Nu sunt cuvinte sa spuna ca ochii tai sunt albastri, nici ca zambetul tau nu poate rasari la o ora asa de matinala, insa sunt sigur ca daca i-as oferi destule motive ar face-o si.....atunci soarele s-ar putea ascunde in fata spectacolului de culoare si lumina care iese din suflet si straluceste de pe buzele tale fierbinti...
Daca as alege o perioada a zilei in care sa ma trezesc...ar fi aceea in care privirea ta mi-ar zambi, iar parul tau s-ar scalda printre raze razlete si ar lasa sa se vada chipul tau fericit si plin de viata.
Nu cred ca as putea spune ca esti frumoasa. Ar fi prea simplu, iar cuvintele prea reci. As putea doar .... sa iti arat, dar atunci poate as merge prea departe. Cerul e totusi asa de departe iar privirea ta atat de aproape....

undeva intre nicaieri si acum

Daca ai rade as zice ca glumesti. Unoeri privesc spre cer si cred ca tot ce e ploaie e lacrima. Poate ca in definitiv asa este...sau poate nu. Daca ai spune ceva ce m-ar durea, probabil ca te-as parasi. Unoeri sunt tafnos si privesc spre cer. As vrea ca vantul sa aiba aripi si sa se inalte pana la nori sa ii alunge de pe cerul amintirilor mele. Mi-e greu sa cred ca in viata apar curcubee de nicaieri. M-am saturat....sau poate nu mai cred in culori. Daca ar fi mai simplu m-as ridica si as pleca. POate ca ar fi usor, poate ca ar fi al dreq de simplu.
Si daca nu as pleca? Daca as ramane? as insista sa fiu un nemernic? sau doar un ciudat care inca mai spera?
Stau si ma gandesc la mine. si daca nu exista cuvantul noi? daca pentru mine cuvantul s-a pierdut...ar trebui sa inventez unul?
Ma uit cum pleca de langa mine suflete, urechi, lacrimi si sunete. Am ramas singur fara ele. Daca ar fi sa renasca ceva din cenusa asta ar mai fi zambetul. Ma simt asa de mic si cred ca nu mai imi sta in putinta sa fac ceva, sa schimb prezentul. Poate o sa ma impiedic si am sa ma tarasc spre tine. As vrea sa lupt pentru tine si sa castig un razboi cu mintea mea, cu amitirile mele....

Undeva, departe, dupa curcubee de emotii se afla un sarut asa de puternic incat iti va schimba viata ...uneori pentru totdeauna:) Deseori cei carora le inchizi o usa in fata, puteau sa iti deschida o fereastra catre ceea ce cautai ...un sir de sentimente unice. As vrea sa adorm si sa ma trezesc intr-un carusel de vise, de vise frumoase si pline de suflet.

Am intins o mana catre nicaieri. Probabil ca indicam linia orizontului....sau poate ca vroiam sa ating cerul.
Aveam nevoie de o uitare in viata mea. Aveam nevoie de pacea unei clipe...sau poate liniste printre aripile unui inger.
Am inchis ochii si vroiam sa visez frumos... am deschis ochii si plangeam. Plangeam pentru ca te visasem ca de fiecare data. As fi atins cerul atunci pentru tine, iar daca as veni vreodata inapoie as vrea sa te ating pe tine ...sa te mangai pe obraz si sa te sarut usor pe buze. Cateodata visez ca ma aplec peste patul tau cand dormi si iti simt pielea catifelata. Uneori te sarut si mi-e frica de emotie sa nu scap vreo lacrima care sa cada peste obraz si sa te trezeasca. Simt ca vreau sa te strang in brate... Ca vreau sa imi vorbesti... ca razi si imi zambesti.
Stii cred ca visez prea mult uneori la tine si ca vreau sa te vad. Am invatat de la stele sa imi fie frica poate. Sau oare vantul m-a invatat sa fiu sfios...
Imi aduc aminte de vorbele mamei, insa mi-e frica de tot. E prea bine aici in bratele ingerilor....as vrea sa te simt si pe tine aici. Stiu ca undeva departe visezi si tu uneori....ma gandesc ca departe de tot ce e pamantean, visele noastre se contopesc.

