Printre vise

Azi, cam asa spre seara s-a facut o liniste ciudata. Am crezut pentru o clipa ca lumea s-a oprit si am inchis ochii, pentru ca aveam nevoie de asta. Am patrus in lumea in care totul era oprit pentru mine si am visat la tine. Gandul mi-a purtat pasii catre locul unde erai. Doamne, esti inca frumoasa… Mi-as fi dorit ca inima sa nu se precipite asa de tare cand te vede. Din pacate nu ii poti dicta inimii, iar ea nebuna vroia sa imi sparga pieptul. Esti inca frumoasa si zambetul tau e acelasi. Am stat putin chiar si cand am asternut gandurile astea pe hartie…ma gandeam la zambetul ala plin de viata. Nu vroiam sa te deranjez, era doar o amintire de-a mea, sper sa nu te superi pe mine, uneori gandurile o iau razna si sentimentele se desfasoara ca un dans al ielelor. Am sa imi cer scuze, pentru ca nu vreau sa te deranjez pe tine, pe mine insa nu ma deranjeaza sa visez, sa zambesc si sa imi amintesc  lucruri faine, locuri si vorbe. Nu am putut azi sa nu iti iau mana intre palmele mele. E la fel de calda si de ferma. As vrea ca palmele tale sa imi tina tamplele intre ele si sa imi sopteasca un cantec de leagan. Sa rada si sa repete refrenu pana am sa adorm... Vreau sa adorm cu vocea ta si sa nu visez nimic, doar sa adorm cu speranta ca ma voi trezi, atat doar. 

Uneori ne ratacim printre clipe, alteori le visam

Uneori ne ratacim printre clipe, alteori le visam

Cateodata trecem pe langa clipe ca si cum momentele de secunda au fost acolo fara sa ne dam seama. Am oprit atunci timpul pentru o clipa. Am rememorat amintiri si am vazut cum frumusetea unei tribune se clatina. Am rememorat cuvinte si am privit cum se inalta un suflet  precum o pasare ce isi cauta liberatea. Am rememorat lacrimi si am privit cum durerea loveste uneori atat de tare in suflet incat e in stare sa schimbe nu doar sentimente ci chiar vieti, si... oameni. Am rememorat un rasarit si am crezut in viitor. Nu stiu de cand nu am mai crezut in viitor asa de mult, insa poate era doar un vis, un vis ce se nascuse doar in oprirea timpului. 

Am adormit greu si gandurile mi-au zburat departe de suflet si cautand realitatea m-am ratacit. Mi-am privit mainile si am vazut ca am imbatranit. Dintotdeauna am vrut sa cred ca voi imbatrani frumos, insa nu a fost sa fie asa. Uneori imbatranim dupa cum spunea Coco in numarari de clipe, de secunde sau de adevar. Am cautat mult realitatea si am pierdut-o chiar inainte de a incepe. De ce? Poate ca eu nu sunt pentru realitatea asta. Am nevoie sa incep sa invat de la primii pasi si chiar primele cuvinte. Nu stiu daca am puterea sa plec spre inceputuri. Nu stiu daca mai am iubire la mine indeajuns ca sa pot petrece timpul ramas. As vrea sa cred ca izvorul acela pe care l-am nascut impreuna cu totii incepe sa licare asa cum o facea odata. Mi-e greu pana si sa imi imaginez asta. 

Aseara am plans. Am plans mult. Am plans in suflet. 

A durut. A durut ingrozitor. A durut pana la os.

Am adormit. Am adormit bustean. Am uitat pana sa ma mai si trezesc.

Poate ca nu as mai fi vrut sa ma trezesc. As fi vrut sa visez, la lumini, la umbre, la zambete si la privirea din ochii copiilor. Oare visurile astea sunt realitati din trecutul meu, sau doar amagiri ale unui viitor? 

Daca maine nu ar mai exista....

As vrea sa imi petrec clipele ce raman inainte de neexistenta…cu tine. As vrea sa te strang in brate sis a ma cufund in imbratisarea ta. Sa uit de tot si toate, chiar daca pentru cateva clipe. As vrea sa ma imbratisezi si sa taci. Sa lasi linsitea sa vorbeasca pentru noi.

 

Apoi as vrea sa te tin de mana si sa ne plimbam la apus de soare pe o plaja. Sa simtim cum pisioarele ni se afunda in nisipul moale si cald, sa auzim tanguitul marii si sa ne iubim atunci cand noaptea isi intra in rol. As vrea sa adorm cu tine in gand si de ar fi sa nu ma mai trezesc sa stii ca…inima ta bate in sufletul meu acuma.

 

Daca maine nu ar mai fi…as vrea sa pot urni un munte. As vrea sa il pot da la o parte din calea ta, asa drumul ar fi mai usor catre mine.

 

Daca timpul maine s-ar opri….de-ar fi sa fie asa un sfarsit….as vrea sa pot urni trecutul din loc si sa ma intorc in bratele tale pentru totdeauna.

 

Daca tot ce am stii noi s-ar opri pentru totdeauna atunci as vrea sa traiesc sa pot sa scriu o poezie nesfarsita in care sa cant frumusetea vietii si a mortii. As vrea sa pot culege roadele unei munci de-o viata si as vrea sa simt in brate rodul unei iubiri. As vrea sa ma trezesc cu zambet de copil si as vrea sa adorm cu sarutarea ta. As vrea sa pot respire aerul si sa inot in apa in care ma insoteste un sflet unic, identic cu al meu si care sa imi spuna tata. As vrea sa pot uita rautatea sis a vad in fata doar adevarul si lucrul frumos.

