Sa ierti o durere e ca si cum ai uita-o! E drept uneori uitam dureri si lacrimi si chiar oameni. Am adormit de fiecare data sperand sa nu mai trezesc nici in mintea mea si nici in amintirea mea oameni. SUnt oare un om rau? Poate ca da. Am incercat sa uit oameni si clipe si char locuri din durere. Uneori lacrimile nu tin cont de nimic. Uneori durerea se transforma din amintire. Am crezut in pruncie ca toate trec. Am afirmat de multe ori ca timpul le vindeca pe toate….si poate ca e asa.

Am inchis ochii si am privit spre un cer pe care mi-l imaginam doar eu. Am incercat sa nu plang. Am muscat in gol sperand sa nu uit. Stii, uneori imi e greu sa si visez. Eu uneori adorm. Chiar daca credeai ca visez de fiecare data iti reamintesc ca sunt doar un muritor, unul chiar al naibii de monoton. Dar imi place asa de mult sa visez…chiar si cu ochii deschisi. Poate ca realitatea pe care o creeaza odihna mintii mele e buna si ea la ceva…uneori la evadarea dintr-o realitate plicitsitoar, alteori dintr-o reverie proprie.
Am incercat sa tac si sa las tacerea sa creeze un spatiu intre mine si somn. Am zambit in incercarea neputincioasa a relativitatii. E prea puerila si plina de greseli. Tacerea mea e insa acuta uneori, asa de adanca, incat de mute ori ma pierd in ea. Imi vine sa strig, insa e frumos cand linistea iti cuprinde tacerea….se numeste momentul de aur.

Asculta linistea cerului si galagia facuta de susurul apei. Iarta clipa si tacerile, iarta ura si dragostea. Viseaza iubirea si singuratatea, uita trecutul si viitorul, lasa prezentul sa curga prin vene, aer si lacrimi si suflet. Mai presus de toate taci. Inchide ochii si iubeste acum! Clipele si tacerile au viata indelungata. Ura si iubirea construiesc castele de nisip, iar valul trecutului il sparge.

Lasa prezentul sa curga prin vene, aer si lacrimi si suflet

o minciuna care se repeta la nesfarsit....o tacere care ameninta sa cuvanteze

Am strabatut aceleasi locuri si am plans printre atatea ploi. Am oprit in locuri pe care altadata le-as fi evitat din prea multa graba. Am ales un cantec pentru fiecare ratacire de lacrimi si am acut pentru fiecare cuvant. Nu mai vreau sa umblu pe cararile astea. Ma dor atat de mult pasii astia in minciuna incat imi doresc sa pelc undeva departe de sunet, departe de ploi si lacrimi. Stiu ca am devenit dependent, insa mi-e greu sa respir minciuna care m-a inconjurat de atata timp. Nu am sa mai cer taceri ci doar o lume fara minciuni. Stii, aseara priveam cerul din mansarda mea si ma gandeam ca vara stelele se vor vedea mai bine, iar eu voi putea deschide geamul ca sa le privesc mai bine. Uneori stelele se nasc chiar sub privirea mea, alteori cad si caderea lor doare, asa de mult incat se zice ca trebuie sa iti spui o dorinta.
Am visat urat az noapte si vroiam sa ma prinzi in brate. M-am intors spre tine insa locul era gol, asa de gol si rece incat am inchis ochii. Vroiam sa te simt aproape, sa iti simt caldura si soaptele si mangaierile fierbinti. Azi am sa adorm mai repede, visele astea nu sunt datatoare de sperante…ci doar amagiri ale realului in imaginar.

Oare ce vroia sa spuna muzica? Oare versurile ratacite se nasc din lacrimi?
Priveam aseara la zapada care cadea tot mai mult peste curtea adormita. E ciudat insa nu imi era dor de atata alb. Visele nu mai sunt albe, iar zapada e doar rece.

Am privit aseara printer poze si am zambit mult. Esti uneori asa de frumosa. Imi era dor de tine si ti-am trimis un mesaj. Stiu ca l-ai citit si ai zambit cum faci de fiecare data cand te gandesti la mine. Imi place zambetul tau si buzele tale. Am adormit ascultand putina muzica si te-am visat. Esti la fel de sexy ….de fapt asa cum esti de fiecare data in visele mele!

Am devenit asa de rece, insa lacrimile raman asa de calde.

Nu am plecat nicaieri, doar am disparut… am lasat in urma un praf pentru ca trebuia sa se piarda urma. Nu caut nimic si nici nu cred ca gasesc ceea ce caut. Ma intorc de fiecare data in mine si plang. Cu lacrimi, cu durere si sentimente. Am plecat pentru ca aveai nevoie sa zbori linistita catre cerul tau si numai al tau. Am plans cand am facut asta si lacrimile inca vor alege nemurirea no-man’s-land-ului. Aici departe de tot e liniste, e linistea pe care o cautam si pe care o gasesc de fiecare data.
Stii, sunt ca un lup care nu mai vrea haita, vrea sa se retraga singur, e ca si cand un suflet isi cauta moartea, nu cea reala, ci aceea a singuratatii absolute, a atingerii unui eu atat de indepartat incat uneori il aud cum vorbeste singur si se tanguie catre nicaieri.
De ce plang? Nimic, de fapt asa a fost intotdeauna, imi plang mie insumi pe umeri si caut caldura in bratele mele. Am stat atat de mult in caldura lor incat m-am obisnuit cu mine insumi, cu singuratatea si cu lacrimile calde ale impacarii cu sine.
Nu am sa plec niciodata mai departe de lumea mea, e trist, insa e siguranta in care mai am incredere. Au trecut dureri si rani, sentimentele insa scancesc inca, lacrimile vor fi acolo intotdeauna, asa, in coltul ochiului. Am plecat catre locul meu, nicaieri, insa acasa.
Pastrez pentru mine saruturi si mangaieri, placeri si nevinovate dorinte. Am sa tac in larma din jurul meu pentru ca linistea ma duce spre locul meu. Aici am sa tin aproape amintirile calde si frumoase, dureroase si gri, tacute si perverse. Nu moarte desparte inimi, ci minciuna si efervescenta negatiei. Nu caut raspunsuri, de fapt, nu le mai vreau a le sti. Mai bine sa ma las in bataia necuvantata a sunetelor muzicii, acel leganat care te face sa adormi si sa visezi. Am sa visez mult, pentru ca stii bine ca imi place sa visez…..sa adorm in gand cu dorinte si sa ma trezesc cu amintiri.
Stiu ca iti va fi mai bine fara mine. Te tin in spate si acum ti-am dat libertatea de care aveai nevoie. Poti fi fericita in noua ta viata, pentru ca meriti. Nu lasa durerea sa te minta. Fi peste ea si inchide ochii de fiecare data cand iti da tarcoale. Inchide ochii si gandeste-te la mine. Voi fi acolo de fiecare data sa iti dau o imbratisare ca sa poti continua.
O pana va cadea de fiecare data spre pamant, insa gratia cu care o va face o va face nemuritoare, iar timpul care ii va lua sa duca treaba la bun sfarsit, va fi timpul in care ne este permis sa visam, alegerea duratei sta doar in imaginatia si linistea noastra.

From darkness I understand the night
dreams flow, a star shines
Ah! I desire Evenstar

Look! A star rises out of the darkness
The song of the star enchants my heart
Ah! I desire...