Undeva, departe, dupa curcubee de emotii se afla un sarut asa de puternic incat iti va schimba viata ...uneori pentru totdeauna:) Deseori cei carora le inchizi o usa in fata, puteau sa iti deschida o fereastra catre ceea ce cautai ...un sir de sentimente unice. As vrea sa adorm si sa ma trezesc intr-un carusel de vise, de vise frumoase si pline de suflet.

Am intins o mana catre nicaieri. Probabil ca indicam linia orizontului....sau poate ca vroiam sa ating cerul.
Aveam nevoie de o uitare in viata mea. Aveam nevoie de pacea unei clipe...sau poate liniste printre aripile unui inger.
Am inchis ochii si vroiam sa visez frumos... am deschis ochii si plangeam. Plangeam pentru ca te visasem ca de fiecare data. As fi atins cerul atunci pentru tine, iar daca as veni vreodata inapoie as vrea sa te ating pe tine ...sa te mangai pe obraz si sa te sarut usor pe buze. Cateodata visez ca ma aplec peste patul tau cand dormi si iti simt pielea catifelata. Uneori te sarut si mi-e frica de emotie sa nu scap vreo lacrima care sa cada peste obraz si sa te trezeasca. Simt ca vreau sa te strang in brate... Ca vreau sa imi vorbesti... ca razi si imi zambesti.
Stii cred ca visez prea mult uneori la tine si ca vreau sa te vad. Am invatat de la stele sa imi fie frica poate. Sau oare vantul m-a invatat sa fiu sfios...
Imi aduc aminte de vorbele mamei, insa mi-e frica de tot. E prea bine aici in bratele ingerilor....as vrea sa te simt si pe tine aici. Stiu ca undeva departe visezi si tu uneori....ma gandesc ca departe de tot ce e pamantean, visele noastre se contopesc.

Cateodata trecem pe langa clipe ca si cum momentele de secunda au fost acolo fara sa ne dam seama. Am oprit atunci timpul pentru o clipa. Am rememorat amintiri si am vazut cum frumusetea unei tribune se clatina. Am rememorat cuvinte si am privit cum se inalta un suflet precum o pasare ce isi cauta liberatea. Am rememorat lacrimi si am privit cum durerea loveste uneori atat de tare in suflet incat e in stare sa schimbe nu doar sentimente ci chiar vieti, si... oameni. Am rememorat un rasarit si am crezut in viitor. Nu stiu de cand nu am mai crezut in viitor asa de mult, insa poate era doar un vis, un vis ce se nascuse doar in oprirea timpului.
Am adormit greu si gandurile mi-au zburat departe de suflet si cautand realitatea m-am ratacit. Mi-am privit mainile si am vazut ca am imbatranit. Dintotdeauna am vrut sa cred ca voi imbatrani frumos, insa nu a fost sa fie asa. Uneori imbatranim dupa cum spunea Coco in numarari de clipe, de secunde sau de adevar. Am cautat mult realitatea si am pierdut-o chiar inainte de a incepe. De ce? Poate ca eu nu sunt pentru realitatea asta. Am nevoie sa incep sa invat de la primii pasi si chiar primele cuvinte. Nu stiu daca am puterea sa plec spre inceputuri. Nu stiu daca mai am iubire la mine indeajuns ca sa pot petrece timpul ramas. As vrea sa cred ca izvorul acela pe care l-am nascut impreuna cu totii incepe sa licare asa cum o facea odata. Mi-e greu pana si sa imi imaginez asta.
Aseara am plans. Am plans mult. Am plans in suflet.
A durut. A durut ingrozitor. A durut pana la os.
Am adormit. Am adormit bustean. Am uitat pana sa ma mai si trezesc.
Poate ca nu as mai fi vrut sa ma trezesc. As fi vrut sa visez, la lumini, la umbre, la zambete si la privirea din ochii copiilor. Oare visurile astea sunt realitati din trecutul meu, sau doar amagiri ale unui viitor?

