Ramas bun cuib al salvarii mele sufletesti

Am adormit cu visurile mele. Imi pare ca e frumos uneori in vise. M-am trezit apoi si am privit incet in sus ca intr-o ruga spre liniste si pace in suflet. Am castigat o raza de lumina care sa ghideze zambetul spre lacrimile din ochii mei. Stiu ca am privit inca o data casa si am cautat in fiecare coltisor caldura care mi-a dat-o un camin pe care il vroiam, un camin care poate m-a salvat de mine, de restul, dar mai ales de ea. Poate e impropriu spus ca imi cautam iesirea…poate mai bine spus ma cautam pe mine insumi. Cred ca nu m-am regasit. De fapt stiu sigur. Eu sunt un vesnic calator. Poate e vina ei, poate asa eram eu dintotdeauna si de abia acum am descoperit asta. Am gasit aici in raceala casei mele o caldura pe care o credeam pierduta. Am cautat in solitudinea serilor la un pahar cu vin niste buze fierbinti. Am asteptat diminetile racoroase un raset ca si un clinchet care sa aduca raze de lumina peste privirea mea. Am visat la chemarea la masa a unei voci si la mangaierea unor vorbe. Nu le-am gasit niciodata desi le-am cautat in fiecare colt. Am gasit insa o liniste deplina, o liniste care m-a ajutat sa imi descopar singuratea din suflet. Am crezut ca o sa fie linistea care sa ma descopere la lumina, insa nu a fost sa fie asa…a trebuit sa aprind lacrima lumanarilor ca sa descopar calmul infinit.
De cate ori au rasunat holurile reci de acordurile unei viori ratacite care isi plangea nemurirea… Am zambit de atatea ori cand am gatit pentru suflet si am ras cand am mancat din ceea ce am strans din jurul meu. Am plans de multe ori gandindu-ma la mama si la greselile mele. Am iubit in fiecare cotlon al casei si am respirat dragoste prin toti porii. Am ascultat gemetele unor placer atat de pure incat am crezut ca iubirea e tot ce ma va salva. Am crezut gresit, pentru ca langa iubire e atat de multa minciuna…
A mai trecut prin viata mea aici si zambetul ei…si frumusetea ochilor si sarutul tarziu din noapte. A mai fost discutiile lungi sip line de speranta la telefon si privindu-I indelung pozele. Apoi a plecat…era si normal, eram doar o amintire in drumul ei. M-am agatat de o iubire imposibila pentru ca speram sa imi fie sentimentul in sine salvarea mea. Am gresit…nici macar acolo nu am reusit sa ma salvez. Ce am reusit sunt insa amintirile unei banci, al unui sarut, al unei nopti fierbinti si a despartirii din gara. De ce iubirile se sfarsesc in gara? Am privit atunci un tren care pleca si ducea cu el salvarea mea. Puteam sa fug dupa el…de atatea ori, insa am ramas impasibil. Sufletul meu e demult impovarat de nimicuri care imi ascund adevaratele sentimente si actiuni.
Nu am plecat niciodata de aici cu speranta de a nu ma mai intoarce….ci am ramas fidel unui locas in care am simtit si dragoste si ura si razbunare si iubire si lacrimi si odihna. Am visat atat de mult si am plans atat de mult in camerele astea. Daca ar putea vorbi, cred ca m-ar izgoni….cred ca s-au saturat si ele de raceala mea care le transmitea frigul asta apasator.
Am scris mult aici in tanguirea mea, pentru ca totul se naste din scrisuri ca sa dainuiasca in amintiri. Am dormit si odihnitor si iepureste in paturile astea. Am citit carti pana noaptea tarziu si am vorbit multe si nevrute. De multe ori as fi vrut sa pot visa frumos, insa nu prea am reusit. Am citit printre randuri si am gandit mult prea mult actiunile si reactiunile mele si ale altora…poate pentru ca am avut mult prea mult timp.
Am sa ma ridic, desi imi e greu si am sa imi indrept pasii catre iesire…am sa mai arunci cateva priviri si cu siguranta o lacrima are sa cada in urma pasilor mei tacuti si durerosi de adanci….

apa...

Ploua undeva departe de mine. Ma plimbam printre copaci cautand locul in care picurii razbesc mai greu. M-am udat destul de tare insa nu imi era frig, ca de obicei visam. Imi e dor de soare si de zambetul tau. E tarziu, afara ploua si eu caut caldura din semineu. Undeva aproape e rece si picurii razbesc rece spre pervazul meu cazand intr-un sunet spart, acut de parca ar vrea sa doara. Simplitatea vorbelor e atat de frumos exprimata prin tacere atunci cand ploua, incat imi e dor sa adorm la sunetul sacadat al picurilor de liniste.

