Printre vise

Azi, cam asa spre seara s-a facut o liniste ciudata. Am crezut pentru o clipa ca lumea s-a oprit si am inchis ochii, pentru ca aveam nevoie de asta. Am patrus in lumea in care totul era oprit pentru mine si am visat la tine. Gandul mi-a purtat pasii catre locul unde erai. Doamne, esti inca frumoasa… Mi-as fi dorit ca inima sa nu se precipite asa de tare cand te vede. Din pacate nu ii poti dicta inimii, iar ea nebuna vroia sa imi sparga pieptul. Esti inca frumoasa si zambetul tau e acelasi. Am stat putin chiar si cand am asternut gandurile astea pe hartie…ma gandeam la zambetul ala plin de viata. Nu vroiam sa te deranjez, era doar o amintire de-a mea, sper sa nu te superi pe mine, uneori gandurile o iau razna si sentimentele se desfasoara ca un dans al ielelor. Am sa imi cer scuze, pentru ca nu vreau sa te deranjez pe tine, pe mine insa nu ma deranjeaza sa visez, sa zambesc si sa imi amintesc  lucruri faine, locuri si vorbe. Nu am putut azi sa nu iti iau mana intre palmele mele. E la fel de calda si de ferma. As vrea ca palmele tale sa imi tina tamplele intre ele si sa imi sopteasca un cantec de leagan. Sa rada si sa repete refrenu pana am sa adorm... Vreau sa adorm cu vocea ta si sa nu visez nimic, doar sa adorm cu speranta ca ma voi trezi, atat doar. 

Uneori ne ratacim printre clipe, alteori le visam

Uneori ne ratacim printre clipe, alteori le visam

Cateodata trecem pe langa clipe ca si cum momentele de secunda au fost acolo fara sa ne dam seama. Am oprit atunci timpul pentru o clipa. Am rememorat amintiri si am vazut cum frumusetea unei tribune se clatina. Am rememorat cuvinte si am privit cum se inalta un suflet  precum o pasare ce isi cauta liberatea. Am rememorat lacrimi si am privit cum durerea loveste uneori atat de tare in suflet incat e in stare sa schimbe nu doar sentimente ci chiar vieti, si... oameni. Am rememorat un rasarit si am crezut in viitor. Nu stiu de cand nu am mai crezut in viitor asa de mult, insa poate era doar un vis, un vis ce se nascuse doar in oprirea timpului. 

Am adormit greu si gandurile mi-au zburat departe de suflet si cautand realitatea m-am ratacit. Mi-am privit mainile si am vazut ca am imbatranit. Dintotdeauna am vrut sa cred ca voi imbatrani frumos, insa nu a fost sa fie asa. Uneori imbatranim dupa cum spunea Coco in numarari de clipe, de secunde sau de adevar. Am cautat mult realitatea si am pierdut-o chiar inainte de a incepe. De ce? Poate ca eu nu sunt pentru realitatea asta. Am nevoie sa incep sa invat de la primii pasi si chiar primele cuvinte. Nu stiu daca am puterea sa plec spre inceputuri. Nu stiu daca mai am iubire la mine indeajuns ca sa pot petrece timpul ramas. As vrea sa cred ca izvorul acela pe care l-am nascut impreuna cu totii incepe sa licare asa cum o facea odata. Mi-e greu pana si sa imi imaginez asta. 

Aseara am plans. Am plans mult. Am plans in suflet. 

A durut. A durut ingrozitor. A durut pana la os.

Am adormit. Am adormit bustean. Am uitat pana sa ma mai si trezesc.

Poate ca nu as mai fi vrut sa ma trezesc. As fi vrut sa visez, la lumini, la umbre, la zambete si la privirea din ochii copiilor. Oare visurile astea sunt realitati din trecutul meu, sau doar amagiri ale unui viitor?