Cateodata trecem pe langa clipe ca si cum momentele de secunda au fost acolo fara sa ne dam seama. Am oprit atunci timpul pentru o clipa. Am rememorat amintiri si am vazut cum frumusetea unei tribune se clatina. Am rememorat cuvinte si am privit cum se inalta un suflet precum o pasare ce isi cauta liberatea. Am rememorat lacrimi si am privit cum durerea loveste uneori atat de tare in suflet incat e in stare sa schimbe nu doar sentimente ci chiar vieti, si... oameni. Am rememorat un rasarit si am crezut in viitor. Nu stiu de cand nu am mai crezut in viitor asa de mult, insa poate era doar un vis, un vis ce se nascuse doar in oprirea timpului.
Am adormit greu si gandurile mi-au zburat departe de suflet si cautand realitatea m-am ratacit. Mi-am privit mainile si am vazut ca am imbatranit. Dintotdeauna am vrut sa cred ca voi imbatrani frumos, insa nu a fost sa fie asa. Uneori imbatranim dupa cum spunea Coco in numarari de clipe, de secunde sau de adevar. Am cautat mult realitatea si am pierdut-o chiar inainte de a incepe. De ce? Poate ca eu nu sunt pentru realitatea asta. Am nevoie sa incep sa invat de la primii pasi si chiar primele cuvinte. Nu stiu daca am puterea sa plec spre inceputuri. Nu stiu daca mai am iubire la mine indeajuns ca sa pot petrece timpul ramas. As vrea sa cred ca izvorul acela pe care l-am nascut impreuna cu totii incepe sa licare asa cum o facea odata. Mi-e greu pana si sa imi imaginez asta.
Aseara am plans. Am plans mult. Am plans in suflet.
A durut. A durut ingrozitor. A durut pana la os.
Am adormit. Am adormit bustean. Am uitat pana sa ma mai si trezesc.
Poate ca nu as mai fi vrut sa ma trezesc. As fi vrut sa visez, la lumini, la umbre, la zambete si la privirea din ochii copiilor. Oare visurile astea sunt realitati din trecutul meu, sau doar amagiri ale unui viitor?

A disparut frumusetea dintre noi.
A ramas mutenia stirba si ambigua a cautarii fara sens.
A ramas cautarea disperata de iluzii cumparate ieftin din carcasele de plastic.
A plecat dintre noi lirismul buzelor fiebinti noaptea sub clar de luna.
A murit incet incet speranta unei priviri ochi in ochi.
As vrea sa renasca clipa in care sa incep sa simt un zambet, sa ma bucur de el ca un copil de o prajitura....sa ma apropiu de el si sa il sarut fara sa iau dulceata lui.....sa il las acolo sa ma incante, sa ma infrupt din el zi de zi fara sa ii fac rau.

Sa ridic privirea cu drag privind spre luna
Sa stiu ca dincolo de intuneric e lumina
Sa caut printre resturi de idei o zana buna
Si s-o gasesc trudind ca o albina
Polenizand cu fericirea ei ca-ntr-o cununa

A mai trecut o viata, o ora , o secunda si o clipa din viata mea. Poate ca uneori timpul la mine se masoara in ploi. stii de care? De acelea care cad marunt si rece peste suflet. De acelea care te fac sa plangi singur si sa privesti in gol in timp ce apa iti patrunde adanc in oase si te face sa cazi in genunchi. Mi-e dor de caldura unei batai de aripi...mi-e dor de privirea calma a unui rasarit de soare iarna. Stii...frumos e de fiecare data atunci cand ma gandesc la tine. Parca te-am vazut pentru o clipa si trenul a trecut in viteza pe langa mine. Ti-am vazut zambetul ...am ascultat rasul tau si ti-am simtit buzele in treacat peste ale mele. Mi-e dor de sarutul tau si de gemetele tale. de sanii tai si de sarutul tau patimas. Nici nu mai stiu ce culoare au ochii tai, insa sunt sigur ca imi e dor de ei. Simt cum gandul tau se invarte acum pe langa mine si ma priveste. Mi-e dor de parul tau. As opri trenul asta al vietii doar ca sa ma imbarc langa tine pentru inca o clipa. E atat de departe gura ta si simt ca sarutul meu se pierde undeva in desertul pasilor tai pierduti.