Printre pagini murdare de emotii esuate am ales sa tac subit si sa privesc un curcubeu de fapte. Am intrat adanc in apa unui rau plin de amintiri. Am ridicat capul desupra apei ca sa vad stropii de apa cum se joaca in fata ochilor mei. Am simtit pentru cateva clipe ca eram iarasi copil. Mi-e dor de copilarie, pentru ca acolo in copilaria mea era si este mama. M-am maturizat cu sfaturile ei si cu imaginea ei de sfanta in altarul inimii mele. Am incercat sa zbor de nenumarate ori. Si, uneori am chiar reusit. Ma intorc insa de fiecare data acasa. Acasa, pentru ca aici e cald, pentru ca aici in inima mea e loc de un curcubeu de sentimente. Poate ele stau bine ascunse si jucause fiind o sa iasa la un moment dat afara. Pana atunci insa e frumos sa privesc spre apus ca sa prind in fiecare seara un spectacol superb de lumina care moare.
As dormi seara insa gandurile sunt atat de amestecate si atat de pline de sentiment incat imi vine sa plec si sa uit de tot si de toate.
Am sa ma ridic si sa privesc spre rasarit. E totusi mai frumos sa vezi nasterea unei lumini.
