Uneori stau si ma gandesc atat de adanc, incat pierd tot ce se intampla in jurul meu. Imi aduc aminte de oameni, de clipe, de lacrimi si de cele mai multe ori de zambete. Sti, ma hranesc cu zambete si cu iubire, iar imbratisarile sunt exact dragostea de care am eu nevoie. Mi-e tare dor cateodata de unele persoane. Ele sunt niste fiinte vii pentru mine, chiar daca sufletele lor le-ai luat la tine. Sunt amintiri care dor si nu dor pentru ca sunt greu de adus aminte, ci dor pentru ca sunt departe. Si atunci inchid ochii…uneori ii strang cu durere sa nu las sa scape o lacrima…. Apoi incerc sa visez cu ochii inchisi. De fiecare data lacrima aia iese cumva din ochiu meu si cade sa ude pamantul… apoi, intind mana si astept in zadar sa vina cineva sa ma prinda de mana si sa imi zambeasca. De cele mai multe ori adorm si sper sa ii visez, sa mai schimb o vorba cu ei, sa ii tin in brate si sa le tin de urat…insa nu stiu care cui….