E rece, atat de rece incat simt cum lacrima brazdeaza obrazul cu un fior rece, nemaintalnit. Oare chiar asa de tare doare dragostea? Nu am crezut vreodata ca am sa renunt la mine pentru cineva si totusi am facut-o. Am sa o mai fac? probabil ca nu, oricum sfarsitul meu e mai aproape decat inceputul, asa ca iubirea de sine nu e asa de dureroasa. E mai calda si uneori iti da liniste. Vreau liniste si tacere, vreau sa mor impacat cu mine ca sufletul meu a fost curat. O sa il fac cat mai curat si nu pentru tine...o sa il fac pentru tacere, pentru a alina lacrimile si durerile care nu contenesc. Am sa inchid ochii apoi impacat cu mine insumi. Am sa inchei totul cu un oftat ca puteam sa fac mai mult daca ma iubeai cu adevarat. As fi vrut sa stiu inainte de a pleca pentru totdeauna.
Uneori recele si ploaia se pot impleti, pot creea o feerie a mortii atat de acuta si de dureroasa incat linsitea dinaintea sfarsitului pare o eliberare...de durere, de lacrimi si de tacere. Insa nu am sa strig....am sa murmur in singuratatea mea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu