marți, 29 octombrie 2024

Scrisoare catre mine...


Am adormit cu lacrimi in ochi... Sti stateam pe scaunul pe care generic il numisem scaunul tau...Statea si ma rugam catre Domnul sa nu ma faca sa ma pierd de tot...sa faca ce vrea cu mine doar sa nu ma faca sa cedez. Totul in jurul meu se naruie...totul e atat de rece. Imi tremura mana asa de tare pe tastatura ca de abia pot scrie. Stiu...stiu ca au trecut atatea zile in care trebuia sa las totul sa mearga inainte. 
Am facut o pauza....si mi-am asezat mainile cu fata catre birou....le-am lasat sa se linisteasca o vreme. Asa am incercat si cu mine. Stiu...am gresit ca am existat in viata ta. Nu stiu de ce am primit dreptul sa ma apropiu de tine. Nu inteleg de ce Domnu m-a lasat sa ma bucur de frumusetea clipelor cu tine. Poate ca nu meritam...si poate ca sunt un prost ca  m-am indragostit de tine.
E atat de rece ...
Doamne, te rog...mai da-mi un pic de putere
As vrea sa plec departe.....sa ma pierd in eternitatea kilometrilor si in sunetul tacut al rotilor de tren. Ma gandesc sa plec o perioada. Nu stiu daca mai pot sa stau aici...tot din jurul meu se naruie si singurul meu loc in care imi gasesc linistea e scaunul tau. Am cunoscut atatea caderi si ridicari firave ...am stat intins pe pat privind in gol si hulind tot ce e Dumnezeiesc pe lumea asta, incat am inceput sa ma urasc pe mine. Pe tine...? Te-am urat o perioada...apoi te-am iubit si iarasi te-am urat....iar acum te privesc ca pe o statuie. Incerc sa ii multumesc lui Dumnezeu ca am putut sa te iubesc si sa te fac sa zambesti pentru o perioada....insa nici el nu ma mai asculta.
E atat de surd...
A atata liniste aparenta in viata mea incat e surda....si parca uneori imi vine sa ma rog. De multe ori o fac....si stau apoi contempland la cat de mult imi tremura mana cand ma gandesc la tine. 
Nici lacrimile nu mai sunt la fel...
Pe vremuri plangeam cu lacrimi si imi tanguiam durerea....acum ele curg doar stinghere, uneori in perechi, insa de cele mai multe ori asa...simple stinghere, cand pe un obraz...cand pe altul. Fiecare lacrima lasa o dara rece, atat de rece ca imi vine sa plang incontinuu....ca lacrima ce urmeaza dupa ea sa atinga traictoria si sa o incalzeasca din nou. Desi stiu ca nu e adevarat...lacrimile mele sunt reci, iar sufletul meu gol....atat de gol incat simt ca as putea sa ma ascund in el si sa ma incalzesc...daca a mai ramas ceva ramasita de suflet cald si pur cum aveam cand erai langa mine.
Am sa plec...
Am sa imi iau sufletul gaurit si lacrimile reci, poate chiar si linistea mea surda si am sa plec.
Nici Dumnezeu nu ma mai vrea...asa ca am sa ratacesc eu si cu mine...pana cand sufletul meu se va intregi...pana cand lacrimile au sa fie calde, linistea nu are sa mai existe decat in suflet...iar mana mea are sa se opreasca din tremurat.
E normal sa trecem prin durere....si apoi sa ne vindecam, insa pentru mine durerea asta a fost o durere care m-a adus asa de jos. Atat de jos, incat m-am obisnuit aici ...si am sa mai stau putin, sa ma contemplez pe mine si pe Dumnezeu.
Doamne atat te mai rog... nu lasa rani adanci
Tu nu vei citi niciodata asta....si sufletul tau nu va cunoaste durerea asta... Imi doresc ca tu sa fi ferita si fericita, iar Dumnezeu sa vegheze asupra ta cu fiecare raza de soare si zambet de liniste, lacrimile sa fie doar de fericire si ....  

Niciun comentariu: