Adjustable.....or not!

Am ramas undeva prizonier in propriile cuvinte si ratacit in propriile ganduri. Speram sa pot iesi ca sa ma eliberez de o greutate ce apasa asupra libertatii mele. Am realizat insa ca greutatea era doar negasibila, nereala…ajustabila insa.

Cand chiar nimic nu mai conteaza...

E acut sentimentul asta de acceptare, acut in sensul ca ma simt in povestea mea in fundul curtii si privesc catre rasaritul soarelui sperand ca una din razele sale sa ma incalzeasca. Mi-e frig. Poate ca iarna asta mi-a fost mai frig decat alta data. Poate ca Dumnezeu cu atingerea sa a vrut sa imi spuna atat de multe...si eu...nu am stiut sa ascult. Nu cum trebuia. Asa ca m-am trezit rece, mult prea rece si cu privirea cautand un strop de lumina, de soare si poate de speranta ca langa mine, aproape se afla un pic de caldura care sa imi mangaie sufletul...privirea si picioarele...as vrea sa ma pot ridica si sa merg catre un drum pe care il simt demult in inima. Dumnezeu mi-a aratat zambit o cale, insa imi e frig sa ma ridic si sa umblu. poate am uitat asta, poate am ajuns la inceput, un inceput pe care nu il mai stiu si ma apropiu de primordial...de start acum....mai ales acum cand eu vad cum sfarsitul apare in zare. Mi-e teama ca are sa fie frig pana si in sufletul meu in care mai pastrez mocnind o flacara mica. Ma vad departe pe un camp inghetat cu o arma rece. Toti sunt morti in jurul meu iar noroiul e amestecat cu sange, sunt singur, la fel de singur. Simt cum linistea se lasa si cred ca in jurul meu pe mii de km nu mai e nimeni...doar eu si o pusca rece pe care o arunc si ma ridic...ma ridic ca sa plec intr-un drum nesfarsit....ca sa imi caut capatul. Am sa zambesc de abia cand il voi gasi. Acolo sunt toti ai mei. Acolo o sa primesc o imbratisare....imbratisarea mea.

lucid...

Am fost lucid cand lucrurile erau complicate si visator cand simplitatea faptelor cerea seriozitate. 

A inceput ziua cerand liniste si nu i-am dat. I-am dat in schimb multa incruntare, stres si poate putin negativism. S-a razbunat la sfarsit pe mine. Sarutul ce urma sa il primesc s-a stins inainte de a incepe sa visez. Am crezut ca sarutul trebuie sa il dau eu....Am ales ca nu azi. Poate maine...poate alta data. 

Am fost azi lucid....poate prea lucid

Iart-o ca e fericita

The Loner

M-am trezit singur intr-o lume de sunete care mai de care mai acute. E din ce in ce mai greu sa imi inchipui o viata in care Gary Moore nu va mai fi...o viata in care sunetele sale vor razbate doar din amintiri. Un rock mai sarac va rasufla peste noi....iar solourile vor fi din ce in ce mai stringente. Am vibrat odata cu acea magica chitara care se unduia in ritmul "Parisienne Walkways" si am simtit fiecare nota din "The Loner". As fi vrut sa mai avem putin bluess..sau sa mai calatorim "Over the hills and far away" insa neinduplecata moarte ne-a rapit acel om..care a simtit cu adevarat ce inseamna rockul...sa iti spun ca iti multumesc ...sa iti spun ca nu te voi uita niciodata...si ca inima mea va tresalta la fiecare solo al tau....sunt cuvinte prea mici in fata geniului tau...am sa plang singur...si am sa las o lacrima sa atinga pamantul...am sa zambesc si am sa respect toata munca ta.

 

a fost odata un om...a fost odata un sunet....care nu se va mai termina niciodata!

Liniste

M-am ridicat de fiecare data. De fapt nu imi e groaza sa ma ridic si sa o iau de la capat. E ceva normal la urma urmei. Suntem oameni si trebuie sa reluam ...sa incepem de la inceput lucrurile de fiecare data cand ele se sting. Uneori trebuie sa reluam mocnitul ala pana cand ideea si sufletul nostru incepe sa nasca o flacara plapanda sau poate chiar un foc serios

Ceea ce e greu e rana aia care uneori ramane deschisa. si doare....

Privesc de fiecare data foaia asta alba din fata mea si incerc sa imi deschid inima in fata ei. Uneori as vrea doar sa ii povestesc si ea sa ma asculte.

Si nu....in seara asta nu ma gandesc la tine....ma gandesc in primul rand la mine...doar la mine chiar daca uneori impactul tau e asa de puternic in viata mea

Singuratatea mea e ceva special. Azi, stateam si priveam cerul in liniste, am crezut ca totul a amutit in jurul meu. De fapt facusem eu asta....am reusit sa ma rup de toate sunetele si am facut liniste. A fost placut. Am simtit un calm plin de greutate. Mi-a placut si asta. cred ca incep sa fiu un om singur. Nu imi place asta, insa am ajuns sa accept singurateatea in sufletul meu. Vreau sa imbatranesc singur departe de toata lumea, doar eu si numai eu. 

O sa cada zapada multa peste sufletul meu si o sa fiu doar alb in cap, iar barba mea va fi atat de alba incat copii o sa ma confunde cu Mos Craciun. Eu insa nu o sa fiu acolo pentru ei, in schimb o sa fiu acolo pentru mine. 

Am sa stau in liniste departe de tot si toate, iar picioarele mele se vor odihni cand va sa fie vremea. Au sa ninga anii peste mine, iar eu am sa ma uit spre departare in liniste, cautand tacerea si singuratatea. Am sa sting si ultima lumanare inainte de a ma acoperi cu o patura. Am sa plang pentru ultima data si apoi am sa zambesc, un zambet etern

Suflet

Uneori cand imi ridic privirea spre cer ma gandesc la suflet. Poate ca nu ar trebui sa fiu asa de dur cu el. In definitiv dragostea nu vine decat daca accesezi umarul lui.