un Eminescu care ramane etern

Mi-am inchipuit o odaie in care razbate putin lumina si e frig, in care de afara se aude o ploaie marunta si murdara. As fi stat la caldura unor pietre si as privi catre un cer pe care nu l-as vedea niciodata. O zi care ar veni tarziu, poate prea tarziu, ar aduce o eliberare care nu se mai vrea eliberata.
As citi o carte cu pagini nesfarsite si cu o poveste neterminata. As fi lasat la voia intamplarii actiunea cartii....si apoi as fi adormit la lumina unei lumanari mari, murdare si urat mirositoare. As fi acceptat insa mirosul tau si privirea ta. As fi ascultat povestile tale si as fi adormit privind spre ochii tai. Poate ca as parasi camera asta si as cauta iarba in mijlocul unei paduri ca sa privesc un izvor ce isi susura apa si in care sa te vad cum te imbaiezi. As fi privit spatele tau cum aluneca in apa si as auzi rasatul tau ca un clincket de clopotel. M-as fi rusinat si as fi intors spatele din instinct. Apoi as fi cautat un vesmant sa iti acopar goliciunea.
Azi am dormit destul de greu. M-am trezit obosit si ingandurat. Mi-e teama de noi, mi-e teama de frig...as privi inspre cer insa imi e frica sa nu ma orbeasca lumina asta, prea mult am stat in odaia asta tacuta plina de visuri si rautati. Uneori as vrea sa pot evada catre o lume in afara viselor, catre un calm infinit langa o mare tacuta. Doar valurile ei calme sa se sparga de tarm si sa emane caldura pe care o caut cu atata infrigurare. Imi e frica ca am sa ma pierd pe mine insumi intr-o lupta care nu mai e demult a mea. Am sa raman captiv intr-o odaie care e deschisa si care ma inchide in ea cu tacerea si singuratatea ei. Oricum imi raman visele si aripile care inca le mai am. Imi raman amintirile si oamenii frumosi. Pe ei nu am sa ii uit niciodata, chiar si daca am sa plang. Nimic nu se compara cu linsitea diminetilor mele chiar daca in adancul lor uneori au o umbra de tristete. Un calm infinit se aseaza seara peste camera mea si imi da linjsitea asta de a scrie verzi si uscate, amintiri si dureri, taceri si clipe.

o amintire despre anca....

Ploua undeva departe de gemul meu. Aud picurii aproape insa stiu ca tunetele si fulgerele nu sunt de la fereastra mea.
S-a linistit acuma si parca sunetul primaverii asteia e ciudat. E o liniste si un vant calm, atat de calm incat de abia il aud. Ma gandesc la tine si la zambetul tau. Te-am vazut de atatea ori vorbind si explicand o lume pe care doar eu o intelegeam pentru tine. Ca e tarziu sa respir aerul din jurul tau, parfumul pe care il adoram ascultandu-te si incercand sa iti spun ceva ce nu am reusit niciodata.....stiu si eu. Am inteles de fapt multe, poate mult prea multe, atat de multe incat am uitat sa mai gandesc.....asa ca ma las in voia unui vant care sa ma duca pe aripile sale. Mi-e teama ca poate maine o sa uitam unul de celalalt si ca o sa pastrez din tine o amintire.... una frumoasa si una asa de urata incat m-a facut sa te pierd din suflet....

Daca ti-am deschis inima pentru o clipa a fost sa te vad zambind si sa iti fac chipul sa radieze de fericire. Nu stiu sa spun cuvinte mari, stiu doar sa imi daruiesc viata si iubirea in mainile tale. Stiu sa iti sarut clipa diminetii cu inima si sa iti ating pleoapele vietii cu sufletul meu.
Nu m-am nascut din foc si nu am fost zamislit in apa. Am invatat insa sa iubesc cu putere si sa vars lacrimi de durere. Am citit in foc si in apa ca iubirea nu e la vedere. Am zamislit din pamant si din aer un fel de iubire, o calda amintire de portelan nemaivazut care sa te insoteasca peste tot. As fi vrut sa iti fie pavaza si ajutor pentru zilele grele. Stiu insa ca undeva s-a rupt ceva si ai lasat sa cada jos un scut intr-un timp asa de scurt. As fi vrut sa lasi portita aia deschisa sa pot intra in sufletul tau. Tanjeam dupa caldura inimii tale si dupa fericirea din zambetul lacrimilor tacute. As fi stat sa privesc cu nesat cum vantul se joaca prin pletele tale si cum ti se inrosesc buzele tale cand ti-e cald. As fi privit adanc in ochii tai ca sa ma pierd intr-un ocean de pace si liniste. Mi-e dor sa te vad zambind si sa caut lumina. Am sa privesc insa soarele....stiu ca una din razele sala te vor intoarce din drum cate mine. Stiu insa ca zambetul tau il pastrez in suflet pentru intotdeauna!

