Se nasc cuvinte din sunete si noi ne plangem pentru orice greutate.
Cred ca nu am ales sa ma nasc aici, insa privesc putin inapoie cu respect fata de parintii mei. Am trait vremuri grele si ne-am plans de fiecare data, insa am razbit. Cu durere si lipsa am invatat la lumina unei lumanari, iar jucariile noastre nu au fost de cele mai multe ori acolo. Am invatat sa ne bucuram de niste jucarii de lemn si ne-am plans si de asta, insa am invatat ceva din joaca aceea. Scoala noastra era de jucarie si ne-am plans abia acum de ea....atunci era taram de poveste. Ne-am batut afara la joaca si am invatat sa ne raportam unii la altii. Am plans mult si ne-au oblojit parintii ranile. Ne-am ridicat de fiecare data zambind ca niste copii prosti ce eram. Am strans mana celui care isi cerea scuze sau nu si am plecat iarasi la joaca. Si ce jocuri ne jucam....reale nu in lumi paralele. Am invatat din asta sa supravietuim intai de toate. In toate astea am avut un prieten care m-a ajutat atat de mult....a fost de fiecare data acolo si mi-a vorbit cum trebuia de fiecare data. A ras si mai ales a plans cu mine. Un singur lucru nu a facut....nu s-a plans ci a luptat de fiecare data ca sa fie prietenul meu si sa ma faca un om mai bun. Nu a fost decat e-ul meu, ingerul meu pazitor.
Doamne am pierdut omul ala. m-am maturizat indeajuns incat mi l-ai luat. As mai fi vrut timp cu mine insumi, cu zambetele mele, cu povestile si istorisirile basmelor pe care le citeam cu atata fericire. Vrea sa mai ascult muzica singur in camera mea si sa plang pentru personajele de acolo, sa fiu alaturi de sentimente si trairi. Ne plangem prea mult pentru ce avem si nu realizam cat de mult am pierdut in lupta spre a ajunge azi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu