Stai cu mine. Am nevoie de tine atunci cand ingerii pleaca...

Piticul din mansarda

Azi dimineata m-am trezit tarziu, am lenevit in pat cu gandul la tine. Stiu ca ai plecat si nu mai vrei sa te intorci. Stiu ca raspunsurile tale se inchid in cutia aia pe care o vrei inchisa pentru totdeauna si stiu ca singuratatea ta e cel mai bun medicament pentru tine. Am inchis ochii si mi-am inchipuit cum ar fi fost altfel….am adormit cu zambetul pe buze. Am visat. Am visat ca veneai spre mine zambind. Aveai un mers simplu, parca putin apasat. Te uitai la pasii tai dar zambind strengareste…si uneori iti ridicai privirea catre mine. Te apropiai parca stingher si nesigura pe tine. M-am simtit suparat….si rece….dar tu te-ai apropiat de mine. Mi-ai luat obrajii in palmele tale si ai tacut. Te-ai uitat in ochii mei si mi-ai cautat privirea care vroia sa fuga….te-ai uitat la mine si ai tacut. Am privit in ochii tai tacut si eu pentru cateva minute….am simtit ca parasesc corpul meu si ca ma apropiu de tine incet incet pana cand fata mea se atinge de tine iar buzele te ating usor. Nu era un sarut, insa simteam ca visez….si am inchis ochii. Te-am prins de coapse si te-am tras spre mine si atunci ai ras. Ai ras asa de tare incat sufletul meu a inceput sa se inunde de caldura….si… a inceput sa ploua. Ai ras zgomotos si mi-ai spus apoi soptit: e numai vina ta prostule! Am lacrimat si ti-am luat mainile in mainile mele. Cred ca te-am strans un pic prea tare, insa aveam nevoie sa simt gemutul tau usor. Speram sa aflu daca visez sau nu. A inceput sa tune usor…ca intr-o poveste de ploaie tacuta….apoi marunt si rece ploaia si-a facut prezenta. Te-am luat de mana si am fugit prin ploaie sa ne adapostim. Ne-am oprit sub un pod. Era intuneric si in lumina lunii te-am privit inca o data. Ploaia iti udase parul tau cret si il facuse acum lucitor. Esti frumoasa ti-am spus atunci si tu doar mi-ai zambit. Esti frumoasa si te iubesc am continuat eu. Te-ai uitat urat la mine si ai suspinat. Am inchis ochii pret de cateva secunde;…disparusesi de langa mine. Nu stiu de ce insa ma aspteptam la asta. Te-am cautat cu privirea insa nu erai aproape. Am fugit prin ploaie strigandu-te… Au trecut ore si eram ud pana la piele. Trebuia sa ma intorc acasa…desi nu vroiam.
Am urcat scarile pana la ultimul etaj. De acolo se vedea asa de frumos orasul cu luminile lui pline de viata. M-am intors si m-am uitat lung la scara care dadea spre mansarda in care locuiam. Am urcat apasat scarile si am deschis usa incet si temator, sperand ca printr-o minune, ca tu sa fi acolo, asteptandu-ma, insa nu a fost asa. NU erai acolo. Eram doar eu singur in mansarda mea….era frig si prin geamul uitat deschis se auzea ploaia cum cadea usor pe pervazul meu. Picurii de ploaie parca creau o muzica calma si tacuta…
Stateam in mansarda asta de cand lumea. Priveam in fiecare seara tacut luminile care se aprindeau in oraselul plin de viata de la picioarele cladirii. Uneori le priveam pana adanc in noapte si ascultam muzica. Visam cu ochii deschisi la o fata creata cu ochii caprui pe care nu o vazusem niciodata. Visam la o casa mare si calduroasa pline de zambete si rasete de copii. Uneori ma simteam singur aici. Era mic si cochet, insa lumina orasului facea ca mansarda asta sa fie deosebita, speciala, numai a mea. O mansarda a viselor ii spuneam eu. Aici tacerea era la mare pret….doar muzica calma a pianului strabatea linistita incaperea. Cu fiecare sunet al clapelor se desfasurau adevate povesti, acum, insa, pianul era mut. Muzica suna doar in mintea mea. Ma uitam pe fereastra la cer, cautand stelele si speram sa te vad pe undeva sa te strig si sa iti spun cat de mult imi lipsesti. Poate ca eram eu prea mic pentru visele astea mari imi ziceam. Vroiam sa nu mai dorm….sa petrec noaptea asta gandindu-ma la tine, la ochii tai si la zambetul tau. Imi placea sa te aud cum te pierdeai in povesti. Erai asa de insufletita si ma simteam asa de bine sa iti aud fiecare tic verbal, fiecare zambet ascuns si neascuns… Am vrut sa pastrez fiecare amintire de-a ta acum ca te pierdusem…si le rememoram sa nu le uit. Apoi mi-am dat seama ca le aveam adanc infipte in inima. Am inceput sa plang, pana la urma era firesc…am adormit. Stiu doar ca ma trezisem spre dimineata cu tine in gand. Eram doar un pitic mic, in mansarda mea mica…privind spre cer in fiecare noapte inchizand ochii si sperand sa te viseze de fiecare data….venind spre mine zambind, cu un mers simplu, parca putin apasat…pasind si zambind din cand in cand catre mine, abia asteptam sa imi cuprinzi obrajii in palmele tale si sa te uiti adanc si tacut in ochii mei.
Pana la urma eram un pitic, unul mic, care visa in mansarda sa. Visa frumos si se bucura de amintiri…