Undeva la granita dintre vis si realitate....sau somn?

A plecat si ultima raza de lumina…
Am ramas singur asteptand parca linistea care sa ma adoarma. Vroiam sa dorm si sa ma trezesc atunci cand lumina isi croieste drumul catre ochii tai, vroiam sa ii transmit ca inca imi e dor de tine…
Am ramas sa stau sa veghez un cer intunecat, fara farama de stea…si sa imi inchipui cum cerul instelat imi arata drumul catre inima ta. Am adormit si chiar vroiam asta. Stii bine ca visele mele tin de multe ori locul realitatii.
Am intins mana si m-ai prins de ea chiar inainte sa cad, m-ai ridicat si mi-ai zambit. Asteptam sa ma saruti, insa stiu ca nu are sa se intample asta. Te-am privit in ochi. Ai niste ochi frumosi, de fapt iti spuneam asta tot timpul. Mi-ai zambit din nou. Nu stiu de ce dar zambetul tau a avut un efect extraordinar asupra mea. Cred ca ma indragostesc de tine de fiecare data cand te vad zambind. Acolo e punctul meu sensibil si stii asta, pentru ca de fiecare data cand adorm te vad zambind…uneori razand cu gura pana la urechi. Esti frumoasa si rasul tau imi provoaca o stare de bine. Am sa ma trezesc in cateva clipe, insa vreau sa te pastrez in sufletul meu si in visele mele asa cum vreau eu. Sa te sarut si sa te simt cum ma strangi mai tare in brate. Te rog, fa-o, iti promit ca ramane intre noi, chiar daca doar in vise, sau undeva la granita lor.

Ce m-as face eu, ce te-ai face tu, daca n-ar fi "U" ?

Am plans ca un copil si am trait clipele pe care le-am visat de atata timp de acolo, din mijloc, de langa prieteni si de langa suflete mari. Am intins mana si am primit in dar exuberanta unui om care a pierdut ca de fiecare data tot, insa se bucura ca mai are langa el, cel mai de pret dar, cel al vietii. Iubeste clipa ca si cum ar fi ultima sau traieste-o ca si cand ea nu am mai fi a doua oara. As fi vrut sa tac si sa simt pentru mine doar, trairi si clipe si cuvinte, insa imi place sa ma plang…
Am jurat o clipa ca nu am sa ma mai intorc acolo, ca si intr-un calvar al durerii, al neimplinirii si al scarbei fata de semeni care trebuiau sa fie frati si nu dusmani invrajbiti, dusmani ai romanismului si al unei societati putrede, pline de infectie si de nesimtire. Si am jurat sa plec fara sa intorc privirea (meciul Romania-ungaria, bgs). Aceeasi societate m-a fortat indirect sa ma intorc aici. As fi vrut sa ajung acolo doar pentru U…si am facut-o. Am facut un drum batatorit sau initiatic pentru altii ca sa ma vad cu aceeasi oameni pe care ii iubesc de atatia ani. Am uitat de rautati si am zambit la durere stiind ca sufletele vor fi calde asa cum licuricii rasaresc in noapte sa faca lumina acolo unde intunericul abunda. Doamne, si mi-am ridicat privirea…erau ei, aproape toti, dar sarbatoreau cu glasuri care cantau si inimi care bateau si palme care aplaudau si ochi care plangeau. Sa razi copile si sa privesti cu inseninare spre durere, pentru ca sfarsitul nu e aici, ci azi, azi am uitat de el: ne gandim la bucurie, la zambete si la imbratisari calde. Nu pot si nu o sa uit fiecare privire in ochi ce mi-a ramas intiparita in minte. Nu pot sa mai tac dupa ce am auzit fiecare glas care a cantat langa mine chiar si atunci cand altul facea pauza sa isi dreaga vocea. Nu pot sa nu simt durerea pe care o traiesti atunci cand vocea acopera cu linistea ei trairile de dincolo de tactil, acelea care ridica parul de pe maini si incetoseaza ochii cu puterea lor nebanuita…
Am vazut linia de jandarmi pornita sa intre in forta si i-am strigat conducatorului lor sa se opreasca, l-am rugat sa se uite in ochii mei si sa inteleaga ca nu acolo e problema si ca ca inimile alea asa de frante de-a lungul timpului aveau nevoie de linistea aia monumentala ca sa isi cante mai abitir durerea si stapinirea lacrimilor pe care sa o opreasca doar …bucuria de a canta alaturi de un suflet mare si cald, cel al Universitatii Cluj. Si el, poate ca m-a ascultat …si m-a privit in ochi, pentru ca ei s-au oprit si au lasat bucuria sa se reverse, asa cu stangacia omului care nu castiga decat admiratie si nu participa decat cu suflet, inima si minte…ii Multumesc ca a fost om, ca a inteles ce insemna sa iubesti.
In corul de fluieraturi de ultrasi pierduti in negura neclaritatii identitatii proprii am zarit un copil care canta, in tricoul lor fiind, cantecele celor multi si mari la suflet…bunicul lui ii spunea sa inceteze dar el canta in continuare. Iti Multumesc sfant copil al puritatii, fie ca sufletul tau sa bata cu genialitate prostia si sa creeze de fiecare data frumos acolo unde intunericul acapareaza sentimentul uman.
Am mai vazut printre fiare straine de bataia inimii o fata care plangea si printre ei tinea ridicat un fular, stand in calea mizeriei cu sufletul mare si demn…cantand printre lacrimi: ce m-as face eu, ce te-ai face tu, daca nu ar fi U. Miraculos omul span a tacut si a ramas fermecat de frumusetea gestului si a lacrimilor ei… iti Multumesc frumoasa fata pentru ca ochii tai au oglindit in seara aceea ce multi nu pot citi nici macar in carti. Iti multumesc ca lacrimile tale au invatat grobismul carte, asa cum inspira respect marele nostru simbol Fie ca lacrimile tale sa plece de fiecare data raul in genunchi, iara frumusetea sufletului tau sa aduca seninatate in viata noastra, a tuturor.
Apoi am zarit un somn adanc venit dupa oboseala momentului…copilul cel mic cedase in fata oboselii, insa cedase intr-un somn frumos, zambind si visand la eternitatea noastra, la un sfarsit care nu venise ci la un reinceput ce tocmai incepuse. Iti Multumesc ca prin tine voi putea sa zambesc si eu si ca tu imi vei duce mai departe frumusetea visului meu…
Citeam un articol in care autorul se intreba: ce se inampla cu U dupa finala…..
Probabil ca nimic, insa viata merge mai departe cu rele cu bune. Traim bucuria de a continua si zambetul de a lua de la inceput precum Sisif, un drum ce ne este destinat, insa de data asta mai bucurosi ca niciodata, pentru ca printre lacrimi si durere avem acum zambete si speranta, “U” Cluj nu moare, asta e sigur, insa mai mult decat atat: “U” traieste in fiecare din noi, in copii, in femei si in istorie, pentru ca lacrimi de durere si de fericire s-au mai vazut, insa de azi, “U” nu va mai plange, ci de azi va zambi,
Inchei la fel ca si plecarea de pe terasa Dada cand oamenii aplaudau galeria Universitatii care iesea triumfal ca si cum cetatea i-ar fi deschis portile sa se incante cu prestatia lor, apoi, intr-un gest de respect, i-au acordat iesirea pe sub o bolta de fulare peste timp lasand-o sa treaca si ascultandu-i ultimele acorduri insotire de batai din palma pentru eternitatea si pecetluirea in istorie a vizitarii locului: Ce m-as face eu, ce te-ai face tu daca n-ar fi “U”?