Cineva spunea odata ca povestile de dragoste incep si se termina intr-o gara. Nu am crezut ca mi se va aplica lema asta vreodata. Pur si simplu nu o luam ca o lema. Ma gandeam la ea ca si la o efemera vecinatate de adevar.
Cateodata stau si ma gandesc la trecut si retraiesc clipe, cuvinte, zambete si chiar lacrimi. E frumoasa viata cand iubesti clipa si frumusetea momentului, cand stii sa pretuiesti clipa si cuvantul. Nu imi plac lacrimile si oftatul si totusi ele fac parte din dragoste, poate ca fara ele dragostea nu e intreaga. Speram intr-o vreme ca nici o poveste de dragoste nu are vreun sfarsit. Am invatat ca in viata amintirile sunt ancore pentru realitate. As vrea sa cred ca iubirea din gara aceea exista si chiar daca nu mai e ce a fost.....e ceva asa de frumos incat as povesti asta nepotilor...sau, as trai sa le amintesc frumusetea unor clipe, cuvinte, zambete si chiar lacrimi.

Inceput de primavara

A fost odata ca niciodata un inceput de primavara. Asa par a incepe toate povestile despre Universitatea Cluj. Fiecare particica de istorie are frumusetea ei si de cele mai multe ori pentru noi tristete. Spuneam de atatea ori ca noi avem asa de putine momente frumoase incat ele trebuiesc sarbatorite.Cred ca totusi draga prietene, ma insel. Frumusetea Universitatii sta in ea insasi si in fiecare clipa a existentei sale. Toate problemele care apar sunt doar episoade dintr-o viata fara de sfarsit. Imi place sa cred ca si noi facem parte din filmul acesta al vietii noastre. Stii, am avut un episod in care m-am contrazis cu un suporter, sau mai bine zis un nestiutor de iubire despre marea mea dragoste. Ce e ciudat e ca de fiecare data cand aveam un schimb de replici ma simteam asa, in largul meu, puternic. Am simtit asta pentru ca noi, avem o istorie cu trecut memorabil, prezent caracterizat de unitate si un viitor luminos al copiilor nostri iar niste amintirile sunt atat de frumoase si de pline de intelepciune, incat nu ne poate bate absolut nimic si nimeni la acest capitol. Nu exista mai frumos ca viata traita alaturi de U. Cu fiecare clipa ma simt mai matur si mai plin de intelepciune. Invatam din fiecare episod al existentei noastre. Chiar daca de multe ori aceste episoade consumate in familie nu sunt din cele mai fericite, deasupra prostiei si ignorantei respira sufletele curate. Imi spunea demult Bunica mea, un mare filosof de la tara ca atat cat ai sufletul curat vei putea dormi linistit noaptea. Unii dintre noi dorm bine de tot noaptea. Boemia comportamentului inca nu ne caracterizeaza pe toti. Ceea ce e mai importat e ca pe marea majoritate ne recomanda bunul simt si sufletul plin de iubire. De cele mai multe ori acest lucru bate orice nesimtire. Ma inclin spre acesti oameni care stiu sa treaca peste tot si sa arate frumusetea sufleteasca pe care o ridica spre suprafata parca intr-o simfonie de culori si fericire. La urma urmei aceste lucruri ne fac mai puternici ca grup si mai importanti ca si imagine. De multe ori imaginea asta nu conteaza pe cat conteaza sa respiri un aer curat nepoluat de injurii. Spun asta pentru ca am vazut sambata un meci la sala deosebit. Un meci care, desi incrancenat, ne-e unit in cantare si in inimi.Spun asta pentru ca Vineri intr-un meci cu o incarcatura emotionala fara margini ati stiut sa cantam cum stim noi mai bine, iar sambata ne-a eliberat inimile intr-o oda de preamarire a primei zile de primavara.
Avem femei frumoase si le-am sarbatorit cum se putea mai bine. Nu printr-o victorie din pacate, dar prin bun simt, respect si fair play. Oare ce poate fi mai frumos, decat gestul fotbalistilor care le-au inmanat flori minunatelor naostre fete? Sa zugravezi in cuvinte nu ai cum, doar simplitatea momentului si naturaletea gesturilor a fost de ajuns.
Sambata am vazut ca de fiecare data copiii in tribune. A fost extraordinar, pentru ca frumusetea copiilor in tribuna este incontestabila, insa zambetul lor este ceea ce ne tine pe noi in viata! Fiecare copil ce are simbolul in piept si frumusetea lui in inima este apropierea noastra de eternitate!

