sunt multi care au furat clipe cu mine, le vreau inapoie. De la fiecare in parte! De fapt, paote ii deranjez…fiecare are problemele pe care si le creeaza, insa, eu, imi vreau inapoi timpul. Cine stie, din atatea clipe, poate nasc o eternitate!
Cred ca am sa mai ascund un pic de viata. E asa de frumos in singuratatea mea, incat am inceput sa ma obisnuiesc cu ea. De fapt, cred ca am inceput sa am o relatie cu ea! Nu, nu te speria, nu e nimica de speriat, sunt de fapt, inca, acelasi!
Stii ce iti spuneam atunci cant te tineam in brate? E bine! E asa de bine!
Ma trezeam din mica mea serenade sentimentala si ma pomeneam ca scriu aceste randuri plangand. De ce? Nu cred ca de fapt sunt lacrimi, sunt doar amintiri ce dor uneori. Amintirile ar trebui sa doara? As vrea sa visez…mi-e somn si ma dor amintirile. Muzica inca suna si parca isi cere iertare! Nu am de gand sa mai iert nimica, de fapt… mi-e mila de ea….am sa o las sa o judece Eminescu cu-ale sale versuri mari…sau mai bine bacovia sa ii inghete si ultimul zambet, ba chiar sa i-l transforme in ranjet, un ranjet plin de iubire!

povestind despre singuratatea de maine..

A mai trecut un an si se pare ca ninsoarea pe care o priveam azi pe balcon a inceput sa isi transforme culoarea. Nu stiu de ce imi pare ca lumea se inghesuie incet incet spre un sfarsit. In orice caz sfarsitul bunului simt e foarte aproape.
Simt ca durerea se ascute. Desi vremea e rece afara o simt inabusitoare. Am privit azi noapte cerul tremurand de frig. Poate ca doar acolo mai exista liniste. As vrea sa ma ridic spre cer si sa nu mai tremur de frig. Sa privesc incet cum luna isi rasfira lumina ei plapanda spre mine. As vrea sa respir rar si linsitit si sa pot sa ma adancesc relaxat in visele mele. Aseara am dormit asa de adanc si am visat. De tare mult timp nu am mai reusit sa visez. Nici nu stiu ce am visat, eram doar fericit ca visele s-au intors iarasi in viata mea. Azi dimineata ploua afara incet si parca apasat. As fi iesit sa ma plimb in ploaie, insa simteam ca apoi, e doar o chestie de timp pana ma racesc. Eram un pic ingrijorat de asta, insa am stat totusi pe balcon si am privit cum picurii cadeau marunt si rece pe asfaltul din fata mea.
Am mai murit putin azi. Mi-e dor de mama si de tot ce ma inconjoara. Sunt singur si vreau sa fiu singur. De ce? Poate ca iti scriu de atata timp si parca imi scriu mie insumi. Pentru ca m-am saturat sa iau totul de la capat de fiecare data. M-am saturat ca visele mele sa fie sporadice si triste. As vrea sa ma trezesc dimineata zambind si privind cu alti ochi viata. Poate ca e vina ei, poate ca viata mea s-a crapat atunci si poate ca nu va mai fi la fel. Am dat atunci prea mult din mine, si tot ce era mai bun s-a dus acolo. sa intorc ceva de atunci? Nu cred ca mai am puterea si nici nu mai vreau sa traiesc ce am trait si nici sa mai trec prin ce am trecut. Mi-e groaza sa dorm sis a stiu ca iarasi visele mele se vor trezi singure. Poate ca nu doar ele sunt singure. Vina? E doar a mea.
As vrea sa plec undeva departe de tot. Poate ca ar fi mai bine. Ar fi totusi prea tarziu, insa poate somnul meu ar fi mai adanc. si apoi, eu nu dorm! Eu doar privesc pleoapele...

https://www.facebook.com/photo.php?v=301458786641371

Nu as putea sa spun decat ca mi-au dat lacrimile.
sa iti spun de ce?
probabil ca nu as putea sa raspund niciodata. Poate pentru ca in sufletul meu am ramas un copil si paote ca imaginea asta ma face sa imi lipseasca din inima locusorul ala in care sunt parinte...in care ma incearca anumite sentimente stranii nemaiintalnite. Eu? Le am acolo mama. De unde stiu asta? as putea sa iti spun ca nu stiu....si nici nu cred.....insa le simt. Simt ca vreau sa fiu tata si sa imi tin in brate baiatul. Imi e dor de el inca de ceva vreme. Il vreau sa faca aprte din viata mea si sa ma dedic lui. Poate mai trebuie sa astept. sau poate......nu o sa mai vina. El e insa in sufletul meu, acolo unde doar eu si cu tine ajungem. acolo unde e asa de frumos incat e zi de zi un mic rai! Multumesc Doamne ca imi dai putere sa merg mai departe zi de zi!
Iti multumesc Doamne ca ne deschizi cateodata ochii cu astfel de momente unice in viata pe langa care trecem fara sa ne pese de cele mai multe ori!

Regrets i've had a few....

And now, the end is near;
And so I face the final curtain.
My friend, I'll say it clear,
I'll state my case, of which I'm certain.

I've lived a life that's full.
I've traveled each and ev'ry highway;
But more, much more than this,
I did it my way.

Regrets, I've had a few;
But then again, too few to mention.
I did what I had to do
And saw it through without exemption.

I planned each charted course;
Each careful step along the byway,
But more, much more than this,
I did it my way.

Yes, there were times, I'm sure you knew
When I bit off more than I could chew.
But through it all, when there was doubt,
I ate it up and spit it out.
I faced it all and I stood tall;
And did it my way.

