...de dupa prosop

Mi-am ascuns fata in prospop. Nu o mai facusem pana atunci. Eram parca un copil rusinat de gandurile lui. Am inchis ochii de dupa prosop si am vazut ca e bine. Aici sunt in lumea mea. Aici e si cald si rece, e potrivit si parca as fi fost aici de cand lumea. Cand inchid ochii de dupa prosop totul mi se pare familiar. Am si zambit, insa, nu asa efemer....ci cu toata gura, cu tot binele si raul am ridicat coltul buzelor sus, chiar mai sus decat eram obisnuit. E bine, atat de bine incat caldura imi da confortul de care am nevoie, iar raceala imi da pacea sufleteasca dupa care tanjesc atunci cand inchid ochii sa visez.

Uneori....

Demult mi-am dorit sa cant la pian. Acum il aveam in fata, insa clapele lui erau stricate, incovoiate si roase de timp. Pastrau inca culoarea insa pareau asa de triste..imi era atat de greu sa le ating. ma gandeam ca poate o sa le fac sa sufere mai mult decat trebuia. Oricum nu stiam sa cant, asa ca vrut doar sa le mangai sa le spun ca suferinta lor se va schimba si ca o sa fie bine. Mi-e teama mama...mi-e asa de teama ca tu esti departe, din ce in ce mai departe....si eu....o sa te uit. Mi-e teama mama ca toata bunatatea care mi-ai lasat-o se schimba...si ca devin un om rau, un om inchis in mine.....atat de inchis incat nu o sa mai las cat de curand pe nimeni in sufletul meu. NU mi-e frica de singuratate mama, Mi-e doar teama ca o sa te pierd pentru totdeauna... mi-am pierdut zambetul mama, nu mai cred in el si nici in ingeri. Cand cazi si nu te mai poti ridica, singurul care face efortul de a te sprijini e sufletul tau. Nu e greu sa te ridici, insa doare de fiecare data cand cazi, asa de tare incat imi plange sufletul si lacrimile ii curg lasand brazde adanci. Nu cred ca durerea poate sa mai curme din suferinta, cred insa ca o alina, atat de pervers incat iti vine sa zambesti. Singuratatea nu rezolva nimic, ba chiar amplifica...de multe ori imi place sa tac si sa ascult sunetul surd al tacerii. E ca un tiuit constant care nu se mai termina....si suna si suna. Uneori ma face sa visez cu ochii deschisi, alteori ma face sa ma calmez iremediabil, incat adorm. Stii, cred ca e ciudat, dar e o alinare surda si cam tacuta. Visele nu mai au culoare, insa sunt frumoase, atat de frumoase incat imi vine sa imi petrec mai tot timpul acolo. Am invatat sa ma iubesc pe mine mai mult decat ii iubesc pe altii si asta ma face sa cred ca m-am schimbat... Inca ma caut, inca vreau sa ma gasesc, dar ma pierd zi de zi. Imi place ploaia din ce in ce mai mult, mi-e dor de zilele in care ploile erau calde... si atunci ma acopar cu o patura si inchid ochii... Mi-e dor de tine mama, atata de dor incat incep sa ma uit pe mine de dorul tau... Daca mai esti acolo si ma auzi te rog sa imi zambesti din cand in cand, mi-e greu si asa fara tine, iar gandurile tale bune ma parasesc pe zi ce trece. Fa tu, mama, sa nu te uit, fa ca timpul dintre noi sa nu mai treaca si intinde-ti mana catre mine mangaie-ma pe crestet si vegheaza asupra mea. Fa sa treaca raul si canta-mi un cantec de leagan, pentru ca vreau sa dorm linistit si sa reusesc sa ma odihnesc in cele din urma