Am devenit asa de rece, insa lacrimile raman asa de calde.

Nu am plecat nicaieri, doar am disparut… am lasat in urma un praf pentru ca trebuia sa se piarda urma. Nu caut nimic si nici nu cred ca gasesc ceea ce caut. Ma intorc de fiecare data in mine si plang. Cu lacrimi, cu durere si sentimente. Am plecat pentru ca aveai nevoie sa zbori linistita catre cerul tau si numai al tau. Am plans cand am facut asta si lacrimile inca vor alege nemurirea no-man’s-land-ului. Aici departe de tot e liniste, e linistea pe care o cautam si pe care o gasesc de fiecare data.
Stii, sunt ca un lup care nu mai vrea haita, vrea sa se retraga singur, e ca si cand un suflet isi cauta moartea, nu cea reala, ci aceea a singuratatii absolute, a atingerii unui eu atat de indepartat incat uneori il aud cum vorbeste singur si se tanguie catre nicaieri.
De ce plang? Nimic, de fapt asa a fost intotdeauna, imi plang mie insumi pe umeri si caut caldura in bratele mele. Am stat atat de mult in caldura lor incat m-am obisnuit cu mine insumi, cu singuratatea si cu lacrimile calde ale impacarii cu sine.
Nu am sa plec niciodata mai departe de lumea mea, e trist, insa e siguranta in care mai am incredere. Au trecut dureri si rani, sentimentele insa scancesc inca, lacrimile vor fi acolo intotdeauna, asa, in coltul ochiului. Am plecat catre locul meu, nicaieri, insa acasa.
Pastrez pentru mine saruturi si mangaieri, placeri si nevinovate dorinte. Am sa tac in larma din jurul meu pentru ca linistea ma duce spre locul meu. Aici am sa tin aproape amintirile calde si frumoase, dureroase si gri, tacute si perverse. Nu moarte desparte inimi, ci minciuna si efervescenta negatiei. Nu caut raspunsuri, de fapt, nu le mai vreau a le sti. Mai bine sa ma las in bataia necuvantata a sunetelor muzicii, acel leganat care te face sa adormi si sa visezi. Am sa visez mult, pentru ca stii bine ca imi place sa visez…..sa adorm in gand cu dorinte si sa ma trezesc cu amintiri.
Stiu ca iti va fi mai bine fara mine. Te tin in spate si acum ti-am dat libertatea de care aveai nevoie. Poti fi fericita in noua ta viata, pentru ca meriti. Nu lasa durerea sa te minta. Fi peste ea si inchide ochii de fiecare data cand iti da tarcoale. Inchide ochii si gandeste-te la mine. Voi fi acolo de fiecare data sa iti dau o imbratisare ca sa poti continua.
O pana va cadea de fiecare data spre pamant, insa gratia cu care o va face o va face nemuritoare, iar timpul care ii va lua sa duca treaba la bun sfarsit, va fi timpul in care ne este permis sa visam, alegerea duratei sta doar in imaginatia si linistea noastra.

From darkness I understand the night
dreams flow, a star shines
Ah! I desire Evenstar

Look! A star rises out of the darkness
The song of the star enchants my heart
Ah! I desire...

M-am trezit si era rece, atat de rece…

Am privit inca o data ceasul si era tarziu, trebuia sa reiau o zi de la inceputul ei. Nu imi era greu, era doar asa de rece in amintiri incat imi inghetasera pana si lacrimile. Avea sa vina ziua aceea in care am sa caut catre asfintit raspunsurile pe care sa sper a le primi catre rasarit. Si, nu a fost asa, pentru ca durerea nu e creeata sa fie expusa, ci traita in stralucirea fada a unei licariri care nu are sa vina, nici chiar la capatul tunelului. Raza de lumina nu isi are rostul atunci cand rautatea isi face loc printre oameni. Sa speri in lumina e ca si cum ai astepta vara in decembrie, pentru ca eu asta caut acum in postul Craciunului.... Desi, niciodata sa nu spui niciodata

Eram atat de sigur ca fiecare zi e efemera, pana cand am descoperit unicitatea clipei.
Am incercat in fiecare clipa sa recladesc orice venea in viata mea, sa pun o amprenta in fiecare lucru ca sa nu ma ia prin surprindere trecerea timpului. Am iubit fiecare secunda ca sa pot ramane indragostit de clipe.
Am inchis azi ochii si am privit cu sufletul catre nicaieri-ul meu. Am incercat sa uit sa iubesc, sa urasc sa iert si sa plang. Nu mi-a reusit nimic. Cred ca am adormit sfortandu-ma sa castig o idee.

