O zi in care as fi vrut sa fie ploaie...(o amintire de acum 12 ani)

Am privit lumea din jurul meu care fremata tacut si pleca linistita. Am simtit ca pe umerii mei se aseaza ceva greu…atat de greu incat ma dureau. Am simtit cum ma indepartam de acel loc si ca in jurul meu se facea liniste. Si …s-a facut!

Am vazut un copil care se uita trist la mine. As fi vrut sa ii spun ca acele caractere puternice se nasc din cinste si corectitudine, insa…poate era tarziu si trebuia sa invete…poate luni avea teza. Avea si o basca cu ***.

Patimile unor doua saptamani din urma isi spuneau cuvantul. Eram atat de obosit insa nu puteam nicicum sa imi arunc deoparte si greutatea de pe  umeri.

As fi vrut sa urlu in nemernicia mea…insa era tarziu. Am simtit cum lumea se destrama in jurul meu si ….pleca linistita. Am stiut atunci ca printre acei oameni se aflau si fratii mei cu inima U-ista. Am privit atunci spre cer si impreuna cu o lacrima am realizat ca dintre ei…prea putini o sa mai ramana aici langa mine si fratii mei.

Am simtit atunci ca fiecare om care pleaca ia putin din sufletul meu. As fi vrut sa mai ramana…multimea sa zumzaie..sa strige…sau macar sa cante. Poate prea putini mai aveau puterea sau chiar vointa. I-am inteles…erau obositi. Poate ca si eu eram obosit. Prea obosit si stresat. Poate ca unii dintre noi pun suflet aici… prea mult suflet. Stiu ca pentru noi petrecerile sunt prea departe. Noi bem de nacaz. Pentru noi succesele sunt rare si stim sa profitam din plin de ele. As fi vrut sa ii spun lui Niculescu ca il stimez. As fi vrut sa ii spun lui Irimies ca ii multumesc. Au fost minunati jucatori si oameni din conducere. Au furat si ne-au furat cand au putut, dar au facut parte dintre noi. Acum…au plecat. Am ramas iarasi singuri. Probabil ca langa noi au ramas putini. A ramas inca SISI. El e inca aici si isi da sufletul pe teren ca un profesionist si mai mult decat atat: ca un adevarat U-ist! Cred ca pe el al trebui sa il felicitam intai de toate. El a rabdat umilinte si nedreptati, dar e inca aici….el stie ce inseamna cu adevarat U. El stie ca mai departe de acea vocala nu e nimic decat dragoste si ura, e umilinta si adevar…e frumusete si spirit universitar.

As vrea sa le multumesc celor care exista in galerie, cei care se bat pentru fiecare pata de pamant castigata si pentru fiecare scancet scos in incercarea noastra de a sustine echipa. Lor le multumesc ca inca mai existam…ca inca mai exist.

Ii multumesc mamei mele ca m-a facut. Si ii multumesc, desi cu mici retineri, unui franar de rezultat, tatalui meu…pentru ca m-a facut sa iubesc Universitatea si sa tremur de fiecare data cand aud acest cuvant, vocala si simbol!

A sosit insa momentul cand multumirile cad in uitare si ma uiti cu tristete spre viitor si …zambesc. Acei minunati prieteni sunt inca acolo si eu sunt inca langa ei. Aceasta bucurie si speranta a revederii e cel mai bogat lucru de pe pamant. O sa fim aici si peste cateva mii de ani. Pentru ca U e mai presus de orice, pentru ca U e parte din viata nostra…e prietenie, e durere, e camaraderie, e foame si e suferinta! Poate de aceea ne dam viata pentru acest club. El trebuie sa existe pentru ca noi il iubim…insusi Bodea spunea sa il iubim, si ne-a invatat asta cum stia el mai bine. Poate ca acum e momentul sa iubim mai mult. Eu unul aseara m-am reindragostit!

Slava tie stundentie a sunat in urechile mele cu un ecou in suflet. Am stiut atunci ca viata e frumoasa indiferent de cat de mult suferi pentru asta. Am privit in ochi suporterii acestei echipe. In unii dintre ei am vazut viitor, in unii trecut, in altii doar prezent. Prezentul e trecator si cu el se duce totul.

