A tacut pana si ultimul vuiet de masina. A inceput usor sa bata vantul si calmul serii s-a asternut cu umbra sa peste sat. Am simtit nevoia sa respir adanc. Sa respire adanc si odata cu aerul care iese din plamani sa dispara toate problemele de peste zi. Si am facut-o. Am inchis ochii si am inspirit adanc, tragand cu putere aerul cald al serii….apoi am expirat problemele si necazurile si rautatile oamenilor. Stii tu mama, cat de rai au devenit oamenii? Nu credeam ca zi de zi, clipa de clipa totul se cerne iar printre ei, elegerile mele sunt putine, atat de putine incat as vrea sa fiu prietenul meu cel mai bun.
Am inchis ochii si am savurat linistea. A fost bine. A fost cald si bine
Sti cand iti povesteam despre visele mele? Era frumos acolo si nimeni nu ura pe nimeni. As vrea sa ma intorc macar in timp sa mai ascult una din povetele tale, sa mai simt o data mana ta cum imi mangaie crestetul… era linistitor si facea sa dispara toate, chiar toate necazurile.
Au evoluat mama pana si reprizele de liniste si chiar orele de somn. Au ridicat ziduri asa de mari si au inchis inimile frumoase in cetati adanc zavorate. Dar, a mai ramas ceva pentru noi aici… a ramas iubirea. Invatam, visam si intalnim iubirea zi de zi…am invatat sa reluam procesul zi de zi, chiar daca intr- zi infinita, insa ne bucuram in lantul asta de un sarut, fie si el in vis.
Am sa deschid acum ochii. Am sa revin la lucrurile mele. De fiecare daca imi curg lacrimile mult timp dup ace fac asta. Mi-e dor de tine si de vocea ta. Traiesc ca sa iubesc clipele pe care mi le da Domnul pana la momentul cand te voi revedea….