Amintiri si sperante

Am atins cartea cu mana dreapta. Simteam ca e doar o carte insa ochii mi s-au umplut de lacrimi. Nu stiu daca voiam sa aitng cartea aia sau daca in suflet imi era dor. Am jurat o data credinta si mi s-a mistuit undeva intre rai si iad. Undeva unde atingerea a devenit ura si ura a devenit prieten. Acolo unde lacrimile au plans ca sa ridice sufletul inapoie. Stiu insa ca nu s-a ridicat deloc, desi arata asta e acolo jos plangand intr-un colt. Nu plange de mila….doar de durere. Nu pentru ca a pierdut ci pentru ca nu a mai simtit la fel caldura in suflet. As atinge un inger, insa nu stiu daca aripile mi-ar mai ingadui aitngerea. Sunt jos. Atat de jos inca ma uit la mine cum rasuflu. Greu, insa rasuflu. Nu ar trebui sa fac asta insa iau pas cu pas fiecare sentiment. Nu o sa ma ridic niciodata sus…nu cred ca vreau. Imi ajunge insa sa pot privy in ochi. Si nu pentru ca am gresit ci pentru ca am pierdut tot intr-o clipa pe care am vazut-o, dar am fost prea orb ca sa o simt.
E rece uneori…si multa singuratate la mine in casa. Uneori cred ca ma complac in asta, gasesc in solitudinea mea o speranta pentru mine. Singur, aici, cladesc vise si ridic realizari. Uneori sunt atat de bogat, alteori sunt sarac dar fericit. Cat de fericit trebuie sa fi ca sa poti ridica privirea si sa zambesti?

Buna straino!

Buna, ce mai faci?
Imi era dor de tine si credeam ca inca te prind treaza, imi era dor sa iti aud vocea. Stiu ca nu ai timp, stiu, insa doar te mai tin cateva minute, poti sa dormi apoi. Vroiam sa iti spun ca …ma intreb pe unde umbli si ce faci, ma gandesc la pasii tai si la zambetul tau, visez la saruturile tale si la buzele tale fierbinti, de fapt as putea sa incep prin a-ti spune ca te iubesc. Stii ca uneori cand ma simt abatut inchid ochii si mi te inchipui cum arati in fata mea, zambind si asteptand sa ma prinzi nerabdatoare in brate. Imi e dor de tine, asa de dor incat abia astept sa te intalnesc iarasi....asa intamplator pe o strada straina, intr-un oras neumblat, la o ora ciudata.....si sa te sarut!

un dans...

Am intrat in dans fara sa stiu pasii. M a tem uneori ca am cunostiinte atat de limitate desi in general ma descurc la improvizatie. Stingher pasii se transforma in dans. Uneori pasii incropesc un amalgam filosofic de miscari stiute de suflet. Oare sufletul danseaza? Ma gandeam la un dans in doi. Nu am avut ocazia sa dansez cu tine niciodata, dar stiu ca am fi un cuplu. Intotdeauna m-am gandit la dansul nostru. Sa imi cobor man ape mijlocul tau sis a te trag incet spre mine, sa te sarut usor pe gat sis a iti soptesc ceva la ureche….sa razi sis a ma privesti adanc in ochi de parca ai vrea sa imi citesti adevarul spuselor mele. Sti bine ca mana care ti-am intins-o e sincera.
Mi-e dor de tine si stiu ca undeva in sufletul tau sentimentul e reciproc. Uneori visele sunt facute sa tina in viata pana si fire atat de subtiri incat ma gandesc ca parfumul tau e inca asa aproape ….

In MEMORIAM pentru acel dintre noi care merita o plecaciune plina de respect!

Vroiam ca sa plec catre tine o ultima poezie, un imn
ca voi sa iti spun: dintr-o mie tu nu esti un mim

cuvintele sunt prea sarace....si romanismul prea indepartat

ULTIMA CAFEA

Hai, Moarte, să bem o cafea Ţi-o fac cu caimac, aromată
Mai leapădă-ţi coasa cea grea Şi mantia asta ciudată.
Te rog să iei loc în fotoliu Nu mă supără dacă fumezi
După cine eşti, Moarte, în doliu? De ce tot suspini şi oftezi?
E foarte fierbinte cafeaua Nu te grăbi, că te frigi
Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua Dacă eu am să mor, ce cîştigi?
Ai venit să mă iei în persoană Prea mare onoare îmi faci
Din toată specia asta umană Numai pe mine mă placi?
Hai să-ţi ghicesc în cafea E bine să ştii ce te-aşteaptă
O cumpănă grea vei avea Dar tu te descurci, eşti deşteaptă.
Eşti tot timpul în criză de bani Aici, te asemeni cu mine
De ce să fim noi duşmani? Eu te-nţeleg cel mai bine.
Lumea te aplaudă de departe În zvon de corridă, olé!
Fii bună şi-ntoarce-te, Moarte Să văd: după tine ce e?
Acum eşti captivă la mine
Am vrut să-ţi arăt, draga mea
Că nu-mi este frică de tine: Ţi-am pus şoricioaică-n cafea.

