..e cald la mine in suflet

A venit o toamna sau o vara aproape de inima mea. Sunt acelasi singur cu mine insumi ....acelasi langa care o femeie rezista asa de putin....poate ca e asa de bine langa mine incat le gonesc. Ma tem ca am sa ma pierd intr-o clipa care se va repeta la nesfarsit. De multe ori ma vad intr-o zi care se repeta cu acelasi scenariu. Ma regasesc de fiecare data la fel.....si cu lacrimi in ochi si cu zambet pe buze. Acelasi romantic si iubitor de muzica.
Azi....ascultam o piesa si ma gandeam la mine. M-am saturat sa ma gandesc la tine....in definitiv, esti doar o prelungire a mea, poate a unui eu pe care l-am transformat voit intr-o parte din mine. Ma apropii de visele mele si astept sa vina vara. Azi ma gandeam ca as vrea sa plec in vacanta....pe muzica de Alifantis sa ma plimb pe o plaja de vara....singur ....sa ascult apa cum se tanguie....si picioarele sa imi intre in nisip, sa ma afund incet pana la glezne si sa ii multumesc zilei ca inca mai imi da din nectarul ei inca un pahar. Vreau sa savurez amintirea ta si privirea mea sa se desfete cu un apus care intarzie doar pentru mine. As vrea sa raman ...chiar daca a doua zi e un nou capitol in viata mea si probabil ca incepe o zi rece, o dimineata friguroasa, insa frumoasa in rasaritul ei. Oare ce culoare are dimineata dupa o seara in care asfintitul a fost calm?
Ma gandesc daca undeva departe de tot si de toate mai existi. Daca apusul din viata ta mai rasare uneori dimineata, sau daca lumina asta calda te mai face sa iti dezgolesti umerii
Am sa adorm totusi....maine e o zi grea, e ziua in care incep din nou acelasi scenariu care imi spune: deschide ochii!

nici nu stiu daca nicaieri mai e o varianta...

Am visat la o eternitate efemera. Am crezut ca e efemera pentru ca simteam o durere la tampla. Uneori cand tampla se zbate, mi se pare ca vaietul asta nemangaiat e doar o prelungire de dureri surde a unei inimi nesatisfacute de bataia perfecta. Mi-e frica de eternitatea clipei. Stiu ca undeva m-am pierdut intr-un ciclu de timp care ma pierde zi de zi in el si ma afunda in amintirea propriei zile. Ma gandesc la momentele care m-au durut si care mi-au trecut si probabil ca imi vor trece de fiecare data cand sfarsitul e aproape.
Daca ai stii ce usor se sting sunetele cand in jurul tau e liniste...
Ochii tai cand privesc asfintintul seara stiu ca clipesc..... si poate se umezesc. E frumos cand gasesc un pic din tine inauntrul meu. Stiu ca intr-o zi...te voi uita. Ma intreb oare ce rost am avut noi in lumea asta. Uneori cred ca a fost prea neinsemnat tot. Povestile cu tine nu o sa le uit niciodata....nu o sa uit tacerea si rasul tau.
Ma gandeam sa ma imbat cu gandul la tine sa vedem ce iese:)
Am reusit sa imi inec gandurile in amitiri si dragostea in eternitate. Daca nu mai credeam in liniste....cred ca am castigat-o acum

un Eminescu care ramane etern

Mi-am inchipuit o odaie in care razbate putin lumina si e frig, in care de afara se aude o ploaie marunta si murdara. As fi stat la caldura unor pietre si as privi catre un cer pe care nu l-as vedea niciodata. O zi care ar veni tarziu, poate prea tarziu, ar aduce o eliberare care nu se mai vrea eliberata.
As citi o carte cu pagini nesfarsite si cu o poveste neterminata. As fi lasat la voia intamplarii actiunea cartii....si apoi as fi adormit la lumina unei lumanari mari, murdare si urat mirositoare. As fi acceptat insa mirosul tau si privirea ta. As fi ascultat povestile tale si as fi adormit privind spre ochii tai. Poate ca as parasi camera asta si as cauta iarba in mijlocul unei paduri ca sa privesc un izvor ce isi susura apa si in care sa te vad cum te imbaiezi. As fi privit spatele tau cum aluneca in apa si as auzi rasatul tau ca un clincket de clopotel. M-as fi rusinat si as fi intors spatele din instinct. Apoi as fi cautat un vesmant sa iti acopar goliciunea.
Azi am dormit destul de greu. M-am trezit obosit si ingandurat. Mi-e teama de noi, mi-e teama de frig...as privi inspre cer insa imi e frica sa nu ma orbeasca lumina asta, prea mult am stat in odaia asta tacuta plina de visuri si rautati. Uneori as vrea sa pot evada catre o lume in afara viselor, catre un calm infinit langa o mare tacuta. Doar valurile ei calme sa se sparga de tarm si sa emane caldura pe care o caut cu atata infrigurare. Imi e frica ca am sa ma pierd pe mine insumi intr-o lupta care nu mai e demult a mea. Am sa raman captiv intr-o odaie care e deschisa si care ma inchide in ea cu tacerea si singuratatea ei. Oricum imi raman visele si aripile care inca le mai am. Imi raman amintirile si oamenii frumosi. Pe ei nu am sa ii uit niciodata, chiar si daca am sa plang. Nimic nu se compara cu linsitea diminetilor mele chiar daca in adancul lor uneori au o umbra de tristete. Un calm infinit se aseaza seara peste camera mea si imi da linjsitea asta de a scrie verzi si uscate, amintiri si dureri, taceri si clipe.

