A fost odata...

A fost odata demult, cand inca ingerii ingaimau ochii spre dimineata o  printesa. Am trecut atunci la ora aia matinala pe langa ea si i-am  zambit. A inceput sa rada si m-am intors rusinat. A venit spre mine si  mi-a luat mainile intre ale ei…s-a uitat lung in ochii mei si mi-a spus  ca sunt frumos. Apoi mi-a cerut numarul de telefon. Nu I l-am dat. Nu  vroiam ca povestea noastra sa continuie asa. Am luat-o de mana si i-am  zis sa taca. Se uita tacuta si gandita la mine, dar zambea. Atunci cred  ca m-am indragostit de ea. Mi-a luat in palme obrazii si m-a sarutat.  Era un sarut asa de firav incat nici nu mai imi amintesc daca a fost  adevarat sau mi l-am inchipuit doar. Am vazut-o iar zambind si inima mea  a luat-o razna, apoi ne-am iubit si am cantat impreuna un cantec  frumos, de dragoste cum numai ingerii canta in miez de zi. Am iubit-o  mult si imbratisarea ei mi-a fost calauza inapoie spre casa. Am plecat  insa si am revenit spre seara in acelasi parc in care o vedeam de atat  de multe…clipe.. Nu a mai venit si am asteptat-o pana seara, in noapte  chiar. Spre dimineata celei de-a doua zi…a aparut. Era imbracata gros si  mi-a spus ca viata ei e altfel si ca ma iubeste, apoi….a plecat si mi-a  facut cu mana. Am asteptat-o zi de zi si noapte de noapte. Nu a mai  venit de atunci. Mi-e dor de ea desi parca am uitat-o… cat m-a iubit de  mult…am fost un prost si ea…o printesa.

 

A venit seara si parca as vrea sa ma gandesc la ea. Nu reusesc desi stau  cu poza ei in fata. E tarziu in noapte si uneori chestiile frumoase  zboara….altele vin..unele pleaca, printesele insa…raman frumoase!

Un nou inceput!

 E o voce calma. E a unuia dintre noi. Explica ziaristilor cine suntem noi. Poate ca intrebarea nu isi avea rostul, insa pentru ei isi are, ei se minuneaza zi de zi, insa ne considera in continuare niste huligani si niste neispraviti. Ce nu stiu ei, e ca noi avem o inima mare mare. Asa de mare incat acopera o peluza. Atatea inimi mici o fac sa bata tare….si….stinghera acum. Am vazut lacrimi in ochii unora. Un calm dezarmant si lacrimi de durere, durere in tacere si suferinta in calm. Daca ai putea sa vezi mai departe de ochi ai remarca cum visele se naruiesc si cum altele le iau locul. In speranta am nascut un nou episod al existentei noastre. Nu stiu cata viata mai avem insa…avem suflete mici care respira “U”. Am privit azi un copil care era suparat ca pierdusem. Tine asa de mult cu Universitatea insa…era tare suparat ca am pierdut. I-am zis ca nu asta conteaza ci ca taria si demnitatea sunt mai presus de toate. Nu cred ca mi-a acceptat varianta, insa stiu ca in timp o sa inteleaga, pentru ca el deja face parte din noi, el ne-a inteles sufletele zbuciumate si s-a contopit cu inima noastra. In peluza noastra se nasc suflete mari care sa continue marsul nostru spre existenta!

 

La Sibiu am suferit pentru ca opresiunea ne-a silit sa plecam de aici. Am fi ales sa luptam pentru ca suntem un neam de luptatori, insa era o lupta pierduta dinainte de a fi inceput si istoria ne-a confirmat asta. Am ales sa traim mai departe chiar daca departe de casa noastra. Apoi, am revenit acasa si am invins o ramasita a unui popor pus pe capatuire. Am castigat un drept pentru care nu trebuia s aluptam niciodata, un drept al romanilor in Romania. Am castigat un petic de pamant al nostru. Am crescut in acel loc o minune de istorie bazata pe bun simt, respect si universitarism! Am perpetuat un model de suporter minunat, cu suflet, cu deschidere spre sport, spre existenta sa prin miscare si prin iubire. Prin iubirea asa de frumos zugravita de Bodea am invatat sa fim frumosi sis a impunem respect si prietenii. Cine nu a vrut sa ne respecte, istoria ii va pedepsi, pentru ca fairplay-ul nu este doar visual, ci el ramane in suflete obidite. Am sa ma ridic asa cum aveti sa o faceti si voi de fiecare data cand cadem dintr0un motiv sau altul. Am sa privesc inainte pentru ca viata mi-a oferit iubirea de care aveam nevoie sa ma agat! Iubesc Universitatea mai presus de toate! Nu am ajuns acolo icnat sa punem intrebarea existentei ci am ajuns acolo sa punem capat unei era  si  sa renastem din cenusa in puritate. Am ales sa respiram alt aer, mai boem, acelasi pe care il visam de pe vremea doctorului Luca. O sa fim mai frumosi si mai simpli, insa…aceiasi!

M-am trezit si era rece, atat de rece…

Am privit inca o data ceasul si era tarziu, trebuia sa reiau o zi de la inceputul ei. Nu imi era greu, era doar asa de rece in amintiri incat imi inghetasera pana si lacrimile. Avea sa vina ziua aceea in care am sa caut catre asfintit raspunsurile pe care sa sper a le primi catre rasarit. Si, nu a fost asa, pentru ca durerea nu e creeata sa fie expusa, ci traita in stralucirea fada a unei licariri care nu are sa vina, nici chiar la capatul tunelului. Raza de lumina nu isi are rostul atunci cand rautatea isi face loc printre oameni. Sa speri in lumina e ca si cum ai astepta vara in decembrie, pentru ca eu asta caut acum in postul Craciunului.... Desi, niciodata sa nu spui niciodata 

...de aici sau din vise

Privesc acum in spate ani si zile, ore si poate secunde. Cred ca frumusetea vietii mele sta in clipe, insa, Sunt clipe memorabile, frumoase si nu prea, hotaratoare in viata mea si doar trecatoare. Sa definesc clipa? Cred ca mi-ar fi greu. 

Privesc in spate si vad imagini trecatoare si poze desprinse dintr-un spectacol de vise. Visez noaptea la frumusetea unui loc in care traiesc de ceva vreme. unii ii spun acolo, altii il lauda acasa. Imi place sa privesc cum lumina scalda locul meu aparte. Mi-e dor sa ajung iarasi acolo...cred ca am sa adorm, stii frumusetea somnului sta in vis, iar mie imi place la nebunie sa visez.

Ce faci tu? - Ion Minulescu

Ce faci tu? de-atâta vreme

N-am mai rătăcit prin crânguri,

N-a-ncercat să te mai cheme

Dorul ca să fim iar singuri?....

Haide, fii copil cuminte

N-aştepta să vin la tine

Să te fac cu rugăminte

Să pricepi ce este bine.

De-ai şti tu ce farmec dulce

E sub teiul singuratic!...

Vino, crângu-o să ne culce

Pe-al lui pat de flori, sălbatic.

Şi-ochii tăi ca doi luceferi

Să-i lumine ca-n trecut.

Să te văd cum o să-i aperi,

Dacă-oi vrea să ţi-i sărut.

Pe poteca înfundată

Iarba deasă să ne-ascunză

S-ascultam ca şi-altădată

Freamatul duios de frunză.

Şi privind cum de povară

Teiul floarea-ncepe-aţi cerne

Să-nvăţăm pe din afară

Cântul dragostei eterne.

Despre somn si oboseala...

A venit si dimineata. Nu am putut dormi. Incet ochii cad spre pamant apoi se inchid, insa trebuie sa stau treaz...mai e o jumate de ora si suna ceasu sa merg la munca. Ma gandeam daca as suna sa spun ca nu ma simt bine...si poate sa adorm....

Ma gandisem la ea...

Ma gandisem la ea si am incercat sa adorm insa chipul ei imi aparea asa surazator si jucaus. Apoi am visat cum s-a intors spre mine si mi-a spus: te iubesc prostule...apoi a ras din noi....iar eu m-am trezit...prost. Apoi, am ascultat muzica si m-am gandit la tot ce a fost in timpul asta relativ scurt. 

M-am ridicat din pat....intre timp ceasul sunase

Mi-am bagat capul sub dus si am ramas acolo ...apa inca nu era calda...insa nu ma deranja. Sufletul meu e prea haituit sa ii mai pese de corp. Apoi a venit apa calda si am zambit sub dus....poate ca era prost si ea ma iubea...

M-am urcat in masina si in drum spre serviciu am plans. Visasem ca o sa ma sune cum venea ieri ... eu ca un prost asteptasem.

Am ajuns la munca si am ramas in masina sa imi sterg lacrimile. 

Am avut o zi grea....asa de grea si gandul mi-era la ea....dar a trecut si abia asteptam sa merg acasa. 

