...pentru ca visez tocmai cand ar trebui sa ma trezesc...

Azi am plans. am plans insa nu cu lacrimi ci cu vise. Am adormit gandindu-ma la tine la ochii tai si la buzele tale. Cateodata incerc sa te uit si sa sper ca o sa ma trezesc intr-o zi si sa pot sa visez catre altceva. Imi stai in vis si imi zambesti de fiecare data. Stii ca imi place zambetul tau? ...si mai imi place cand vorbesti, cred ca te-as asculta tot timpul. De multe ori vroiam sa te contrazic, insa asa de mult imi place muzicalitatea cuvintelor tale incat as adormi privindu-te si ascultandu-te cand spui verzi si uscate. Am adormit azi cu tine in gand si m-am trezit in vis plangand. Am sa adorm in seara asta si am sa privesc catre un cer care se stinge usor catre un intuneric cald de data asta. Am sa stau treaz pana cand noaptea ma va trimite la culcare si am sa te visez din nou. Imi e asa de dor de tine uneori incat de abia astept sa te intalnesc in vis. 

Rece

Uneori cuvintele sunt asa de reci cand te gandesti la frumusetea unui sentiment. Stau si ma intreb deseori de ce iubim. Daca viata ar fi frumoasa poate ca as fi incetat sa o iubesc. Nu as fi facut asta din prostie, ci doar din covalescenta. Pentru ca frumusetea vietii nu o gasesti pe taraba ci o castigi cand te iei la tranta cu lumea, cu frumusetea clipelor si cu rautatea oamenilor pe care sfarsesti a-i iubi. 

Amintirea unui zambet, asa....in soapta

,, A întâlnit-o la o petrecere. Era minunată. Era așa de extraordinară încât mulți bărbați o curtau. El era… normal, un bărbat simplu care nu atrăgea atenția.

La sfărșitul petrecerii, el și-a făcut curaj și a invitat-o la o cafea. Ea a fost tare surprinsă, dar fiind politicoasă, a acceptat.

Stăteau într-o cafenea, el era foarte agitat ca să spună ceva, să întrețină discuția. Ea nu se simțea prea confortabil și-și spunea în gând “Doamne, mai bine stăteam acasă!”.

Brusc, el a chemat chelnerul și i-a spus: “Poți să-mi aduci puțină sare? Aș vrea să o pun în cafea.” Toată lumea din cafenea a întors capul către bărbatul care a cerut sare pentru cafea. Ce ciudat!

Chelnerul s-a întors cu sarea. El și-a pus tacticos sarea în cafea în timp ce obrajii i se înroșiseră.

Ea a îndrăznit să-l întrebe: “Ce-i cu hobby-ul ăsta ciudat?”. El a lăsat ceașca jos și i-a spus: “În copilărie, locuiam lângă mare. Îmi placea să ma joc în apă, să-I simt gustul sărat. Acum, de fiecare data când beau cafea cu sare mă gândesc la copilăria mea, la orașul în care m-am născut, la părinții mei.” Ultimele cuvinte i-au adus lacrimi în ochi.

Ea a fost impresionată de acest gest. Și-a spus că numai un om bun ar putea să simtă dorul de casă, de părinți. Un bărbat “de casă”. Ea și-a deschis apoi sufletul, i-a povestit și ea de copilăria ei, de orașul unde crescuse, de familia ei.

El s-a relaxat și au avut o discuție interesantă, o întâlnire reușită. Au continuat să se vadă și în lunile viitoare. Ea a descoperit că el este un bărbat interesant, care întrunește toate calitățile pe care le caută ea la bărbatul ideal: era afectuos, cald, iubitor, inteligent. Îi simțea lipsa când nu era lângă ea. Totul a pornit de la cafeaua cu sare.

Ca orice poveste frumoasă de dragoste, prințesa a luat în căsătorie pe prinț și au trăit fericiți pâna la adânci bătrâneți. Și de fiecare dată când făcea cafea prințului ei, îi punea sare, exact așa cum știa că îi place lui.