o amintire despre anca....

Ploua undeva departe de gemul meu. Aud picurii aproape insa stiu ca tunetele si fulgerele nu sunt de la fereastra mea.
S-a linistit acuma si parca sunetul primaverii asteia e ciudat. E o liniste si un vant calm, atat de calm incat de abia il aud. Ma gandesc la tine si la zambetul tau. Te-am vazut de atatea ori vorbind si explicand o lume pe care doar eu o intelegeam pentru tine. Ca e tarziu sa respir aerul din jurul tau, parfumul pe care il adoram ascultandu-te si incercand sa iti spun ceva ce nu am reusit niciodata.....stiu si eu. Am inteles de fapt multe, poate mult prea multe, atat de multe incat am uitat sa mai gandesc.....asa ca ma las in voia unui vant care sa ma duca pe aripile sale. Mi-e teama ca poate maine o sa uitam unul de celalalt si ca o sa pastrez din tine o amintire.... una frumoasa si una asa de urata incat m-a facut sa te pierd din suflet....

Daca ti-am deschis inima pentru o clipa a fost sa te vad zambind si sa iti fac chipul sa radieze de fericire. Nu stiu sa spun cuvinte mari, stiu doar sa imi daruiesc viata si iubirea in mainile tale. Stiu sa iti sarut clipa diminetii cu inima si sa iti ating pleoapele vietii cu sufletul meu.
Nu m-am nascut din foc si nu am fost zamislit in apa. Am invatat insa sa iubesc cu putere si sa vars lacrimi de durere. Am citit in foc si in apa ca iubirea nu e la vedere. Am zamislit din pamant si din aer un fel de iubire, o calda amintire de portelan nemaivazut care sa te insoteasca peste tot. As fi vrut sa iti fie pavaza si ajutor pentru zilele grele. Stiu insa ca undeva s-a rupt ceva si ai lasat sa cada jos un scut intr-un timp asa de scurt. As fi vrut sa lasi portita aia deschisa sa pot intra in sufletul tau. Tanjeam dupa caldura inimii tale si dupa fericirea din zambetul lacrimilor tacute. As fi stat sa privesc cu nesat cum vantul se joaca prin pletele tale si cum ti se inrosesc buzele tale cand ti-e cald. As fi privit adanc in ochii tai ca sa ma pierd intr-un ocean de pace si liniste. Mi-e dor sa te vad zambind si sa caut lumina. Am sa privesc insa soarele....stiu ca una din razele sala te vor intoarce din drum cate mine. Stiu insa ca zambetul tau il pastrez in suflet pentru intotdeauna!

Cineva spunea odata ca povestile de dragoste incep si se termina intr-o gara. Nu am crezut ca mi se va aplica lema asta vreodata. Pur si simplu nu o luam ca o lema. Ma gandeam la ea ca si la o efemera vecinatate de adevar.
Cateodata stau si ma gandesc la trecut si retraiesc clipe, cuvinte, zambete si chiar lacrimi. E frumoasa viata cand iubesti clipa si frumusetea momentului, cand stii sa pretuiesti clipa si cuvantul. Nu imi plac lacrimile si oftatul si totusi ele fac parte din dragoste, poate ca fara ele dragostea nu e intreaga. Speram intr-o vreme ca nici o poveste de dragoste nu are vreun sfarsit. Am invatat ca in viata amintirile sunt ancore pentru realitate. As vrea sa cred ca iubirea din gara aceea exista si chiar daca nu mai e ce a fost.....e ceva asa de frumos incat as povesti asta nepotilor...sau, as trai sa le amintesc frumusetea unor clipe, cuvinte, zambete si chiar lacrimi.