Am intins o mana catre nicaieri. Probabil ca indicam linia orizontului....sau poate ca vroiam sa ating cerul.
Aveam nevoie de o uitare in viata mea. Aveam nevoie de pacea unei clipe...sau poate liniste printre aripile unui inger.
Am inchis ochii si vroiam sa visez frumos... am deschis ochii si plangeam. Plangeam pentru ca te visasem ca de fiecare data. As fi atins cerul atunci pentru tine, iar daca as veni vreodata inapoie as vrea sa te ating pe tine ...sa te mangai pe obraz si sa te sarut usor pe buze. Cateodata visez ca ma aplec peste patul tau cand dormi si iti simt pielea catifelata. Uneori te sarut si mi-e frica de emotie sa nu scap vreo lacrima care sa cada peste obraz si sa te trezeasca. Simt ca vreau sa te strang in brate... Ca vreau sa imi vorbesti... ca razi si imi zambesti.
Stii cred ca visez prea mult uneori la tine si ca vreau sa te vad. Am invatat de la stele sa imi fie frica poate. Sau oare vantul m-a invatat sa fiu sfios...
Imi aduc aminte de vorbele mamei, insa mi-e frica de tot. E prea bine aici in bratele ingerilor....as vrea sa te simt si pe tine aici. Stiu ca undeva departe visezi si tu uneori....ma gandesc ca departe de tot ce e pamantean, visele noastre se contopesc.