După 40 de ani, el a plecat dintre cei vii și ea a găsit o scrisoare de la el. În scrisoare scria:

“Draga mea,

Te rog să mă ierți! Iartă-mă! În viața mea, te-am mințit o singură dată: în legătură cu cafeaua cu sare. Mai ții minte când ne-am întâlnit prima oară? Eram așa timid și agitat încât am cerut sare în loc de zahăr. Nu am știut cum să-mi ascund greșeala așa că am mințit. Am simțit că începi să te deschizi spre mine și am perpetuat în minciună. Am încercat să-ți spun adevărul de mai multe ori, dar mi-a fost frică. Dar, ți-am promis când ne-am căsătorit că nu o să te mint niciodată. Acum, pe patul de moarte, nu îmi mai este frică. Nu-mi place cafeaua cu sare. Este oribilă! Dar, am băut-o în fiecare zi. De nimic nu îmi pare rău. Faptul că te-am cunoscut, a fost cel mai bun lucru din viața mea. Dacă aș putea întoarce timpul înapoi aș face totul la fel, aș bea tot cafea cu sare, dacă aș ști că te am alături”

Lacrimi au năvălit pe obrajii ei. Ani mai târziu, nepoții au întrebat-o “Ce gust are cafeaua cu sare?”. Ea a răspuns cu sinceritate: “E dulce!”"

***

Daca ti-am deschis inima pentru o clipa a fost sa te vad zambind si sa iti fac chipul sa radieze de fericire. Nu stiu sa spun cuvinte mari, stiu doar sa imi daruiesc viata si iubirea in mainile tale. Stiu sa iti sarut clipa diminetii cu inima si sa iti ating pleoapele vietii cu sufletul meu.

Nu mam nascut din foc si nu am fost zamislit in apa. Am invatat insa sa iubesc cu putere si sa vars lacrimi de durere. Am citit in foc si in apa ca iubirea nu e la vedere. Am zamislit din pamant si din aer un fel de iubire, o calda amintire de portelan nemaivazut care sa te insoteasca peste tot. As fi vrut sa iti fie pavaza si ajutor pentru zilele grele. Stiu insa ca undeva s-a rupt ceva si ai lasat sa cada jos un scut pentru un timp asa de scurt. As fi vrut sa lasi portita aia deschisa sa pot intra in sufletul tau. Tanjeam dupa caldura inimii tale si dupa fericirea din zambetul lacrimilor tacute. As fi stat sa privesc cu nesat cu vantul se joaca prin pletele tale si cum ti se inrosesc buzele tale cand ti-e cald. As fi privit anda in ochii tai sa ma pierd intr-un ocean de pace si liniste. Mie dor sa te vad zambind si sa caut lumina. Am sa privesc insa soarele....stiu ca una din razele sala te vor intoarce din drum cate mine. Stiu ca zambetul tau il pastrez in sulfet pentru intotdeauna!

"Nu-i singur Iuda vinovat"

....cu urme de tacere pe drum

Am crescut emotiv fiind. Am vrut de fiecare data sa fiu retinut si poate chiar un pic sovaitor. De fapt nu am vrut, cred ca asa m-am construit. Am avut atat de mult de pierdut, insa drumul unui baiat intr-o lume agresiva e greu asa. Am ales sa fiu tacut uneori si sa privesc mai mult lumea din jurul meu, apoi am ales sa fiu retinut si sa vorbesc simplu. Am crescut si am cunoscut iubirea  si am devenit alt om, am inceput sa vorbesc mult si poate neintrebat....eram tanar si vroiam sa cuceresc lumea. Eram nesabuit si arogant, insa cumva am razbit....am cunoscut despartirea, uneori usurel, alteori acut si devastator pentru sufletul meu tanar si zglobiu. Am crescut si durerea despartirii m-a educat. Am pierdut oameni dragi...

Am imbatranit frumos, emotiv fiind. Am invatat de la durere si de la amintiri ca lumea e facuta sa o construiesti in fiecare zi. Uneori incerc sa sar peste etape si pierd, alteori ce construiesc se naruie fara explicatie. Zambesc si merg mai departe, insa de cele mai multe ori seara plang. Am invatat sa iubesc ploaia si linistea. Am sa mai lupt putin, am sa incerc sa fiu mai bun cu cei din jurul meu. Am sa zambesc mai mult decat am sa plang. Am sa sufar poate la fel de mult. Despartirile mele sunt dureroase. Iubirea mea traieste...

Am sa ma sting singur intr-un colt de lume uitat. E normal, uneori sa faci bine nu e de bine. Am invatat mai demult de la mama sa fiu onest. Am sa pastrez emotivitatea asta in suflet chiar daca uneori e bine sa prinzi mai mult curaj. 

Efemer uneori pe langa mine vantul are sa treaca, iar iarba si frunzele au sa cada peste mine. Am sa pastrez amintirea iubirii pana dincolo de moarte...dincolo de emotivitate... Si, Mama, am sa fiu onest....o sa incerc sa fiu cea mai buna varianta pe care ai fi vrut sa fiu. Am sa fiu retinut...asa cum viata a fost cu mine.