Uneori....

Demult mi-am dorit sa cant la pian. Acum il aveam in fata, insa clapele lui erau stricate, incovoiate si roase de timp. Pastrau inca culoarea insa pareau asa de triste..imi era atat de greu sa le ating. ma gandeam ca poate o sa le fac sa sufere mai mult decat trebuia. Oricum nu stiam sa cant, asa ca vrut doar sa le mangai sa le spun ca suferinta lor se va schimba si ca o sa fie bine. Mi-e teama mama...mi-e asa de teama ca tu esti departe, din ce in ce mai departe....si eu....o sa te uit. Mi-e teama mama ca toata bunatatea care mi-ai lasat-o se schimba...si ca devin un om rau, un om inchis in mine.....atat de inchis incat nu o sa mai las cat de curand pe nimeni in sufletul meu. NU mi-e frica de singuratate mama, Mi-e doar teama ca o sa te pierd pentru totdeauna... mi-am pierdut zambetul mama, nu mai cred in el si nici in ingeri. Cand cazi si nu te mai poti ridica, singurul care face efortul de a te sprijini e sufletul tau. Nu e greu sa te ridici, insa doare de fiecare data cand cazi, asa de tare incat imi plange sufletul si lacrimile ii curg lasand brazde adanci. Nu cred ca durerea poate sa mai curme din suferinta, cred insa ca o alina, atat de pervers incat iti vine sa zambesti. Singuratatea nu rezolva nimic, ba chiar amplifica...de multe ori imi place sa tac si sa ascult sunetul surd al tacerii. E ca un tiuit constant care nu se mai termina....si suna si suna. Uneori ma face sa visez cu ochii deschisi, alteori ma face sa ma calmez iremediabil, incat adorm. Stii, cred ca e ciudat, dar e o alinare surda si cam tacuta. Visele nu mai au culoare, insa sunt frumoase, atat de frumoase incat imi vine sa imi petrec mai tot timpul acolo. Am invatat sa ma iubesc pe mine mai mult decat ii iubesc pe altii si asta ma face sa cred ca m-am schimbat... Inca ma caut, inca vreau sa ma gasesc, dar ma pierd zi de zi. Imi place ploaia din ce in ce mai mult, mi-e dor de zilele in care ploile erau calde... si atunci ma acopar cu o patura si inchid ochii... Mi-e dor de tine mama, atata de dor incat incep sa ma uit pe mine de dorul tau... Daca mai esti acolo si ma auzi te rog sa imi zambesti din cand in cand, mi-e greu si asa fara tine, iar gandurile tale bune ma parasesc pe zi ce trece. Fa tu, mama, sa nu te uit, fa ca timpul dintre noi sa nu mai treaca si intinde-ti mana catre mine mangaie-ma pe crestet si vegheaza asupra mea. Fa sa treaca raul si canta-mi un cantec de leagan, pentru ca vreau sa dorm linistit si sa reusesc sa ma odihnesc in cele din urma

Fragile - Sting & Stevie Wonder

Din cuvinte nu se nasc  poezi. M-am gandit mult la asta atunci cand am incercat sa iti scriu orin versuri cat esti de frumoasa… Nu, si nu cred ca doar vorbele pot sa spuna ce e in suflet. E nevoie de sufletul insasi sa paota creea astfel de momente.  Suntem fragili pentru ca ne lovim de conceptii gresite. Sti care? Alea in care ne intrebam: oare e bine? Nu e bine si sti de ce?  …pentru ca pierdem viata insasi. In vis e mult mai usor, in vis pot sa iti spun la ureche ca imi plac ochii tai si ca zambetul tau e muza pentru mine. Asa ca in seara asta o sa adorm mai repede…

Am amestecat cuvinte cu sentimente. Am amagit vorbele cu amintiri. Credeam ca dragostea traieste undeva departe si doar o imprumutam cand vrem sa iubim.Partial m-am inselat. NU cred ca mai visez destul de mult cat sa pot zbura. Poate aripile mi s-au rablagit. Sau poate aerul e mai greu decat gandurile mele ascunse?
Cand se tanguie seara sunetul calm al jazz-ului perfect acordat, fumul se inalta calm deasupra camerei supravegheaza cuvintele calde care se astern pe un monitor semi-intunecat. Sa taci acum e cel mai recomandat. Sa asterni gandurile fara noima sau poate legandu-le de sentimental risipirii fumului parfumat e ceva nu divin….ci uman de divin. Daca mai adaugi un pahar de cognac invechit de timp, in care aromele se joaca cu mintea si lasa sufletul sa alerge liber, tanar si in cautarea ideii supreme, poate e alegerea serii superbe alaturi de tine insuti. Apoi sa adaugi la acest meniu al ingerilor trupul tau gol dansand in bataia luminii lunii care acopera partial geamul camerei…..nu cred ca as vrea sa mai dorm o perioada.

