Era in septembrie parca, sau la fel de bine era in octombrie. Nu cred ca mai imi amintesc despre minunatiile aramii pe care le formau frunzele cand se jucau in bataia vantului prin parc. Veneam sa te vad si parca as fi zabovit putin mai mult printre castane….am cules cateva care imi placeau. Vroiam sa ti le dau si am descoperit in scorbura unui copac multe multe de parca cineva si le adunase acolo. Mi-am promis sa iti arat si tie acel ascunzis. A inceput atunci sa ploua si am stiut ca frumusetea unei zile nu sta in finalul ei ci in concluzia adevata a clipelor petrecute...
Am trecut si anul asta prin parc. era septembrie parca sau la fel de bine octombrie. Era un parc aramiu ca si atunci...si am zabovit, pana la urma aveam timp.
A venit de fapt iarna intre timp, chiar daca ea se ascunde sub aceasta toamna ciudata.
A ramas doar linistea unui an care a trecut. Unui an intr-o singuratate tacuta, vorbita doar pe hartie si traita in suflet acut.
Am imbatranit singur, insa frumos. Cred ca am devenit mai bun, de fapt asta imi doresc zi de zi....sa trec prin viata si sa nu supar pe nime.
Sunt clipe in care zambesc si altele in care plang....eh, e doar un an care a trecut. Alta data as fi spus...mai sunt atatia....insa acum ma gandesc ca a inceput numaratoarea inversa. Cand se termina? Doar Dumnezeu stie si poate e mai bine asa. E greu ca ne despartim de oameni dragi... pana la urma cei din jurul nostru sunt puterea noastra de azi. Doamne da bine, viata merge inainte chiar cu singuratatea sufletului...chiar cu tacere si uneori cu zambet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu