Am crescut emotiv fiind. Am vrut de fiecare data sa fiu retinut si poate chiar un pic sovaitor. De fapt nu am vrut, cred ca asa m-am construit. Am avut atat de mult de pierdut, insa drumul unui baiat intr-o lume agresiva e greu asa. Am ales sa fiu tacut uneori si sa privesc mai mult lumea din jurul meu, apoi am ales sa fiu retinut si sa vorbesc simplu. Am crescut si am cunoscut iubirea si am devenit alt om, am inceput sa vorbesc mult si poate neintrebat....eram tanar si vroiam sa cuceresc lumea. Eram nesabuit si arogant, insa cumva am razbit....am cunoscut despartirea, uneori usurel, alteori acut si devastator pentru sufletul meu tanar si zglobiu. Am crescut si durerea despartirii m-a educat. Am pierdut oameni dragi...
Am imbatranit frumos, emotiv fiind. Am invatat de la durere si de la amintiri ca lumea e facuta sa o construiesti in fiecare zi. Uneori incerc sa sar peste etape si pierd, alteori ce construiesc se naruie fara explicatie. Zambesc si merg mai departe, insa de cele mai multe ori seara plang. Am invatat sa iubesc ploaia si linistea. Am sa mai lupt putin, am sa incerc sa fiu mai bun cu cei din jurul meu. Am sa zambesc mai mult decat am sa plang. Am sa sufar poate la fel de mult. Despartirile mele sunt dureroase. Iubirea mea traieste...
Am sa ma sting singur intr-un colt de lume uitat. E normal, uneori sa faci bine nu e de bine. Am invatat mai demult de la mama sa fiu onest. Am sa pastrez emotivitatea asta in suflet chiar daca uneori e bine sa prinzi mai mult curaj.
Efemer uneori pe langa mine vantul are sa treaca, iar iarba si frunzele au sa cada peste mine. Am sa pastrez amintirea iubirii pana dincolo de moarte...dincolo de emotivitate... Si, Mama, am sa fiu onest....o sa incerc sa fiu cea mai buna varianta pe care ai fi vrut sa fiu. Am sa fiu retinut...asa cum viata a fost cu mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu