Amintire de la mare...

Am ajuns la mare si abia ajuns a cazut la somn. Ma obosise drumul. Nu mi-a trebuit mult sa adomr, doar ce am inchis ochii si am visat. M-am trezit si printre pleoape am vazut ca era ora 3. Nu mai aveam somn, ma trezisem odihnit. M-am gandis sa ies pe plaja sa ma plimb, poate sa prin rasaritul.
A inceput sa ploo. Ca intr-o tacere am inaintat in nisip lasand picurii grei sa cada peste umerii mei goi. Imi placea ploaia asta calda. Apa era numa buna sa ma afund in ea insa am zabovit nitel pe plaja. Am cazut in genunchi si am ramas asa, liber.
Am inceput sa plang , eram singur si plangeam. Ploua, plangeam si simteam cum apa ma inconjoara ca intr-o imbratisare. Aveam nevoie de ea, de imbratisare, poate mai mult ca oricand. Am ales insa sa ma afund in apa incet incet pana cand eram cu totul in mare. Am lasat apa sa isi faca voia si m-am trezit intr-o plutire linistita. Apa era mica insa era lina si relaxanta. Mai ca as fi adormit, insa gandurile nu imi dadeau pace. Mi-am dat seama ca aveam nevoie de tine. Culmea era ca nu te vroiam ci vroiam sa te vad sa te ating, insa nu pe tine. Poate ca pe aceea pe care o cunosteam. Stiam ca te-ai schimbat cu mult inainte de a pleca spre mare, stiam ca zambetul tau nu mai era adevarat. Am ales sa adorm in mare cu gandul la tine si la ochii tai albastri. Uneori mai inchid ochii si rememorez botezul marii, marea si ochii tai. Pletele tale inca stau in fata mea si le mangai incercat sa iti caut fata, flamand buzele sa ti le sarut…

un bilet.....

Au trecut momentele cand a fost durere. Au trecut clipele cand iti vedeam chipul in orice loc. Au trecut chiar si amintirile, am reusit sa nu te vad de cateva luni bune. Mi-am dorit sa nu te intalnesc, pentru ca stiam ca o sa fie greu. Maturitatea nu cred ca are de-a face cu asta (asta ca sa iti raspund la primul lucru care ti-ar fi venit in minte….scuze defect professional, inca ma mai gandesc la tine.) Ba sa nu te mint, intr-o noapte cand nu aveam somn si gandurile ma urmareau, m-am plimbat prin aceleasi locuri nocturne care ne duceau pasii cand ne intalneam. Paseam stingher langa tine si nu stiam exact ce sa iti spun. Eram ca un copil emotionat la prima intalnire. A fost asa de ciudat si asa de frumos in acelasi timp. Nu stiu cat de indragostit eram atunci de tine, insa speram sa ma lasi sa te sarut atunci cand inchizi ochii sa dormi. Am rememorat plimbarea aceea chiar daca nu mai stiam exact strazile. Era intuneric si lumina destul de vaga, insa mi-a placut mult. M-am gandit la tine, apoi la mine, apoi….la ura. Am zambit si mi-am inchipuit ca m-ai iertat, ba chiar am simtit ca erai inca cu mine la un moment dat… m-am intors brusc sperand sa te prind si sa iti mai privesc chipul. Am ajuns aproape de blocul tau si mi-a fost frica sa ma duc mai departe. Simteam oricum ca toata aceasta plimbare era un pic ciudata. Am ramas langa masina care o parcasem aproape de tine. Mi-ar fi placut sa fumez, cred ca in acel moment puteam savura o tigara. De multe ori ma gandesc ca fumul ma poate purta in linistea mea prin universuri paralele gandirilor mele, ar fi interesant sa experimentez asta, insa era tarziu, de fapt alesesem ora aia in speranta ca tu vei dormi deja si nu vei avea cum sa iesi la plimbare. O facusem pentru tine, nu vroiam sa te fac sa crezi ca sunt un ciudat sau chiar sa te uiti urat la mine. Sa iti spun drept speram la un zambet. Mai am si acum poze cu tine in care zambesti si, cand le mai privesc inchid ochii si iti aud rasul pofticios. M-am apropiat de parbriz si am vazut un bilet sub stergator, era o foaie rupta si pusa acolo. Mi-a batut inima cu putere. Daca ar fi fost scrisul tau m-ar fi bucurat fiecare pata de cerneala, fiecare unduire a penitei, fiecare punct …si fiecare zambet din spatele celor scrise. Ma hazardam, speram ca e o poezie. Cand iti citeam poeziile inchideam ochii si parca auzeam muzicalitate in ele. O melodie obsesiva insa, care imi era totusi draga. Am luat bucata de hartie si ma uitam la ea inmarmurit. Imi era teama sa o deschid, imi era frica sa nu fie un simplu bilet al unui tip caruia ii ocupasem parcarea. Nici nu aveam curajul sa ma dezamagesc. Am luat repede un pix din masina si am scris apasat: imi e dor de tine, apoi speriat l-am pus intre gaurile din gardul cel mai apropiat, apoi ca un copil speriat am plecat. Am ramas in masina cand am ajuns acasa….ploua si imi era frig, cred ca am si atipit inainte de a intra in casa. Asternuturile erau reci, lasasem geamul deschis iar frigul patrunse in camera. Eram cu gandul la biletul ala…nici nu il citisem….si am adormit.