I've loved, I've laughed and cried.
I've had my fill; my share of 'boozing'.
And now, as tears subside,
I find it all so amusing.

To think I did all that;
And may I say - not in a shy way,
"No, oh no not me,
I did it my way".

For what is a man, what has he got?
If not himself, then he has naught.
To say the thïngs he truly feels;
And not the words of one who kneels.
The record shows I took the blows

Versuri de la: http://www.versuri.ro/

Si, daca maine nu ar mai exista?

As vrea sa imi petrec clipele ce raman inainte de neexistenta…cu tine. As vrea sa te strang in brate sis a ma cufund in imbratisarea ta. Sa uit de tot si toate, chiar daca pentru cateva clipe. As vrea sa ma imbratisezi si sa taci. Sa lasi linsitea sa vorbeasca pentru noi.
Apoi as vrea sa te tin de mana si sa ne plimbam la apus de soare pe o plaja. Sa simtim cum pisioarele ni se afunda in nisipul moale si cald, sa auzim tanguitul marii si sa ne iubim atunci cand noaptea isi intra in rol. As vrea sa adorm cu tine in gand si de ar fi sa nu ma mai trezesc sa stii ca…inima ta bate in sufletul meu acuma.
Daca maine nu ar mai fi…as vrea sa pot urni un munte. As vrea sa il pot da la o parte din calea ta, asa drumul ar fi mai usor catre mine.
Daca timpul maine s-ar opri….de-ar fi sa fie asa un sfarsit….as vrea sa pot urni trecutul din loc si sa ma intorc in bratele tale pentru totdeauna.
Daca tot ce am stii noi s-ar opri pentru totdeauna atunci as vrea sa traiesc sa pot sa scriu o poezie nesfarsita in care sa cant frumusetea vietii si a mortii. As vrea sa pot culege roadele unei munci de-o viata si as vrea sa simt in brate rodul unei iubiri. As vrea sa ma trezesc cu zambet de copil si as vrea sa adorm cu sarutarea ta. As vrea sa pot respire aerul si sa inot in apa in care ma insoteste un sflet unic, identic cu al meu si care sa imi spuna tata. As vrea sa pot uita rautatea sis a vad in fata doar adevarul si lucrul frumos.
Daca lumea s-ar opri sit u nu ai fi aici, atunci viata ar fi asa de goala. As vrea atunci sa pot visa pentru totdeauna. As vrea sa adorm in pacea mea cu tine in gand si privind catre tine. Daca asa ar fi sa fie Doamne, atunci…fa-o sa nu doara. Fa-o incet dar limpede si lasa-ma sa iubesc pana in ultima clipa viata!

E usor

E usor ca sa taci si cand ingerii dorm
sa asculti ale inimii corzi.
E atat de usor ca sa-nveti
cum un zambet invata un om sa-l respecti.
E usor ca sa spui ca ti-e greu..
e ca si atunci can bondarii de mai pier.
E usor sa rapunzi unor copii..
tot atat de usor e sa stii sa respecti cu un zambet.
E usor ca sa vezi cand iubirea dispare
...tot atat parca-i greu a iubi....

Poate ca nu am intalnit-o niciodata si poate mi-a aparut doar in vis. Imi place sa visez cu ochii deschisi, pentru ca stiu ca ea e aici, aproape de mine si de gandurile mele, zambitoare si calda. Ma gandesc la ea ca si cum as sti-o de-o viata. Cine stie..paote chiar o cunosc. Mi-e dor ins ade ea tare mult. Aseara am citit o carte. De multa vreme nu am mai deschis o carte si imi venea sa plang la reintalnirea cu vechiul meu prieten, linistea de dincolo de cuvinte. Mi-e greu fara tine si fara zambetul tau. Mi-e teama ca te-am pierdut demult. Stiu asta de o gramada de timp, insa ma incapatanez asa ca….departe, dincolo de cuvinte. Oare a venit iarna asta pentru ca trebuia sa vina, sau pentru ca o merit? Am citit in ochii tai ieri ca vrei sa pleci. Ma gandeam ca poate te-ai saturat de mine. De fapt stiam asta. De multe ori imi vine si mie sa plec. Acum, mai am doar putin de stat. nu departe de aici, de fapt chiar aproape, se afla un loc familiar, un loc in care visez cu ochii deschisi, in care adorm zambind. E undeva asa de aproape de capatul lumii, pentru ca vad un hau in fata mea. E drept ca undeva in zare e ceva frumos care de multe ori ma face sa plang, insa dedesubtul meu….nu e nimic, decat un negru adanc. Am incercat azi sa construiesc o barca sa pot trebe peste marea aceea neagra, insa…se pare ca nu e apa.
mi-e asa de foame. Nu stiu daca as manca ceva. As vrea insa sa imi stampar setea. Ma uit spre arsita noptii si ma gandesc daca dimineata cand o sa ma trezesc o sa mai fii langa mine. Stii, visam atunci demult ca dimineata ai sa pleci pentru totdeauna si ca nu ai sa mai fi a mea. Si acum ma gandesc daca acel vis era alb negru sau color. Era desprins de printr-o poveste, insa o poveste urata.
E atat de rece afara. Am iesit sa privesc cerul. Nu mai e acolo. E doar frig. E frig si parca si tacerea a incetat sa mai respire. Ma gandeam la foc. Oare ar putea el sa incalzeasca inima vreodata? Ce devine rece oare se mai poate incalzi? E frig afara sau doar ploua in sufletul meu?