Imi intind mana rece peste lespedea de piatra. Privesc cu spaima un rasarit ce il asteptam de ore bune, sau zile sau paote ani. M-am pierdut in lumea unui vis nascut prea tarziu din amintiri prea proaspete.
Daca lumea s-ar opri pentru o clipa cred ca as inchide ochii si mi-as inchipui miscarea ei. M-as odihni apoi sub umbra unui copac, sau mai bine sub pacea si linistea soarelui arzator. As ridica privirea abia apoi ce ochii s-ar odihni cu linsitea acuta a surzeniei amintirilor. As apleca gura si as sorbi din izvorul de apa si as zambi cand as simti cat de rece poate fi.
Cred ca as cauta apoi sa vad de unde porneste lumeasi unde se opreste. Apoi as zbura deasupra tuturos si as canta, as canta asa de tare incat sa ma auda fiecare vietate. As plange si as rade si apoi as adormi din nou. As vrea sa ma trezesc cand totul o ia de la capat si sa va spun ce frumoasa e lumea, ce frumoasa e linistea naturii si ce calda e lumina soarelui.
A mai trecut o fila si parca paginile sunt tot mai albe. Amintiri din trecut inca mai pateaza foaia cu gri-ul lor persistent si in sufletul meu. Azi, parca e din nou septembrie, e o zi care a trecut sau una care poate vine. Nu mai e nimic ce sa vina in septembrie. Ma amagesc cu un septembrie cald precum o zi de vara. A venit insa cu frig. Un frig care intra in oase si in suflet. Uneori tremur si ma gandesc sa plec. Nu stiu nici macar incotro sa o apuc. Poate…spre casa…