orice asemanare cu realitatea e pur intamplatoare....sau pur adevarata....
orice material imi apartine..asa cum imi apartin toate franturile vietii mele.
Nici un text nu poate fi folosit fara aprobarea mea exclusiva!
A venit si dimineata. Nu am putut dormi. Incet ochii cad spre pamant apoi se inchid, insa trebuie sa stau treaz...mai e o jumate de ora si suna ceasu sa merg la munca. Ma gandeam daca as suna sa spun ca nu ma simt bine...si poate sa adorm....
Ma gandisem la ea...
Ma gandisem la ea si am incercat sa adorm insa chipul ei imi aparea asa surazator si jucaus. Apoi am visat cum s-a intors spre mine si mi-a spus: te iubesc prostule...apoi a ras din noi....iar eu m-am trezit...prost. Apoi, am ascultat muzica si m-am gandit la tot ce a fost in timpul asta relativ scurt.
M-am ridicat din pat....intre timp ceasul sunase
Mi-am bagat capul sub dus si am ramas acolo ...apa inca nu era calda...insa nu ma deranja. Sufletul meu e prea haituit sa ii mai pese de corp. Apoi a venit apa calda si am zambit sub dus....poate ca era prost si ea ma iubea...
M-am urcat in masina si in drum spre serviciu am plans. Visasem ca o sa ma sune cum venea ieri ... eu ca un prost asteptasem.
Am ajuns la munca si am ramas in masina sa imi sterg lacrimile.
Am avut o zi grea....asa de grea si gandul mi-era la ea....dar a trecut si abia asteptam sa merg acasa.
Am mancat in fuga si am plecat in pat...am adormit rapid si linistea s-a asezat peste sufletul meu...nu am visat nimic.
Sti ce ma sperie acum? La noapte o sa adorm greu si o sa te visez. Ma gandesc ca o sa fie o noapte grea si din nou o dimineata plina de ceata.
Undeva, candva....somnul asta se va linisti si eu voi uita, pentru ca toti uitam. O sa te pastrez in vise....chiar daca somnul o sa fie mai greu.
Am adormit cu lacrimi in ochi... Sti stateam pe scaunul pe care generic il numisem scaunul tau...Statea si ma rugam catre Domnul sa nu ma faca sa ma pierd de tot...sa faca ce vrea cu mine doar sa nu ma faca sa cedez. Totul in jurul meu se naruie...totul e atat de rece. Imi tremura mana asa de tare pe tastatura ca de abia pot scrie. Stiu...stiu ca au trecut atatea zile in care trebuia sa las totul sa mearga inainte.
Am facut o pauza....si mi-am asezat mainile cu fata catre birou....le-am lasat sa se linisteasca o vreme. Asa am incercat si cu mine. Stiu...am gresit ca am existat in viata ta. Nu stiu de ce am primit dreptul sa ma apropiu de tine. Nu inteleg de ce Domnu m-a lasat sa ma bucur de frumusetea clipelor cu tine. Poate ca nu meritam...si poate ca sunt un prost ca m-am indragostit de tine.
E atat de rece ...
Doamne, te rog...mai da-mi un pic de putere
As vrea sa plec departe.....sa ma pierd in eternitatea kilometrilor si in sunetul tacut al rotilor de tren. Ma gandesc sa plec o perioada. Nu stiu daca mai pot sa stau aici...tot din jurul meu se naruie si singurul meu loc in care imi gasesc linistea e scaunul tau. Am cunoscut atatea caderi si ridicari firave ...am stat intins pe pat privind in gol si hulind tot ce e Dumnezeiesc pe lumea asta, incat am inceput sa ma urasc pe mine. Pe tine...? Te-am urat o perioada...apoi te-am iubit si iarasi te-am urat....iar acum te privesc ca pe o statuie. Incerc sa ii multumesc lui Dumnezeu ca am putut sa te iubesc si sa te fac sa zambesti pentru o perioada....insa nici el nu ma mai asculta.
E atat de surd...
A atata liniste aparenta in viata mea incat e surda....si parca uneori imi vine sa ma rog. De multe ori o fac....si stau apoi contempland la cat de mult imi tremura mana cand ma gandesc la tine.
Nici lacrimile nu mai sunt la fel...
Pe vremuri plangeam cu lacrimi si imi tanguiam durerea....acum ele curg doar stinghere, uneori in perechi, insa de cele mai multe ori asa...simple stinghere, cand pe un obraz...cand pe altul. Fiecare lacrima lasa o dara rece, atat de rece ca imi vine sa plang incontinuu....ca lacrima ce urmeaza dupa ea sa atinga traictoria si sa o incalzeasca din nou. Desi stiu ca nu e adevarat...lacrimile mele sunt reci, iar sufletul meu gol....atat de gol incat simt ca as putea sa ma ascund in el si sa ma incalzesc...daca a mai ramas ceva ramasita de suflet cald si pur cum aveam cand erai langa mine.
Am sa plec...
Am sa imi iau sufletul gaurit si lacrimile reci, poate chiar si linistea mea surda si am sa plec.
Nici Dumnezeu nu ma mai vrea...asa ca am sa ratacesc eu si cu mine...pana cand sufletul meu se va intregi...pana cand lacrimile au sa fie calde, linistea nu are sa mai existe decat in suflet...iar mana mea are sa se opreasca din tremurat.