 

Daca lumea s-ar opri sit u nu ai fi aici, atunci viata ar fi asa de goala. As vrea atunci sa pot visa pentru totdeauna. As vrea sa adorm in pacea mea cu tine in gand si privind catre tine. Daca asa ar fi sa fie Doamne, atunci…fa-o sa nu doara. Fa-o incet dar limpede si lasa-ma sa iubesc pana in ultima clipa viata!

...daca ar ninge?

...daca ar ninge?

Am urcat azi in autobus si din fericire am gasit loc. Ma uitam pe fereastra si gandurile au inceput sa imi zboare. Am incercat sa privesc mai departe de geam insa era asa de murdar de parca ar fi vrut sa imi opreasca imaginatia acolo, sa o atraga spre el si sa ramana acolo, stinghera… Am inceput sa visez si am vazut un zambet. Am incercat sa deslusesc cine era in spatele lui insa nu am reusit. Am inchis ochii si…am visat. Mi-e greu sa privesc cerul. De ce? Pentru ca e ceata. E ceata de ceva vreme si in viata mea. E greu sa privesc dincolo de ea. Cred ca ceata mea o sa se ridice mai greu. Nu stiu de ce, insa simt ca se opreste lumea. parca ploua incontinuu. Daca ar ninge?

 

E frumos cand ninge. E doar o ploaie care ma face sa zambesc. Cand totul se asterne alb in jur parca ma gandesc cum caldura imi invaluie trupul si ma face sa ma gandesc la lucruri frumoase. As alege oricand ninsoarea. E….mai alba!

Paula Hriscu - Românie, mândru plai!

statuie 2015 
  
 
A fost odata un vis, care acum 2 ani a devenit o realitate pe care o asteptam cu totii. Va multumesc voua ca sunteti aici inca, va multumesc pentru lupta pe care ati dus-o si pecetea pe care ati pus-o peste ani acestui loc pe care il numim acum acasa! A ramas doctorul Mircea Luca privind peste Somes ca si cum ar fi stapan peste orasul acesta. Mai tarziu o sa vin sa il mai privesc inca o data in maretia lui. Prima zapada l-a botezat cu neaua sa, prima primavara cu mireasma imbatatatoare din jurul stadionului Nostru. 
 
A ne aminti istoria nu ne face mai batrani…ci mai intelepti. De ce? Pentru ca istoria noastra nu este o istorie scrisa, ci una memorabila. O lupta a Romanilor pentru pamantul lor stramosesc
 
La Sibiu am suferit pentru ca opresiunea ne-a silit sa plecam de aici. Am fi ales sa luptam pentru ca suntem un neam de luptatori, insa era o lupta pierduta dinainte de a fi inceput si istoria ne-a confirmat asta. Am ales sa traim mai departe chiar daca departe de casa noastra. Apoi, am revenit acasa si am invins o ramasita a unui popor pus pe capatuire. Am castigat un drept pentru care nu trebuia sa luptam niciodata, un drept al romanilor in Romania. Am castigat un petic de pamant al nostru. Am crescut in acest loc o minune de istorie bazata pe bun simt, respect si universitarism! Am perpetuat un model de suporter minunat, cu suflet, cu deschidere spre sport, spre existenta sa prin miscare si prin iubire. Prin iubirea asa de frumos zugravita de Bodea am invatat sa fim frumosi si sa impunem respect si prietenii. Cine nu a vrut sa ne respecte, istoria ii va pedepsi, pentru ca fairplay-ul nu este doar virtual, ci el ramane in suflet. Am sa ma ridic asa cum aveti sa o faceti si voi de fiecare data cand cadem dintr-un motiv sau altul. Am sa privesc inainte pentru ca viata mi-a oferit iubirea de a continua! Iubesc Universitatea mai presus de toate! 
 
Nu am ajuns acolo incat sa punem intrebarea existentei ci am ajuns acolo unde sa punem capat si sa renastem pentru a mai lupta inca o zi. Am ales sa respiram alt aer, mai boem, acelasi pe care il visam de pe vremea doctorului Luca. O sa fim mai frumosi si mai bogati sufleteste, insa…aceiasi!

Daca as putea, as aduce linistea in fiecare urlet si zambetul in fiecare lacrima.

 

  

 

As incalzi fiecare moment rece al vietii cu zambete si lacrimi de bucurie. As ridica ochii de fiecare data cand am fost jos, i-as ridica catre cer acolo unde exista un raspuns la toate intrebarile mele. As canta, pentru ca in suflet am o voce care vrea sa iasa sa spuna tot ce simte. 

 

Stii, ma gandeam ca uneori e mai bine asa si ca viata nu ar avea farmec  fara insatisfactia  asta a clipelor. As lua insa in deradere durerea si rautatea si m-as ridica catre cer de unde sa privesc frumusetea apelor si pamantului. As zbura si mi-as intinde aripile ….as cauta sa zbor deasupra a tot ce visez cand adorm noaptea si as arunca asupra ta tot binele din lume…pentru ca rautatea devine asa de mica si neinsemnata…. 

 

M-am trezit si era rece, atat de rece…

 Am privit inca o data ceasul si era tarziu, trebuia sa reiau o zi de la inceputul ei. Nu imi era greu, era doar asa de rece in amintiri incat imi inghetasera pana si lacrimile. Avea sa vina ziua aceea in care am sa caut catre asfintit raspunsurile pe care sa sper a le primi catre rasarit. Si, nu a fost asa, pentru ca durerea nu e creeata sa fie expusa, ci traita in stralucirea fada a unei licariri care nu are sa vina, nici chiar la capatul tunelului. Raza de lumina nu isi are rostul atunci cand rautatea isi face loc printre oameni. Sa speri in lumina e ca si cum ai astepta vara in decembrie, pentru ca eu asta caut acum in postul Craciunului.... Desi, niciodata sa nu spui niciodata