Zambeste azi, maine ... pentru totdeauna

Simt ca am un nod in gat. Simt ca vreau sa spun atat de multe, iar nodul asta ma opreste. Nu vreau sa imi iau ramas bun niciodata. Vreau sa iti spun buna dimineata in fiecare zi, iar seara sa ne prinda imbratisati. As vrea sa iti spun ca ochii tai imi provoaca vise, iar glasul tau imi tresare in suflet cand ma simt necajit. As vrea sa iti mai spun ca zambetul tau ma trezeste dimineata razand. E ceva ce nu imi explic, insa simplele ganduri imi dau putearea sa ma duc mai departe. Daca as putea scapa de nodul asta din gat ti-as mai spune ca imi e dor de tine in fiecare zi.     �

Someone Like You

Ne mor prietenii ne mor....si noi murim in moartea lor

Sti....uneori oameni mai mor

alteori nu

Ne mor oamenii de langa noi si parca randurile se strang. Ne raman mici si ne doare. Uneori de abia simtim asta, insa de cele mai multe ori exista o durere pe care putini o inteleg

E asa de greu sa privesti inainte si de multe ori te intrebi randul tau cand are sa vie...sau ueori te intrebi daca nu mai bine plecai tu in locul lui.

Ne mor prietenii ne mor....si noi murim in moartea lor

Salut

Oare ce culoare are dimineata dupa o seara in care asfintitul a fost calm?

Ma gandesc daca undeva departe de tot si de toate mai existi. Daca apusul din viata ta mai rasare uneori dimineata, sau daca lumina asta calda te mai face sa iti dezgolesti umerii

Amintire de la mare...

Amintire de la mare...

 

  

 

Am ajuns la mare si abia ajuns a cazut la somn. Ma obosise drumul. Nu mi-a trebuit mult sa adomr, doar ce am inchis ochii si am visat. M-am trezit si printre pleoape am vazut ca era ora 3. Nu mai aveam somn, ma trezisem odihnit. M-am gandis sa ies pe plaja sa ma plimb, poate sa prin rasaritul. 

 

A inceput sa ploo. Ca intr-o tacere am inaintat in nisip lasand picurii grei sa cada peste umerii mei goi. Imi placea ploaia asta calda. Apa era numa buna sa ma afund in ea insa am zabovit nitel pe plaja. Am cazut in genunchi si am ramas asa, liber.

 

Am inceput sa plang , eram singur si plangeam. Ploua, plangeam si simteam cum apa ma inconjoara ca intr-o imbratisare. Aveam nevoie de ea, de imbratisare, poate mai mult ca oricand. Am ales insa sa ma afund in apa incet incet pana cand eram cu totul in mare. Am lasat apa sa isi faca voia si m-am trezit intr-o plutire linistita. Apa era mica insa era lina si relaxanta. Mai ca as fi adormit, insa gandurile nu imi dadeau pace. Mi-am dat seama ca aveam nevoie de tine. Culmea era ca nu te vroiam ci vroiam sa te vad sa te ating, insa nu pe tine. Poate ca pe aceea pe care o cunosteam. Stiam ca te-ai schimbat cu mult inainte de a pleca spre mare, stiam ca zambetul tau nu mai era adevarat. Am ales sa adorm in mare cu gandul la tine si la ochii tai albastri. Uneori mai inchid ochii si rememorez botezul marii, marea si ochii tai. Pletele tale inca stau in fata mea si le mangai incercat sa iti caut fata, flamand buzele sa ti le sarut…

Asa iubesc eu "U"!

"U"

Te iubesc cu inima mea. 

Te pastrez acolo si te am aproape de fiecare data cand sufletul imi tanguie dupa iubire. Te tin acolo cu fiecare bataie ca sa pot controla sentimentul despartirii cand vine el spre inserare cu durerea lui. Te apropiu cu fiecare puls al venelor prin care imi curge sangele asta plin de patos...

Te iubesc cu ochii mei. 

Te vad in fiecare clipa si simt cum lacrimile imi curg cand trebuie sa te las sa pleci. Te-as tine langa mine si te-as cuprinde cu privirea mea zi de zi clipa de clipa panca cand ceasul s-ar opri. As sta si as lacrima cand te-as vedea cum te apropii de mine si as lacrima cand te-ai duce spre altcineva.

Te iubesc cu urechile mele cand iti aud pasii ca vin. 

Te aud cum pasarea aude in vazduh durerea si cum aude un delfin apropierea malurilor

Te iubesc cu sufletul meu mic. Te ador intru eternitate departe de rautatile lumii acolo unde sufletul paote ascunde comori nebanuite

Te iubesc cu buzele mele cand iti apropii ale tale inimi si ochi si urechi si buze si suflete.

O zi in care as fi vrut sa fie ploaie...

Amintire

Am privit lumea din jurul meu care fremata tacut si pleca linistita. Am simtit ca pe umerii mei se aseaza ceva greu…atat de greu incat ma dureau. Am simtit cum ma indepartam de acel loc si ca in jurul meu se facea liniste. Si …s-a facut!

Am vazut un copil care se uita trist la mine. As fi vrut sa ii spun ca acele caractere puternice se nasc din cinste si corectitudine, insa…poate era tarziu si trebuia sa invete…poate luni avea teza. Avea si o basca cu ***.

Patimile unor doua saptamani din urma isi spuneau cuvantul. Eram atat de obosit insa nu puteam nicicum sa imi arunc deoparte si greutatea de pe  umeri.

As fi vrut sa urlu in nemernicia mea…insa era tarziu. Am simtit cum lumea se destrama in jurul meu si ….pleca linistita. Am stiut atunci ca printre acei oameni se aflau si fratii mei cu inima U-ista. Am privit atunci spre cer si impreuna cu o lacrima am realizat ca dintre ei…prea putini o sa mai ramana aici langa mine si fratii mei.

Am simtit atunci ca fiecare om care pleaca ia putin din sufletul meu. As fi vrut sa mai ramana…multimea sa zumzaie..sa strige…sau macar sa cante. Poate prea putini mai aveau puterea sau chiar vointa. I-am inteles…erau obositi. Poate ca si eu eram obosit. Prea obosit si stresat. Poate ca unii dintre noi pun suflet aici… prea mult suflet. Stiu ca pentru noi petrecerile sunt prea departe. Noi bem de nacaz. Pentru noi succesele sunt rare si stim sa profitam din plin de ele. As fi vrut sa ii spun lui Niculescu ca il stimez. As fi vrut sa ii spun lui Irimies ca ii multumesc. Au fost minunati jucatori si oameni din conducere. Au furat si ne-au furat cand au putut, dar au facut parte dintre noi. Acum…au plecat. Am ramas iarasi singuri. Probabil ca langa noi au ramas putini. A ramas inca SISI. El e inca aici si isi da sufletul pe teren ca un profesionist si mai mult decat atat: ca un adevarat U-ist! Cred ca pe el al trebui sa il felicitam intai de toate. El a rabdat umilinte si nedreptati, dar e inca aici….el stie ce inseamna cu adevarat U. El stie ca mai departe de acea vocala nu e nimic decat dragoste si ura, e umilinta si adevar…e frumusete si spirit universitar.

As vrea sa le multumesc celor care exista in galerie, cei care se bat pentru fiecare pata de pamant castigata si pentru fiecare scancet scos in incercarea noastra de a sustine echipa. Lor le multumesc ca inca mai existam…ca inca mai exist.

Ii multumesc mamei mele ca m-a facut. Si ii multumesc, desi cu mici retineri, unui franar de rezultat, tatalui meu…pentru ca m-a facut sa iubesc Universitatea si sa tremur de fiecare data cand aud acest cuvant, vocala si simbol!

A sosit insa momentul cand multumirile cad in uitare si ma uiti cu tristete spre viitor si …zambesc. Acei minunati prieteni sunt inca acolo si eu sunt inca langa ei. Aceasta bucurie si speranta a revederii e cel mai bogat lucru de pe pamant. O sa fim aici si peste cateva mii de ani. Pentru ca U e mai presus de orice, pentru ca U e parte din viata nostra…e prietenie, e durere, e camaraderie, e foame si e suferinta! Poate de aceea ne dam viata pentru acest club. El trebuie sa existe pentru ca noi il iubim…insusi Bodea spunea sa il iubim, si ne-a invatat asta cum stia el mai bine. Poate ca acum e momentul sa iubim mai mult. Eu unul aseara m-am reindragostit!

Slava tie stundentie a sunat in urechile mele cu un ecou in suflet. Am stiut atunci ca viata e frumoasa indiferent de cat de mult suferi pentru asta. Am privit in ochi suporterii acestei echipe. In unii dintre ei am vazut viitor, in unii trecut, in altii doar prezent. Prezentul e trecator si cu el se duce totul.

Trecutul e frumos si plin de invataminte

Viitorul ni-l facem noi insine si la fel de curate si sufletele. UNII au format deja caractere si ma aplec in fata lor! Trebuie sa renastem! Trebuie sa traim pentru ca acei minunati copii ce vor veni dupa noi sa invete frumusetea asta…sa fie studenti…sa iubeasca istoria, invatamintele lui Bodea, dragostea pentru sport, povetele lui Anca, maretia lui Luca..pe ei insisi, pentru ca doar aici in sanul Universitatii se poate naste frumusetea istoriei!

 

In iubire, totul se schimba, toate devin insemnate: dintr-un nimic se naste un colos. - Tudor Arghezi