Amintiri sau noiane de vise…asa ca intr-un aluat. Intai tragi de ele si apoi le duci inspre insasi mijlocul lor. Apoi repeti pana cand se incheaga un gand sanatos. Uneori sanatatea gandurilor mele e subreda. De multe ori credeam ca inchegarea asta e defecta undeva sau poate mintea mea e deviata undeva. Daca e asa eu traiesc intr-o realitate ireala, sau poate o irealitate asa de reala incat ma confund intre ele. In efemeritatea clipelor trecute in irealitate uneori se intampla sa ma pierd si sa ma preumblu in clipe, minute, ore si chiar zile. E doar o vizita undeva departe in adancurile mele ca om si chiar ca margine a constiintei. Trecerea in eternitatea gandirii unei efemere pierderi de timp si a unui timp pretios al castigarii mele ca om e o granita asa de subtire incat unii nu o pot observa aproape deloc.
As vrea uneori sa zbor si nu orice zbor….un zbor in eternitate care sa nu se termine niciodata. Un zbor peste nori si mari si ceata, peste suflete si lacrimi, peste bunatate si sinceritate

Prea devreme

Am visat un calm infinit. O boare de raceala care sa trezeasca molesala caldurii inimi. Am uitat sa ma indragostesc azi, poate o sa o fac maine. E frumos sa vezi frumos, e ciudat sa nu te poti indragosti, pentru ca ai uitat… Uneori un zambet poate aduce soare si culmea ca l-am vazut zambind. Imi place sa ma pierd in ochii tai mari. Vreau sa ating vanturile cand o sa zbor spre inima ta, insa azi am sa mai beau un pahar cu vin.

Cuvinte, vise, amintiri, ceaiuri....si o tigara de foi.

Au disparut cuvintele din pozele mele. Au plecat undeva unde culorile s-au pierdut intr-un sepia tarziu. Am sa le caut printre lacrimi de roua dimineata cand soarele rasare.
Am inchis ochii si am adormit cu gandul la soare si la cald. In casa era asa de frig incat sub patura m-a cuprins o stare de placere….apoi somn. M-am trezit si in jurul meu era frig, atat de frig. Am incalzit in casa desi era o stare placuta, paote doar eu o simteam asa, poate doar raceala din sufletul meu faceau in asa fel sentimentele din jurul meu. Am zambit, eram doar acelasi eu. Mi-am aprins o tigara de foi si m-am uitat indelung la ea. Am tras cu nesat si am asteptat ca fumul sa intre prin mine….am lasat sa iasa apoi fumul si l-am privit cum urca. Mi-e teama ca am sa ma pierd din nou. Pentru a nu stiu cata oara … si acelasi leac, in aceiasi camaruta, in acelasi fisier. Am aprins un foc care nu il voi putea stinge niciodata…
Am privit cateva ore un punct fix. Nici nu stiu daca eram atent la ce se intampla in jurul meu. M-a trezit un sunet strident, era soneria si am lasat-o sa sune asa strident….nu asteptam pe nimeni, dare a suna si parca ma trezea din amortirea mea, din letargia viselor desarte la care ma inhamasem in duminica asta. Apoi, s-a oprit….si iarasi liniste. Am zambit. E frumos in linistea mea si e cald.
Mi-am facut un ceai si am tinut paharul in mana gandindu-ma la mine. Ceaiul s-a racit si gandurile mele inca zboara. Daca ar fi pace ele s-ar mai intoarce inapoie, insa imi e frica ca se vor rataci si azi…pacat, era o duminica frumoasa…

...

Ma voi intoarce intr-o zi /.....sa caut ploaia ta, sa stii!

Stiu sa tac cateodata cand ploua. Stiu sa plang insa de cele mai multe ori. Pentru ca afara e ceata acum stau nedumerit. Ma ingana seara ce parca ma vrea adormit. M-am gandit la multe mama si mi-am dat seama ca imi e dor de timp. Nu de cel care este si nici de cel ce va veni….ci de cel ce a plecat si a ras asa zglobiu lasandu-ma in urma sa. Nu ca as fi vrut sa il intorc inapoie…ci doar ca il vroiam oprit. Oprit ca sa pot iubi. As fi intors fata spre ea si i-as zambi. Ea zambeste asa de frumos, asa de luminos incat imi e dor de soare. Ploaia cade insa si zilele senine s-au dus. Seara si-a capatat lumina ei si parca imi e dor sa adorm sis a privesc iarasi zambind spre dimineata. Mi-e dor mama sa pot dormi asa cum dormeam uneori, iar soarele sa fie cald si noaptea zambareata. De multe ori ma gandeam cat de mult as fi vrut sa o sarut. Sa fie a mea doar pentru cateva clipe in care doar sa o sarut…sa ii simt buzele calde si tacute. Sa nu ne spunem cuvinte ci doar sa ne aitngem usor fiintele – asa de usor incat sa adormim intr-o clipa eternal pe care sa o pastram in suflet si azi si maine si asa pana cand ploaia ne va desparti.