Am mancat in fuga si am plecat in pat...am adormit rapid si linistea s-a asezat peste sufletul meu...nu am visat nimic. 

Sti ce ma sperie acum? La noapte o sa adorm greu si o sa te visez. Ma gandesc ca o sa fie o noapte grea si din nou o dimineata plina de ceata.

Undeva, candva....somnul asta se va linisti si eu voi uita, pentru ca toti uitam. O sa te pastrez in vise....chiar daca somnul o sa fie mai greu. 

Poate intr-o zi te vei intoarce ....si nu in vis

Scrisoare catre mine...

Am adormit cu lacrimi in ochi... Sti stateam pe scaunul pe care generic il numisem scaunul tau...Statea si ma rugam catre Domnul sa nu ma faca sa ma pierd de tot...sa faca ce vrea cu mine doar sa nu ma faca sa cedez. Totul in jurul meu se naruie...totul e atat de rece. Imi tremura mana asa de tare pe tastatura ca de abia pot scrie. Stiu...stiu ca au trecut atatea zile in care trebuia sa las totul sa mearga inainte. 

Am facut o pauza....si mi-am asezat mainile cu fata catre birou....le-am lasat sa se linisteasca o vreme. Asa am incercat si cu mine. Stiu...am gresit ca am existat in viata ta. Nu stiu de ce am primit dreptul sa ma apropiu de tine. Nu inteleg de ce Domnu m-a lasat sa ma bucur de frumusetea clipelor cu tine. Poate ca nu meritam...si poate ca sunt un prost ca  m-am indragostit de tine.

E atat de rece ...

Doamne, te rog...mai da-mi un pic de putere

As vrea sa plec departe.....sa ma pierd in eternitatea kilometrilor si in sunetul tacut al rotilor de tren. Ma gandesc sa plec o perioada. Nu stiu daca mai pot sa stau aici...tot din jurul meu se naruie si singurul meu loc in care imi gasesc linistea e scaunul tau. Am cunoscut atatea caderi si ridicari firave ...am stat intins pe pat privind in gol si hulind tot ce e Dumnezeiesc pe lumea asta, incat am inceput sa ma urasc pe mine. Pe tine...? Te-am urat o perioada...apoi te-am iubit si iarasi te-am urat....iar acum te privesc ca pe o statuie. Incerc sa ii multumesc lui Dumnezeu ca am putut sa te iubesc si sa te fac sa zambesti pentru o perioada....insa nici el nu ma mai asculta.

E atat de surd...

A atata liniste aparenta in viata mea incat e surda....si parca uneori imi vine sa ma rog. De multe ori o fac....si stau apoi contempland la cat de mult imi tremura mana cand ma gandesc la tine. 

Nici lacrimile nu mai sunt la fel...

Pe vremuri plangeam cu lacrimi si imi tanguiam durerea....acum ele curg doar stinghere, uneori in perechi, insa de cele mai multe ori asa...simple stinghere, cand pe un obraz...cand pe altul. Fiecare lacrima lasa o dara rece, atat de rece ca imi vine sa plang incontinuu....ca lacrima ce urmeaza dupa ea sa atinga traictoria si sa o incalzeasca din nou. Desi stiu ca nu e adevarat...lacrimile mele sunt reci, iar sufletul meu gol....atat de gol incat simt ca as putea sa ma ascund in el si sa ma incalzesc...daca a mai ramas ceva ramasita de suflet cald si pur cum aveam cand erai langa mine.

Am sa plec...

Am sa imi iau sufletul gaurit si lacrimile reci, poate chiar si linistea mea surda si am sa plec.

Nici Dumnezeu nu ma mai vrea...asa ca am sa ratacesc eu si cu mine...pana cand sufletul meu se va intregi...pana cand lacrimile au sa fie calde, linistea nu are sa mai existe decat in suflet...iar mana mea are sa se opreasca din tremurat.

E normal sa trecem prin durere....si apoi sa ne vindecam, insa pentru mine durerea asta a fost o durere care m-a adus asa de jos. Atat de jos, incat m-am obisnuit aici ...si am sa mai stau putin, sa ma contemplez pe mine si pe Dumnezeu.

Doamne atat te mai rog... nu lasa rani adanci

Tu nu vei citi niciodata asta....si sufletul tau nu va cunoaste durerea asta... Imi doresc ca tu sa fi ferita si fericita, iar Dumnezeu sa vegheze asupra ta cu fiecare raza de soare si zambet de liniste, lacrimile sa fie doar de fericire si ....