sâmbătă, 16 aprilie 2011
...de ce mai dor ranile....
Daca as putea sa alerg pana la nori…as face-o cu bratele deschise…as vrea sa inalt spre cer privirea si sa vad un alb calm si plin de iubire….as vrea sa ma simt in siguranta si fericit. Stiu ca ajuns acolo o voi intalni pe mama mea….ea e acolo si se gandeste la mine…..vai Doamne cat de tare dor imi e de ea…..de vorba ei buna si de magaierea ei calda pe obraz…..stii…atunci imi treceau toate supararile….si stii Doamne ca ea era ingerul tau pe pamant….poate daca ea nu ar fi fost in viata mea…..cine stie cat de greu imi era…cine stie unde as fi fost acuma….undeva inchis intr-un colt….departe de caldura….intr-un rece constant si intunecat
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Ce ai scris tu .. m-a emotionat foarte mult.. Presupun ca.. singura cale sa scapi de tristete.. e sa traiesti numai prezentul si sa stii ca de acolo de sus .. mama ta te sustine si are grija de sufletul tau ca si cum ar fii pe pamant:)
draga mea....viata merge iainte fie ca vrem ...fie ca nu...ori ne lasam purtati de val...ori ramanem in spate......am ales sa mai iau din cand un val...inspre amintirile care inca dor...inspre oamenii care inca ne iubesc.....si pe care ii iubim orice ar fi...
Trimiteți un comentariu