Amintiri si sperante

Am atins cartea cu mana dreapta. Simteam ca e doar o carte insa ochii mi s-au umplut de lacrimi. Nu stiu daca voiam sa aitng cartea aia sau daca in suflet imi era dor. Am jurat o data credinta si mi s-a mistuit undeva intre rai si iad. Undeva unde atingerea a devenit ura si ura a devenit prieten. Acolo unde lacrimile au plans ca sa ridice sufletul inapoie. Stiu insa ca nu s-a ridicat deloc, desi arata asta e acolo jos plangand intr-un colt. Nu plange de mila….doar de durere. Nu pentru ca a pierdut ci pentru ca nu a mai simtit la fel caldura in suflet. As atinge un inger, insa nu stiu daca aripile mi-ar mai ingadui aitngerea. Sunt jos. Atat de jos inca ma uit la mine cum rasuflu. Greu, insa rasuflu. Nu ar trebui sa fac asta insa iau pas cu pas fiecare sentiment. Nu o sa ma ridic niciodata sus…nu cred ca vreau. Imi ajunge insa sa pot privy in ochi. Si nu pentru ca am gresit ci pentru ca am pierdut tot intr-o clipa pe care am vazut-o, dar am fost prea orb ca sa o simt.
E rece uneori…si multa singuratate la mine in casa. Uneori cred ca ma complac in asta, gasesc in solitudinea mea o speranta pentru mine. Singur, aici, cladesc vise si ridic realizari. Uneori sunt atat de bogat, alteori sunt sarac dar fericit. Cat de fericit trebuie sa fi ca sa poti ridica privirea si sa zambesti?

Buna straino!

Buna, ce mai faci?
Imi era dor de tine si credeam ca inca te prind treaza, imi era dor sa iti aud vocea. Stiu ca nu ai timp, stiu, insa doar te mai tin cateva minute, poti sa dormi apoi. Vroiam sa iti spun ca …ma intreb pe unde umbli si ce faci, ma gandesc la pasii tai si la zambetul tau, visez la saruturile tale si la buzele tale fierbinti, de fapt as putea sa incep prin a-ti spune ca te iubesc. Stii ca uneori cand ma simt abatut inchid ochii si mi te inchipui cum arati in fata mea, zambind si asteptand sa ma prinzi nerabdatoare in brate. Imi e dor de tine, asa de dor incat abia astept sa te intalnesc iarasi....asa intamplator pe o strada straina, intr-un oras neumblat, la o ora ciudata.....si sa te sarut!

un dans...

Am intrat in dans fara sa stiu pasii. M a tem uneori ca am cunostiinte atat de limitate desi in general ma descurc la improvizatie. Stingher pasii se transforma in dans. Uneori pasii incropesc un amalgam filosofic de miscari stiute de suflet. Oare sufletul danseaza? Ma gandeam la un dans in doi. Nu am avut ocazia sa dansez cu tine niciodata, dar stiu ca am fi un cuplu. Intotdeauna m-am gandit la dansul nostru. Sa imi cobor man ape mijlocul tau sis a te trag incet spre mine, sa te sarut usor pe gat sis a iti soptesc ceva la ureche….sa razi sis a ma privesti adanc in ochi de parca ai vrea sa imi citesti adevarul spuselor mele. Sti bine ca mana care ti-am intins-o e sincera.
Mi-e dor de tine si stiu ca undeva in sufletul tau sentimentul e reciproc. Uneori visele sunt facute sa tina in viata pana si fire atat de subtiri incat ma gandesc ca parfumul tau e inca asa aproape ….

In MEMORIAM pentru acel dintre noi care merita o plecaciune plina de respect!

Vroiam ca sa plec catre tine o ultima poezie, un imn
ca voi sa iti spun: dintr-o mie tu nu esti un mim

cuvintele sunt prea sarace....si romanismul prea indepartat

ULTIMA CAFEA

Hai, Moarte, să bem o cafea Ţi-o fac cu caimac, aromată
Mai leapădă-ţi coasa cea grea Şi mantia asta ciudată.
Te rog să iei loc în fotoliu Nu mă supără dacă fumezi
După cine eşti, Moarte, în doliu? De ce tot suspini şi oftezi?
E foarte fierbinte cafeaua Nu te grăbi, că te frigi
Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua Dacă eu am să mor, ce cîştigi?
Ai venit să mă iei în persoană Prea mare onoare îmi faci
Din toată specia asta umană Numai pe mine mă placi?
Hai să-ţi ghicesc în cafea E bine să ştii ce te-aşteaptă
O cumpănă grea vei avea Dar tu te descurci, eşti deşteaptă.
Eşti tot timpul în criză de bani Aici, te asemeni cu mine
De ce să fim noi duşmani? Eu te-nţeleg cel mai bine.
Lumea te aplaudă de departe În zvon de corridă, olé!
Fii bună şi-ntoarce-te, Moarte Să văd: după tine ce e?
Acum eşti captivă la mine
Am vrut să-ţi arăt, draga mea
Că nu-mi este frică de tine: Ţi-am pus şoricioaică-n cafea.

Corneliu Vadim Tudor
Noaptea de duminică spre luni 6 spre 7 septembie 2015