o amintire despre anca....

Ploua undeva departe de gemul meu. Aud picurii aproape insa stiu ca tunetele si fulgerele nu sunt de la fereastra mea.
S-a linistit acuma si parca sunetul primaverii asteia e ciudat. E o liniste si un vant calm, atat de calm incat de abia il aud. Ma gandesc la tine si la zambetul tau. Te-am vazut de atatea ori vorbind si explicand o lume pe care doar eu o intelegeam pentru tine. Ca e tarziu sa respir aerul din jurul tau, parfumul pe care il adoram ascultandu-te si incercand sa iti spun ceva ce nu am reusit niciodata.....stiu si eu. Am inteles de fapt multe, poate mult prea multe, atat de multe incat am uitat sa mai gandesc.....asa ca ma las in voia unui vant care sa ma duca pe aripile sale. Mi-e teama ca poate maine o sa uitam unul de celalalt si ca o sa pastrez din tine o amintire.... una frumoasa si una asa de urata incat m-a facut sa te pierd din suflet....