A disparut frumusetea dintre noi.
A ramas mutenia stirba si ambigua a cautarii fara sens.
A ramas cautarea disperata de iluzii cumparate ieftin din carcasele de plastic.
A plecat dintre noi lirismul buzelor fiebinti noaptea sub clar de luna.
A murit incet incet speranta unei priviri ochi in ochi.
As vrea sa renasca clipa in care sa incep sa simt un zambet, sa ma bucur de el ca un copil de o prajitura....sa ma apropiu de el si sa il sarut fara sa iau dulceata lui.....sa il las acolo sa ma incante, sa ma infrupt din el zi de zi fara sa ii fac rau.

Sa ridic privirea cu drag privind spre luna
Sa stiu ca dincolo de intuneric e lumina
Sa caut printre resturi de idei o zana buna
Si s-o gasesc trudind ca o albina
Polenizand cu fericirea ei ca-ntr-o cununa

A mai trecut o viata, o ora , o secunda si o clipa din viata mea. Poate ca uneori timpul la mine se masoara in ploi. stii de care? De acelea care cad marunt si rece peste suflet. De acelea care te fac sa plangi singur si sa privesti in gol in timp ce apa iti patrunde adanc in oase si te face sa cazi in genunchi. Mi-e dor de caldura unei batai de aripi...mi-e dor de privirea calma a unui rasarit de soare iarna. Stii...frumos e de fiecare data atunci cand ma gandesc la tine. Parca te-am vazut pentru o clipa si trenul a trecut in viteza pe langa mine. Ti-am vazut zambetul ...am ascultat rasul tau si ti-am simtit buzele in treacat peste ale mele. Mi-e dor de sarutul tau si de gemetele tale. de sanii tai si de sarutul tau patimas. Nici nu mai stiu ce culoare au ochii tai, insa sunt sigur ca imi e dor de ei. Simt cum gandul tau se invarte acum pe langa mine si ma priveste. Mi-e dor de parul tau. As opri trenul asta al vietii doar ca sa ma imbarc langa tine pentru inca o clipa. E atat de departe gura ta si simt ca sarutul meu se pierde undeva in desertul pasilor tai pierduti.

Imi intind mana rece peste lespedea de piatra. Privesc cu spaima un rasarit ce il asteptam de ore bune, sau zile sau paote ani. M-am pierdut in lumea unui vis nascut prea tarziu din amintiri prea proaspete.
Daca lumea s-ar opri pentru o clipa cred ca as inchide ochii si mi-as inchipui miscarea ei. M-as odihni apoi sub umbra unui copac, sau mai bine sub pacea si linistea soarelui arzator. As ridica privirea abia apoi ce ochii s-ar odihni cu linsitea acuta a surzeniei amintirilor. As apleca gura si as sorbi din izvorul de apa si as zambi cand as simti cat de rece poate fi.
Cred ca as cauta apoi sa vad de unde porneste lumeasi unde se opreste. Apoi as zbura deasupra tuturos si as canta, as canta asa de tare incat sa ma auda fiecare vietate. As plange si as rade si apoi as adormi din nou. As vrea sa ma trezesc cand totul o ia de la capat si sa va spun ce frumoasa e lumea, ce frumoasa e linistea naturii si ce calda e lumina soarelui.
A mai trecut o fila si parca paginile sunt tot mai albe. Amintiri din trecut inca mai pateaza foaia cu gri-ul lor persistent si in sufletul meu. Azi, parca e din nou septembrie, e o zi care a trecut sau una care poate vine. Nu mai e nimic ce sa vina in septembrie. Ma amagesc cu un septembrie cald precum o zi de vara. A venit insa cu frig. Un frig care intra in oase si in suflet. Uneori tremur si ma gandesc sa plec. Nu stiu nici macar incotro sa o apuc. Poate…spre casa…

....si ne iubeam asa de mult...

Am inceput cu stangul un pas dintr-o plimbare si am stiut atunci ca avea sa fie frumos.
E noapte in mintea mea, s-a rupt in inima mea ce mai era de rupt.
Stii mama, cand ai plecat de langa mine jumate din inima mea a plecat cu tine. Stiu ca nu ai fi vrut draga mama, insa...erai totul pentru mine si asa am simtit...ca acea jumate ti se datoreaza tie, in plus....tu aveai nevoie de ea. Si la urma urmei….inima aceea am construit-o din cauza ta mama! Apoi, ai plecat si m-ai lasat singur. Stiu ca era mai bine asa mama, insa si acuma imi e dor de tine, de mana ta care imi stergea lacrimile de pe obrazul meu. Lucrurile nu s-au schimbat mama, doar ca problemele sunt tot mai mari si lacrimile tot mai grele. De multe ori cand ma dor…ma gandesc la tine…lacrimile insa sunt tot mai multe. Uneori cand ma gandesc la tine uit pentru o clipa de tot si toate si vreau sa te simt in brate…vreau sa simt caldura ta si vocea ta calda in care imi spuneai ca totul se va rezolva…ca…va fi bine mama..
Acuma …greul nu mai e deloc la fel. Acuma mai am putin suflet mama…nu cred ca mai imi ajunge mult, insa …e al meu. Nu mai dau nimanui mama. Nu mai dau nici macar o bucatica. Nu sunt rau mama, insa si asa imi e greu. Si mama, dragostea nu mai e ce-a fost. Mie insa nu mi-a spus nimeni. Am fost naiv. Stii ca nu imi pare rau? ...doar ca e trist. Am invatat iarasi mama sa iubesc. A fost greu de tot, insa am invatat pana la urma. Am gasit mama o fata si o vroiam sa faca parte din viata mea, din mine. S-a grabit sa ma judece mama, prea repede si a plecat … Nu stiu de ce a plecat, probabil ca nu eram destul de bun pentru ea, insa... o iubeam mama si vroiam sa ….dar nu mai e aici. A plecat. De fapt nici macar nu a plecat. Mi-a intors doar spatele. Si…ma iubea asa de mult.
Nu am inteles si nu o sa inteleg vreodata
De ce doi oameni ce se iubesc...trebuie sa se desparta
Am intins mana si am primit din nou ploaia. E atat de buna cu mine. E intotdeauna aici cand lacrimile curg siroaie si imi cad peste fata acoperind lacrimile. Nimeni nu trebuie sa vada ca plang mama, altfel…devin un om slab. In sufletul meu mic, insa….plang cu lacrimi adevarate. Nu stiam ca daca iubesti asa de mult trebuie sa suferi. Nu stiam asta mama…nu stiam. Asa de tare a plouat azi la mine acasa. E asa de goala casa asta mama…asa de goala si vreau sa aud un raset de copil in ea. Ea insa nu mai e aici, a plecat, de fapt nu a plecat….mi-a intors doar spatele. Si ma iubea asa de mult.
Nu stiu daca ploaia asta nu a devenit parte din mine. De fapt acum sunt sigur. E aici de fiecare data langa mine. Oare am inceput sa ma confund cu ea? E rece. E din ce in ce mai rece si simt ca nu ma mai glas. S-a spart ceva in sufletul meu…oare mai mai ramas ceva? Mama, stiu, stiu ca am gresit de atatea ori si ma gandesc daca viata mea m-a invatat ca eu nu merit dragostea. Si o iubeam asa de mult incat o vroiam sa fie a mea. Nu i-am spus asta mama…nu i-am spus ca imi era frica sa nu ma grabesc prea tare. Si o iubeam asa de mult.
Nu stiam ca in sufletul meu mai este dragoste…dar am descoperit-o iarasi, acum….ea a plecat, de fapt nu a plecat, mi-a intors doar spatele pentru totdeauna. Si ne iubeam asa de mult…..