orice asemanare cu realitatea e pur intamplatoare....sau pur adevarata....
orice material imi apartine..asa cum imi apartin toate franturile vietii mele.
Nici un text nu poate fi folosit fara aprobarea mea exclusiva!
E rece, atat de rece incat simt cum lacrima brazdeaza obrazul cu un fior rece, nemaintalnit. Oare chiar asa de tare doare dragostea? Nu am crezut vreodata ca am sa renunt la mine pentru cineva si totusi am facut-o. Am sa o mai fac? probabil ca nu, oricum sfarsitul meu e mai aproape decat inceputul, asa ca iubirea de sine nu e asa de dureroasa. E mai calda si uneori iti da liniste. Vreau liniste si tacere, vreau sa mor impacat cu mine ca sufletul meu a fost curat. O sa il fac cat mai curat si nu pentru tine...o sa il fac pentru tacere, pentru a alina lacrimile si durerile care nu contenesc. Am sa inchid ochii apoi impacat cu mine insumi. Am sa inchei totul cu un oftat ca puteam sa fac mai mult daca ma iubeai cu adevarat. As fi vrut sa stiu inainte de a pleca pentru totdeauna.
Uneori recele si ploaia se pot impleti, pot creea o feerie a mortii atat de acuta si de dureroasa incat linsitea dinaintea sfarsitului pare o eliberare...de durere, de lacrimi si de tacere. Insa nu am sa strig....am sa murmur in singuratatea mea...
De fapt nu vreau asta. Devine obisnuinta si tu nu mai ai timp sa repeti imbratisarea! Cu siguranta altcineva se bucura de ea....si nu as vrea sa iti stric fericirea. Dar daca vreodata o sa ai timp te rog imbratiseaza-ma. E tot ce as mai vrea sa simt pamantesc inainte de a muri. Pentru ca moartea nu e nimic....doar o trecere catre cei dragi.
Asa ca daca o faci vreodata TE ROG IMBRATISEAZA-MA ....fa-o pentru totdeauna!
Azi noapte m-am plimbat destul de mult si am privit cerul cu gandul la tine. Uneori cred ca zambetul asta al tau imi da fiori, dar de cele mai multe ori ma face sa zambesc si eu, imi insenineaza ziua. M-am uitat la castele, la poduri si peste ele, am privit raurile si cetatile nepatrunse. Am ales sa tac. Uneori tacerea e un semn de respect, alteori o prostie. Sa stii ca e frig afara, mult mai frig decat ieri.
Zicea cineva: Toate trec in viata....in timp insa. Desi stiu asta ma doare sufletul de fiecare data ca lucrurile nu sunt cum vreau eu. cum le concep si le manuiesc eu. O sa ma intorc in timp insa, de fiecare data si povestea mea o sa fie asa cum vreau eu, o poveste frumoasa in care eu o sa privesc stelele noaptea si tu o sa zambesti, in care mana o sa fie lipita de suflet, iar inima o sa bata puternic.
Lucruri din viata asta...momente si amintiri ma duc cu gandul la tine! Imi aduc aminte de zambetul tau si de rasul tau. Radeam cu gura pana la urechi cand incepeai sa vorbesti cu mine in ungureste asa normal ca si cum as fi inteles toata fraza, ba erai consternat de ce nu iti raspundeam inapoie:) Apoi radeai si tu cand realizai. Mi-e dor de tine prietene drag. Daca stiam ca in seara aia era ultima data cand te mai vedeam....ramaneam pana noaptea la povesti, apoi te imbratisam si plangeam impreuna. Te salut prietene! De aici de jos ma gandesc la tine si zambesc, pentru ca prietenia noastra a fost binecuvantata de Dumnezeu! Pana cand ne vom intalni din nou! Rock on my friend!
Am obosit. Am obosit atat de mult incat simt ca vreau sa inchid ochii pentru o perioada. Vreau sa dorm poate mult, asa de mult incat sa treaca. Ce sa treaca? Tu crezi ca eu mai stiu sa definesc starea asta a mea?
Tot ce stiu e ca vreau sa inchid ochii si sa ma desfat cu putina liniste. Dar oare linistea e ceea ce caut. Poate imi caut linistea mea in locul cel mai nepotrivit.
Uneori cred ca am nevoie de caldura. Am asteptat caldura asta sperand ca o sa fie mai bine, iar gandurile mele sa se lepede de zbucium. Sti ce e ciudat? E ca inca mai plang noaptea si somnul ma ia sa curme tanguirea sufletului. De ce? NU cred ca un raspuns poate sa stinga pasiunea durerii din suflet. nu au mai ramas bucati de suflet ci doar rebuturi nefunctionale, uneori chiar nepalpabile...ci doar existentiale, atat de neesential incat par anoste, chiar putin moarte. Te intrebi de ce putin moarte? NU are rost sa o faci, Moartea nu e datoare nimanui cu un raspuns. Am inchis ochii si lacrima mi-a curs brazdandu-mi fata...ea, lacrima mi-a raspuns intrebarii, pentru ca in drumul ei a deschis sufletul putin, ca o usa intredeschisa, insa indeajuns cat sa iasa putin din pachetul emotional care tanjeste sa urle acut, dureros si rece. Am crezut ca vrea sa cante ceva....de fapt am sperat asta. Cred ca uneori muzica imblanzeste sufletul. Dar oare aveam nevoie de asta? Un urlet melodic, dar rece....tanguitor dar anost, simplu dar asa de incurcat in propriile mreje sufletesti.
Am invatat de la tine trei lucruri.
Primul e unul de suflet, linistitor poate putin filosofic, cel care te inalta cu ochii inchisi si nu spre cer si spre esente de miros, uneori deschizator de umbre, sau chiar de miresme. Am invatat sa beau din ceai ca dintr-o cana cu suflet. NU stiu mare lucru din asta, doar cana aceea pe care o tin intre palme si pe care o miros intre reprizele de sorbit galagios...imi aduce aminte de tine.
Al doilea e despre comuniunea cu natura, la care inca mai lucrez...de fapt mi-e inca frica sa ies singur. ma simt asa de nelalocul meu sa ies fara suflet....
Al treilea e despre Dumnezeu, insa aici e doar despre mine si El, iar povestile mele sunt doar ale mele, departe de tot ce e rau, pentru ca acolo e esenta linistii si siropul dulce al deznadejdii
Ramane sa dorm, sa inchid ochii si sa visez poate....sper
Simt ca in adancul meu apartin unei lumi mai speciale. Simt ca uneori timpul se opreste in loc numai pentru mine….insa nu pot beneficia cu adevarat de aceasta valoare si ma vad de fiecare data singur stand undeva si privind in zare catre viitor. Aseara ma uitam spre apus si ma gandeam la momentul in care a rasarit in viata mea linistea.
Am privit spre un orizont calm si rosu de liniste speciala. Ma gandeam la mine. Ma uitam cum imi crescuse parul si imi aduceam aminte de trecut. Am zambit si m-am gandit apoi la culoarea ochilor mei….am uitat sa trec mai departe. Stii…ma gandeam oare cum as putea reusii sa ma uit pe mine insumi. As vrea sa incep ceva nou si sa las in spate totul. As vrea sa uit raul si sa privesc doar zambetele din viata mea. E trist totusi si stii de ce? E pentru ca as pierde si amintirile cu cei pe care i-am iubit si in suflet inca ii mai iubesc, de fapt….dragostea pentru ei nu o sa se opreasca niciodata. Si totusi mai sunt si alte amintiri….si totusi nu e frumos sa arunci in spate totul….se intampla sa fie si frumos in fiecare rau pe care l-am primit.
Azi am avut parte de o liniste extrema. Stiu, stiu….si mie mi se pare ciudata pana si exprimarea, insa asa a fost…am simtit cum aud linistea dinauntrul meu. Am inchis ochii si am vazut pace. Nici nu mai pot sa imi amintesc ce culaore avea sau ce miros degaja. Stiu doar ca am simtit liniste…despre care nu pot sa spun mai nimic…era doar atat….liniste!
Am deschis usor ochii de frica sa nu se piarda momentul acela. Am lasat imaginea din fata mea sa intre treptat printre gene si usor spre ochii mei. Am simtit ca eram tot acolo si linistea era inca tot a mea. Am plans. Am plans pentru ca nimeni nu mi-a dat vreodata un cadou asa de frumos. Daca as stii ce ma asteapta ….as putea sa compar ...cu momentul cand ......
Uneori te trezesti dimineata si speri ca ziua o sa iti fie mai buna, alteori te trezesti doar si iti dai seama ca ai pierdut pe cineva asa de tare tatuat in inima incat viata nu are cum sa iti dea o zi buna. Oricat de buna ar fi nu poate sa atinga clipa aia in care ea te-a sarutat, sau cand te-a prins in brate dupa o impacare.