O poveste tacuta

Dr Mircea Luca
....un gand ce se naste dincolo de cuvinte e atat de pur atat de frumos....
Sa spun ca a fost usor e prea departe de adevar. Sa spun ca a fost greu e o prostie. Cand iubesti ceva cu adevarat nimic nu e greu.
Am pus o baza cand unii de abia se trezeau. Am muncit cu sufletul cu inimile cu muschii si cu vorbele. Ne-am batut cu vorbele si am invatat cata rautate poate exista intre noi. Am vazut oameni si clipe si ore. Am invatat din rautate si ura si scuipat. Am gresit sau nu doar Dumnezeu ne poate spune. Ce mai poate spune Domnul e ca inima a fost curata, ca de fiecare data. Acum poate ca tot e vorba in vant si pierdere de vreme. Sti tu draga cetitorule, mama imi spunea cand eram mic ca rautatea lumii e cea mai grea povara pe care trebe sa o duci cand ai inima curata.
Si au venit clipele frumoase cand oamenii frumosi de prin peluza au ridicat cuvinte si au pus umarul la tot, incepand de la lutul care prindea forma sub privirea noastra si mana calda si blanda a maestrului pana la obiectivul rece al aparatului de fotografiat. Imi pare bine ca pozele sunt de amator, numai asa pot surprinde frumusetea si limpezimea sufletului deschis si curat.
Am privit in ochi oameni pe care cu greu as putea sa ii mai scot din sufletul meu. Pe unii i-au injurat, pe alti au incercat sa ii discrediteze ...pe altii doar i-au vorbit urat. Daca gura lumii ar privi in ochii lor si in inima lor frumoasa am intelege cu totii mai bine notiunea de familie.
Imi amintesc cu placere clipele in care s-au pus limite, in care s-au emis comunicate sau in care s-a zambit. Acum daca te uiti la fetele lor o sa vezi doar oameni. Daca incerci sa ii cunosti cu adevarat o sa vezi zambete si lacrimi. Fiecare om are viata lui cu problemele si fericirile sale. O echipa insa a depasit limitele personale, amatori, insa cu suflet mare. Daca as putea sa le multumesc as face-o. Pecetea peste timp spune restul povestii. Mingea cu sireturile sale ascunse spune poate un cuvant negrait.
In final a ramas doctorul Mircea Luca privind peste Somes ca si cum ar fi stapan peste orasul acesta. Mai tarziu o sa vin sa il mai privesc inca o data in maretia lui. Prima zapada l-a botezat cu neaua sa. O sa vina si prima primavara in jurul Pazitorului ideilor noastre cu florile sale si cu mireasma imbatatatoare din jurul stadionului Nostru.
Iubindu-te pe tine inveti sa iubesti pe altii, insa daruind altora sudoarea muncii tale e o nimica toata! e doar inima deschisa cu adevarat spre propria familie, aceea a Universitatii Cluj!

http://www.asr1919.ro/foto/povestea-realizarii-statuii-dr-mircea-luca-galerie-foto/