Tristetea mea ciudata

Uneori mi-e somn, alteori imi e ciuda. Am sa risc intrebandu-ma pe mine insumi de ce afara ploua. Am sa ridic o cortina si am sa fiu inca o data actor in propriul meu rol. Si am sa plang. apoi, am sa rad……si in final cand voi fi iarasi in locul meu…am sa plang din nou. Am sa ma afund iarasi in fotoliul meu…si lumanarea aceea rosie pe care o tin langa mine…va lumina asa incet peste umbrele trecutului si peste norii din viitor…iar paharul de vin va intregi betia amurgurilor tarzii si va licari in diminetile insorite pierdute sub amenintarea somnului. Vreau sa citesc o carte in care sa ma regasesc. Stiu, stiu…va trebui sa mi-o scriu singur insa, cred ca e prea devreme…sunt putine pagini…sau sunt prea concentrate, si va trebui sa le diluez cu puterea lacrimilor mele. Am sa fac baie gol intr-un rau de speranta. Am sa simt cum firul rece al dezamagirilor imi va strapunge picioarele si sangele va inrosi apa din jurul meu. Am sa simt in dimineata in care ma voi trezi cu o betie crunta o durere in jurul inimii care va ceda si imi va opri zambetul perfid pe care viata mi-l faurise cu atat de mult stil…. Am sa zambesc totusi in fata camerei….pentru ca voi trebuie sa stiti ca sunt aici.