Uneori stau si ma gandesc atat de adanc, incat pierd tot ce se intampla in jurul meu. Imi aduc aminte de oameni, de clipe, de lacrimi si de cele mai multe ori de zambete. Sti, ma hranesc cu zambete si cu iubire, iar imbratisarile sunt exact dragostea de care am eu nevoie. Mi-e tare dor cateodata de unele persoane. Ele sunt niste fiinte vii pentru mine, chiar daca sufletele lor le-ai luat la tine. Sunt amintiri care dor si nu dor pentru ca sunt greu de adus aminte, ci dor pentru ca sunt departe. Si atunci inchid ochii…uneori ii strang cu durere sa nu las sa scape o lacrima…. Apoi incerc sa visez cu ochii inchisi. De fiecare data lacrima aia iese cumva din ochiu meu si cade sa ude pamantul… apoi, intind mana si astept in zadar sa vina cineva sa ma prinda de mana si sa imi zambeasca. De cele mai multe ori adorm si sper sa ii visez, sa mai schimb o vorba cu ei, sa ii tin in brate si sa le tin de urat…insa nu stiu care cui….

Imbratiseaza-ma acum, neaparat acum....sau ....maine...

Uneori tac si te ascult.


Imi place zambetul tau si ochii tai albastri. Uneori ma uit la stele si ma trezesc gandindu-ma la tine. Tresar de fiecare data si simt ca parca as fi facut ceva rau. Inchid ochii si imi spun ca oricum nu mai esti aici. esti departe si probabil ca in viata asta drumurile noastre nu se vor mai intersecta niciodata.
Oftez si te ascult.....uneori cand e prea tarziu, de fiecare data insa atent, e drept ca uneori pierd esentialul, dar iarta-ma....esti atat de frumoasa. Buzele tale imi spun o poveste frumoasa, de fiecare data aceea pe care o vreau eu. Ai plecat si ai lasat un oftat. E drept in viata sunt momente cand nu poti accepta... atunci insa am acceptat ....poate din cauza ochilor tai in care e mult prea frumos sa visezi

Si nori si soare si vant si durere si liniste

Si nori si soare si vant si durere si liniste … si toate se amesteca intr-un amalgam, intro cuva mare in care sentimentele se contopesc cu starile, iar rezultatul incearca sa convietuiasca cu e-ul meu. E greu? POate ca da…. Ce e insa sigur e ca iubirea poate sa fie ingredientul miraculous care sa le lege in armonie.
As vrea sa te strang tare in brate ca sa stiu exact sentimentul care ma leaga de tine, dar inainte de toate as vrea sa te tin de mana sis a te plimb prin visele mele, sa te duc pe plaja mea, acolo unde nisipul e fin si alb, iar marea senina si albastra. Nu vreau sa porti ochelarii de soare, vreau sa iti vad ochii in toata splendoarea lor. Imi plac ochii tai, te reprezinta atat de frumos. Vreau sa te plimb in picioarele goale acolo unde marea atinge tarmul, sa simti caldura si racoarea apei in acelasi timp. Si mai vreau sa te uiti sincer in ochii mei. Vreau sa imi zambesti fara sa imi spui nimic. Vreau sa iti ating parul si iti privesc licarirea din lumina. Apoi sa te sarut usor pe buze si tu sa razi ca un copil…
Te-as duce apoi in luminisul meu in care ma retrag de fiecare data cand mi-e dor de mine. E atat de verde iarba iar florile miros atat de puternic incat te imbata pe loc.
Te-as imbratisa inainte de plecare, si te-as tine in bratele mele putin….pentru ca mi-e dor

Amintire de la mare...

Am ajuns la mare si abia ajuns a cazut la somn. Ma obosise drumul. Nu mi-a trebuit mult sa adomr, doar ce am inchis ochii si am visat. M-am trezit si printre pleoape am vazut ca era ora 3. Nu mai aveam somn, ma trezisem odihnit. M-am gandis sa ies pe plaja sa ma plimb, poate sa prin rasaritul.
A inceput sa ploo. Ca intr-o tacere am inaintat in nisip lasand picurii grei sa cada peste umerii mei goi. Imi placea ploaia asta calda. Apa era numa buna sa ma afund in ea insa am zabovit nitel pe plaja. Am cazut in genunchi si am ramas asa, liber.
Am inceput sa plang , eram singur si plangeam. Ploua, plangeam si simteam cum apa ma inconjoara ca intr-o imbratisare. Aveam nevoie de ea, de imbratisare, poate mai mult ca oricand. Am ales insa sa ma afund in apa incet incet pana cand eram cu totul in mare. Am lasat apa sa isi faca voia si m-am trezit intr-o plutire linistita. Apa era mica insa era lina si relaxanta. Mai ca as fi adormit, insa gandurile nu imi dadeau pace. Mi-am dat seama ca aveam nevoie de tine. Culmea era ca nu te vroiam ci vroiam sa te vad sa te ating, insa nu pe tine. Poate ca pe aceea pe care o cunosteam. Stiam ca te-ai schimbat cu mult inainte de a pleca spre mare, stiam ca zambetul tau nu mai era adevarat. Am ales sa adorm in mare cu gandul la tine si la ochii tai albastri. Uneori mai inchid ochii si rememorez botezul marii, marea si ochii tai. Pletele tale inca stau in fata mea si le mangai incercat sa iti caut fata, flamand buzele sa ti le sarut…