Trecutul e frumos si plin de invataminte

Viitorul ni-l facem noi insine si la fel de curate si sufletele. UNII au format deja caractere si ma aplec in fata lor! Trebuie sa renastem! Trebuie sa traim pentru ca acei minunati copii ce vor veni dupa noi sa invete frumusetea asta…sa fie studenti…sa iubeasca istoria, invatamintele lui Bodea, dragostea pentru sport, povetele lui Anca, maretia lui Luca..pe ei insisi, pentru ca doar aici in sanul Universitatii se poate naste frumusetea istoriei!

 

In iubire, totul se schimba, toate devin insemnate: dintr-un nimic se naste un colos. - Tudor Arghezi

Castele de nisip

Azi noapte m-am plimbat destul de mult si am privit cerul cu gandul la tine. Uneori cred ca zambetul asta al tau imi da fiori, dar de cele mai multe ori ma face sa zambesc si eu, imi insenineaza ziua. M-am uitat la castele si la poduri peste ele, am privit raurile si cetatile nepatrunse si am ales sa tac. Uneori tacerea e un semn de respect, alteori o prostie. Sa stii ca e frig afara, mult mai frig decat ieri. 

Zicea cineva: Toate trec in viata....in timp insa. Desi stiu asta ma doare sufletul de fiecare data ca lucrurile nu sunt cum vreau eu. cum le concep si le manuiesc eu. O sa ma intorc in timp insa, de fiecare data si povestea mea o sa fie asa cum vreau eu, o poveste frumoasa in care eu o sa privesc stelele noaptea si tu o sa zambesti, in care mana o sa fie lipita de suflet, iar inima o sa bata puternic.

"Smile" (inca din 1954)

Se nasc zambetele din cenusa uneori si se ingroapa cu ipocrizie in liniste….de ce? De ce un zambet nu poate fi privit in patrunzeala lui..in eternitatea puritatii lui? Am sa vreau sa nu cred ca a disparut inocenta unui cuvant nerostit, unui zambet nezambit…

Linistea...

Simt ca in adancul meu apartin unei lumi mai speciale. Simt ca uneori timpul se opreste in loc numai pentru mine….insa nu pot beneficia cu adevarat de aceasta valoare si ma vad de fiecare data singur stand undeva si privind in zare catre viitor. Aseara ma uitam spre apus si ma gandeam la momentul in care a rasarit in viata mea linistea.

Am privit spre un orizont calm si rosu de liniste speciala. Ma gandeam la mine. Ma uitam cum imi crescuse parul si imi aduceam aminte de trecut. Am zambit si m-am gandit apoi la culoarea ochilor mei….am uitat sa trec mai departe. Stii…ma gandeam oare cum as putea reusii sa ma uit pe mine insumi. As vrea sa incep ceva nou si sa las in spate totul. As vrea sa uit raul si sa privesc doar zambetele din viata mea. E trist totusi si stii de ce? E pentru ca as pierde si amintirile cu cei pe care i-am iubit si in suflet inca ii mai iubesc, de fapt….dragostea pentru ei nu o sa se opreasca niciodata. Si totusi mai sunt si alte amintiri….si totusi nu e frumos sa arunci in spate totul….se intampla sa fie si frumos in fiecare rau pe care l-am primit.

Azi am avut parte de o liniste extrema. Stiu, stiu….si mie mi se pare ciudata pana si exprimarea, insa asa a fost…am simtit cum aud linistea dinauntrul meu. Am inchis ochii si am vazut pace. Nici nu mai pot sa imi amintesc ce culaore avea sau ce miros degaja. Stiu doar ca am simtit liniste…despre care nu pot sa spun mai nimic…era doar atat….liniste!

 

Am deschis usor ochii de frica sa nu se piarda momentul acela. Am lasat imaginea din fata mea sa intre treptat printre gene si usor spre ochii mei. Am simtit ca eram tot acolo si linistea era inca tot a mea. Am plans. Am plans pentru ca nimeni nu mi-a dat vreodata un cadou asa de frumos. Daca as stii ce ma asteapta ….as putea sa compar ...