E normal sa trecem prin durere....si apoi sa ne vindecam, insa pentru mine durerea asta a fost o durere care m-a adus asa de jos. Atat de jos, incat m-am obisnuit aici ...si am sa mai stau putin, sa ma contemplez pe mine si pe Dumnezeu.
Doamne atat te mai rog... nu lasa rani adanci
Tu nu vei citi niciodata asta....si sufletul tau nu va cunoaste durerea asta... Imi doresc ca tu sa fi ferita si fericita, iar Dumnezeu sa vegheze asupra ta cu fiecare raza de soare si zambet de liniste, lacrimile sa fie doar de fericire si ....
Nu a trebuit sa spun nimic si parca cerul s-a inchis. De cateva zile e o ceata care imi acopera visele si noptile imi sunt reci. Am sa ridic putin nivelul caldurii si am sa sper ca aceasta perdea de apa inghetata va pleca de langa mine, de langa visele si sperantele mele. Am privit aseara o fata frumoasa! E asa de frumoasa in inchipuirea mea! Am sa cern norii ca spre dimineata soarele in toata splendoarea sa, sa imi scalde cu razele lui tomnatice ferestrele reci si stinghere. A cerut lumina propriul show si dimineata si-a facut aparitia lasandu-ma sa o privesc cum se dezbraca de perdeaua de negru parca de fum si ia o rochie alba alba precum o ceata ce se asterne cu liniste peste tinutul din fata mea.
Am pornit pe un drum undeva la mijlocul zilei. Am luat cu mine si apa si iubire. Am lasat in urma putina durere si o lacrima care statea stinghera. Am inchis ochii inainte de a pleca. Am privit asa in urma si te-am vazut cum zambeai. O sa imi fie dor de tine, de fiecare raset zglobiu si de bunatatea ta ascunsa. Seara o sa ma uit spre stele si o sa le rog sa iti trimita o stralucire. Meriti cu prisosinta! Am sa mai rog soarele sa te mangaie cu razele sale si apa sa iti sfiinteasca fata si ochii si buzele si sufletul. Am sa ii spun vantului sa iti ravaseasca parul din cand in cand si apoi usor sa te sarute. Am sa intind mana usor spre cer si am sa cer iubire….pentru tine!
Apoi am pornit cu tine in gand. Am ajuns undeva unde cerul a sarutat pamantul, si era seara. M-am intins pe spate cu privirea goala si am cercetat nori. Era senin si stelele strabateau cerul, cu lumini si licariri usoare. Am sperat sa adorm frumos, cu ganduri bune. Vreau maine sa ma trezesc zambind, chiar daca privirea ta, inca, imi rascoleste linistea din cand in cand.
Mi-am gasit aici locul in care pot sa iti scriu mama....in care pot sa iti spun durerile si gandurile mele. Ma rog la Dumenzeu sa ma ia lin si sa te revad. Mi-e dor de tine mama, mi-e dor de tata, de prietenii emi buni care au plecat si ei. Simt ca lumea asta e uneori prea goala, chiar daca in ea sunt atat de multi oameni. Am un suflet bun, ca asa mi-ai transmis de atatea ori...si inca imi sunt ecouri in suflet povetele tale. Dar mama... e atat de greu. Imi doresc linsite in sufletul meu si nu pot avea. Ma simt haituit de rautate si de sulfete haine, sau care pur si simplu nu stiu ce vor...ma iau in mijlocul lor si ma poarta prin mormane de durere. Ma gandesc de multe ori sa imi iau lumea in cap si sa plec undeva unde nu este nimeni. Sa fiu eu singur cu un caine....sa tac si sa ascult cum creste iarba, sa privesc rasaritul tacut si sa cand cantece cand apune soarele. Am cazut de atatea ori si m-am ridicat chiar de mai multe... am sperat ca e soare acolo unde e noapte, insa trebuia sa ma incred in ce vad....sa nu mai sper in oameni si sa nu ii mai las sa imi foloseasca sufletul pentru binele lor, insa mama vroiam sa ii ajut sa ii sprijin si sa le spun o vorba buna....acum sunt doar un calator prin vietile lor, un calator demult uitat. Se naste dimineata un zambet care moare cu fiecare clipa pe buzele mele. Am crezut ca pot lupta dar azi....am privit in ceata ore intregi...am tacut si am plans. Nu mai vreau decat liniste si singuratate. Vreau ca oamenii sa fie fericiti si impliniti, iar eu, sa fiu impacat cu mine....in solemnitatea mea...aia in care eu sunt cel care primeste de data asta. Cel care e iubit si imbratisat. Acel care primeste in dar zambete in fiecare zi pentru totdeauna pana intr-o zi cand dupa ce zambesc ultima data catre soare ...sa inchid ochii si sa imi incep calatoria catre tine, catre tata, catre prieteni... daca ma mai vrea Dumnezeu.
Mama vroiam sa te bucur sa iti spun zambete si lacrimi de fericire. Te rog iarta-ma ca sunt asa... din pacate sunt doar un om bun la suflet si nimic mai mult. Dar sunt asa cum mi-ai spus tu sa fiu...si zambesc si sunt mandru de asta, chiar daca doare al naibii de tare...