Corneliu Vadim Tudor
Noaptea de duminică spre luni 6 spre 7 septembie 2015

Undeva la granita dintre vis si realitate....sau somn?

A plecat si ultima raza de lumina…
Am ramas singur asteptand parca linistea care sa ma adoarma. Vroiam sa dorm si sa ma trezesc atunci cand lumina isi croieste drumul catre ochii tai, vroiam sa ii transmit ca inca imi e dor de tine…
Am ramas sa stau sa veghez un cer intunecat, fara farama de stea…si sa imi inchipui cum cerul instelat imi arata drumul catre inima ta. Am adormit si chiar vroiam asta. Stii bine ca visele mele tin de multe ori locul realitatii.
Am intins mana si m-ai prins de ea chiar inainte sa cad, m-ai ridicat si mi-ai zambit. Asteptam sa ma saruti, insa stiu ca nu are sa se intample asta. Te-am privit in ochi. Ai niste ochi frumosi, de fapt iti spuneam asta tot timpul. Mi-ai zambit din nou. Nu stiu de ce dar zambetul tau a avut un efect extraordinar asupra mea. Cred ca ma indragostesc de tine de fiecare data cand te vad zambind. Acolo e punctul meu sensibil si stii asta, pentru ca de fiecare data cand adorm te vad zambind…uneori razand cu gura pana la urechi. Esti frumoasa si rasul tau imi provoaca o stare de bine. Am sa ma trezesc in cateva clipe, insa vreau sa te pastrez in sufletul meu si in visele mele asa cum vreau eu. Sa te sarut si sa te simt cum ma strangi mai tare in brate. Te rog, fa-o, iti promit ca ramane intre noi, chiar daca doar in vise, sau undeva la granita lor.

Ce m-as face eu, ce te-ai face tu, daca n-ar fi "U" ?