Fiecare clipa are un sfarsit

A tacut pana si ultimul vuiet de masina. A inceput usor sa bata vantul si calmul serii s-a asternut cu umbra sa peste sat. Am simtit nevoia sa respir adanc. Sa respir adanc si odata cu aerul care iese din plamani sa dispara toate problemele de peste zi. Si am facut-o. Am inchis ochii si am inspirat adanc, tragand cu putere aerul cald al serii….apoi am expirat problemele si necazurile si rautatile oamenilor. Stii tu mama, cat de rai au devenit oamenii? Nu credeam ca zi de zi, clipa de clipa totul se cerne iar printre ei, alegerile mele sunt putine, atat de putine incat as vrea sa fiu prietenul meu cel mai bun. 

 

Am inchis ochii si am savurat linistea. A fost bine. A fost cald si bine

 

Sti cand iti povesteam despre visele mele? Era frumos acolo si nimeni nu ura pe nimeni. As vrea sa ma intorc macar in timp sa mai ascult una din povetele tale, sa mai simt o data mana ta cum imi mangaie crestetul… era linistitor si facea sa dispara toate, chiar toate necazurile.

 

Au evoluat mama pana si reprizele de liniste si chiar orele de somn. Au ridicat ziduri asa de mari si au inchis inimile frumoase in cetati adanc zavorate. Dar, a mai ramas ceva pentru noi aici… a ramas iubirea. Invatam, visam si intalnim iubirea zi de zi…am invatat sa reluam procesul zi de zi, chiar daca intr- zi infinita, insa ne bucuram in lantul asta de un sarut, fie si el in vis. 

 

Am sa deschid acum ochii. Am sa revin la lucrurile mele. De fiecare daca imi curg lacrimile mult timp dupa ce fac asta. Mi-e dor de tine si de vocea ta. Traiesc ca sa iubesc clipele pe care mi le da Domnul pana la momentul cand te voi revedea….

Nici nu vreau sa mai iubesc.... -

Uneori cuvintele sunt asa de reci cand te gandesti la frumusetea unui sentiment. Stau si ma intreb deseori de ce iubim. Daca viata ar fi frumoasa poate ca as fi incetat sa o iubesc. Nu as fi facut asta din prostie, ci doar din covalescenta. Pentru ca frumusetea vietii nu o gasesti pe taraba ci o castigi cand te iei la tranta cu lumea, cu frumusetea clipelor si cu rautatea oamenilor pe care sfarsesti a-i iubi. 

Pastel Roman

un zambet asa....in soapta

Daca ti-am deschis inima pentru o clipa a fost sa te vad zambind si sa iti fac chipul sa radieze de fericire. Nu stiu sa spun cuvinte mari, stiu doar sa imi daruiesc viata si iubirea in mainile tale. Stiu sa iti sarut clipa diminetii cu inima si sa iti ating pleoapele vietii cu sufletul meu.

Nu mam nascut din foc si nu am fost zamislit in apa. Am invatat insa sa iubesc cu putere si sa vars lacrimi de durere. Am citit in foc si in apa ca iubirea nu e la vedere. Am zamislit din pamant si din aer un fel de iubire, o calda amintire de portelan nemaivazut care sa te insoteasca peste tot. As fi vrut sa iti fie pavaza si ajutor pentru zilele grele. Stiu insa ca undeva s-a rupt ceva si ai lasat sa cada jos un scut pentru un timp asa de scurt. As fi vrut sa lasi portita aia deschisa sa pot intra in sufletul tau. Tanjeam dupa caldura inimii tale si dupa fericirea din zambetul lacrimilor tacute. As fi stat sa privesc cu nesat cu vantul se joaca prin pletele tale si cum ti se inrosesc buzele tale cand ti-e cald. As fi privit anda in ochii tai sa ma pierd intr-un ocean de pace si liniste. Mie dor sa te vad zambind si sa caut lumina. Am sa privesc insa soarele....stiu ca una din razele sala te vor intoarce din drum cate mine. Stiu ca zambetul tau il pastrez in sulfet pentru intotdeauna!