Am plans ca un copil si am trait clipele pe care le-am visat de atata timp de acolo, din mijloc, de langa prieteni si de langa suflete mari. Am intins mana si am primit in dar exuberanta unui om care a pierdut ca de fiecare data tot, insa se bucura ca mai are langa el, cel mai de pret dar, cel al vietii. Iubeste clipa ca si cum ar fi ultima sau traieste-o ca si cand ea nu am mai fi a doua oara. As fi vrut sa tac si sa simt pentru mine doar, trairi si clipe si cuvinte, insa imi place sa ma plang…
Am jurat o clipa ca nu am sa ma mai intorc acolo, ca si intr-un calvar al durerii, al neimplinirii si al scarbei fata de semeni care trebuiau sa fie frati si nu dusmani invrajbiti, dusmani ai romanismului si al unei societati putrede, pline de infectie si de nesimtire. Si am jurat sa plec fara sa intorc privirea (meciul Romania-ungaria, bgs). Aceeasi societate m-a fortat indirect sa ma intorc aici. As fi vrut sa ajung acolo doar pentru U…si am facut-o. Am facut un drum batatorit sau initiatic pentru altii ca sa ma vad cu aceeasi oameni pe care ii iubesc de atatia ani. Am uitat de rautati si am zambit la durere stiind ca sufletele vor fi calde asa cum licuricii rasaresc in noapte sa faca lumina acolo unde intunericul abunda. Doamne, si mi-am ridicat privirea…erau ei, aproape toti, dar sarbatoreau cu glasuri care cantau si inimi care bateau si palme care aplaudau si ochi care plangeau. Sa razi copile si sa privesti cu inseninare spre durere, pentru ca sfarsitul nu e aici, ci azi, azi am uitat de el: ne gandim la bucurie, la zambete si la imbratisari calde. Nu pot si nu o sa uit fiecare privire in ochi ce mi-a ramas intiparita in minte. Nu pot sa mai tac dupa ce am auzit fiecare glas care a cantat langa mine chiar si atunci cand altul facea pauza sa isi dreaga vocea. Nu pot sa nu simt durerea pe care o traiesti atunci cand vocea acopera cu linistea ei trairile de dincolo de tactil, acelea care ridica parul de pe maini si incetoseaza ochii cu puterea lor nebanuita…
Am vazut linia de jandarmi pornita sa intre in forta si i-am strigat conducatorului lor sa se opreasca, l-am rugat sa se uite in ochii mei si sa inteleaga ca nu acolo e problema si ca ca inimile alea asa de frante de-a lungul timpului aveau nevoie de linistea aia monumentala ca sa isi cante mai abitir durerea si stapinirea lacrimilor pe care sa o opreasca doar …bucuria de a canta alaturi de un suflet mare si cald, cel al Universitatii Cluj. Si el, poate ca m-a ascultat …si m-a privit in ochi, pentru ca ei s-au oprit si au lasat bucuria sa se reverse, asa cu stangacia omului care nu castiga decat admiratie si nu participa decat cu suflet, inima si minte…ii Multumesc ca a fost om, ca a inteles ce insemna sa iubesti.
In corul de fluieraturi de ultrasi pierduti in negura neclaritatii identitatii proprii am zarit un copil care canta, in tricoul lor fiind, cantecele celor multi si mari la suflet…bunicul lui ii spunea sa inceteze dar el canta in continuare. Iti Multumesc sfant copil al puritatii, fie ca sufletul tau sa bata cu genialitate prostia si sa creeze de fiecare data frumos acolo unde intunericul acapareaza sentimentul uman.
Am mai vazut printre fiare straine de bataia inimii o fata care plangea si printre ei tinea ridicat un fular, stand in calea mizeriei cu sufletul mare si demn…cantand printre lacrimi: ce m-as face eu, ce te-ai face tu, daca nu ar fi U. Miraculos omul span a tacut si a ramas fermecat de frumusetea gestului si a lacrimilor ei… iti Multumesc frumoasa fata pentru ca ochii tai au oglindit in seara aceea ce multi nu pot citi nici macar in carti. Iti multumesc ca lacrimile tale au invatat grobismul carte, asa cum inspira respect marele nostru simbol Fie ca lacrimile tale sa plece de fiecare data raul in genunchi, iara frumusetea sufletului tau sa aduca seninatate in viata noastra, a tuturor.
Apoi am zarit un somn adanc venit dupa oboseala momentului…copilul cel mic cedase in fata oboselii, insa cedase intr-un somn frumos, zambind si visand la eternitatea noastra, la un sfarsit care nu venise ci la un reinceput ce tocmai incepuse. Iti Multumesc ca prin tine voi putea sa zambesc si eu si ca tu imi vei duce mai departe frumusetea visului meu…
Citeam un articol in care autorul se intreba: ce se inampla cu U dupa finala…..
Probabil ca nimic, insa viata merge mai departe cu rele cu bune. Traim bucuria de a continua si zambetul de a lua de la inceput precum Sisif, un drum ce ne este destinat, insa de data asta mai bucurosi ca niciodata, pentru ca printre lacrimi si durere avem acum zambete si speranta, “U” Cluj nu moare, asta e sigur, insa mai mult decat atat: “U” traieste in fiecare din noi, in copii, in femei si in istorie, pentru ca lacrimi de durere si de fericire s-au mai vazut, insa de azi, “U” nu va mai plange, ci de azi va zambi,
Inchei la fel ca si plecarea de pe terasa Dada cand oamenii aplaudau galeria Universitatii care iesea triumfal ca si cum cetatea i-ar fi deschis portile sa se incante cu prestatia lor, apoi, intr-un gest de respect, i-au acordat iesirea pe sub o bolta de fulare peste timp lasand-o sa treaca si ascultandu-i ultimele acorduri insotire de batai din palma pentru eternitatea si pecetluirea in istorie a vizitarii locului: Ce m-as face eu, ce te-ai face tu daca n-ar fi “U”?

Nici nu stiu unde se termina sentimentele, insa daca as stii macar unde incep…
Am simtit astazi o durere acuta, insa fizic durerea nu a existat. Inseamna ca probabil crapatura a avut loc in suflet. Culmea e ca nu s-a despartit nimic, iar sentimentele nu s-au racit. De fapt nici nu se putea intampla asa ceva. Stii, cand iubesti ceva cu sufletul, nu exista nimic sa te opreasca….sunt doar obstacole care te incetinesc. Nici nu stiu de ce vorbesc eu un diletant mai ales in marea asta de sentimente … insa simt ca doare, doare asa de tare, iar sentimentele trebuiesc sa iasa cumva si nu sa umfle un balon si asa prapadit… Am invatat sa iubesc de la tata simbolul asta si am lucrat cu atata suflet la fiecare caramida pe care am cladit-o cu fiecare deplasare sau fiecare vis pe care l-am avut pentru U. Am citit carti in care se zugraveste asa frumos sentimentul asta aparte, insa nimic nu poate concura cu acele exprimari nescrise si nevorbite pe care le contine interiorul sufletului de U-ist.
Maine, promit ca am sa ma trezesc si am sa incerc sa zambesc, am sa ridic privirea si speranta catre culmi noi, insa astazi, lasati-ma sa plang…sa imi ascund durerea in spatele lacrimilor si sentimentele in spatele cuvintelor…