love of my life....

E atat de rece. A incetat sa mai ploua si frigul a inceput sa atinga tot ce era mai cald. Imi e frica ca am sa inghet prea devreme si focul pe care il mai am nu cred ca ajunge.
Cad frunzele si inca nu deslusesc daca ele cad spre mine sau peste mine. Imi e greu sa mai respir si putinul aer pe care il mai simt. Imi vine sa inchid ochii si sa ma opresc din tot, sa imi iau o binemeritata pauza, sa simt ca linistea imi cuprinde trupul istovit. As vrea sa mai cred in puterea unui zambet si in farmecul unui sarut. Ma doare insa ca ploaia care pana acum aparea sporadec in viata mea si-a facut o obisnuinta in a ma vizita zilnic. E greu, dar pana la urma reusesc sa deslusesc izvorul supararii mele. As fi vrut sa fie dorul, sau minunea unei nopti petrecute cu minunea cu buze fierbinti ce mi-a intrat mai demult in suflet. E insa mai mult de atat. Sunt chiar eu insumi in lupta cu alt eu care incearca sa infranga un sistem pe care nu il mai cunoaste nimeni. E undeva departe de lacrimi si durere un sfat graal al cuvantului. E iubirea! Daca Bodea ne-a invatat ceva, e iubirea! Daca unii dintre voi mai simtiti ca nu el v-a invatat asta, va ajut: Nu v-a invatat…ci v-a indrumat spre ea! Daca o stiati dinainte ….e vorba multa. Iubirea e acolo! Iubirea ne asteapta!
Oamenii au incetat demult sa mai fie oameni! Ma uit in jurul meu si vad dureri venite prea devreme, vad cu pentru unii viata inceteaza a mai scanci si se transforma intr-un suspin greu de imaginat. As fi vrut sa va ajut sa plangeti! Pentru ca a plange inseamna descatusare, chiar si daca asta inseamna mult sange din ochii vostri, chiar daca pana si inima isi varsa cu durere lacrimile grele peste noi. E greu sa va mai cer sa ne ridicam. Stiu, sunteit cu totii istoviti si poate ca asa a fost sa fie. Cine a vrut sa ne duca jos, a reusit. A reusit nu prin simplitati umane ci prin viclenie. Pentru ca acolo unde nu poti distruge o echipa, destrami individ cu individ. Ceea ce nu pot sa uit e faptul ca am ajuns sa ne uram unii pe ceilalti si ca s-au aruncat sageti otravitoare pentru ca cineva a vrut sa fie asa! Am lasat istoria sa ne mai calce o data in picioare. Am lasat invataturile si tainele iubirii deoparte orbiti de prea mult elan artificial creat de o mana ce ne impingea fara sa stim pe la spate. Suntem vinovati cu totii pentru ca am acceptat asta si pentru ca am lasat mizeria in sufletele noastre!
Credeti ca inca se mai paote lupta?
Credeti ca inca se mai poate castiga ceva? Daca e ceva de castigat….e respectul fiecaruia dintre noi si puterea de a visa din nou.
Am putea sa renastem si sa creem o lume noua, chiar daca inconjurata de cea veche, pentru ca simbolul nu e oriunde…ci e acolo in sulfetul fiecaruia dintre noi si el trebuie scos la suprafata asa cum Bodea cu vocea lui calma o spunea: “"U" n-a fost niciodata campioana, pentru ca nici nu a vrut sa fie. A vrut doar sa se stie ca noi, romanii, suntem aici, noi avem dreptul sa fim aici si suntem cei care purtam steagul acestui drag taram care se cheama Transilvania ”

cinestiecand...cinestiecum....

Au trecut ani peste primavara mea. Ploi au curs si au udat cu suferinta lor tot ce mai era de udat. Nu mai am de gand sa fac nimic pentru asta. Am sa intariu noaptea si am sa stau pana taziu seara. Am sa adaug in fiecare picatura putin mai mult alcool si am sa injur la meciuri ca un birjar. Am sa ma mint singur ca fac asta doar ca sa trec mai departe peste mine insumi. Stii…era seara si era tarziu cand mi s-au naruit visele. Nu vad de ce seara, tarziu ele nu ar putea renaste…..chiar intr-o poveste de iarna, sau de vara, sau primavara….cine stie…chiar toamna.
Daca nu ai reusit sa ma cunosti pana acum…ce rost ar mai aveade acum incolo. Visele mele sunt atat de calde si de frumoase, insa ele sunt in acelasi timp reci fara tine. E normal sa fie asa, ploile astea cad uneori si lasand raceala sa ma cuprinda uneori. Cred ca asa e scris sa te vad plecand. Am sa citesc in stele un viitor in care umbrele au sa capete forme iar ploaia de vara are sa vina inapoie mai plina de viata si mai datatoare de speranta. Am sa inchid ochii si am sa ma joc cu parul tau. Am sa iti ating fara si buzele calde am sa ti le imbratisez intr-un sarut. Stiu ca ma pricep bine la asta…insa e doar din cauza ta. Pentru ca esti frumoasa ca intotdeauna si pentru ca iti dau cate putin din inima mea cu fiecare sarut. Ca de obiceu..habar nu am cine esti, insa te visez mereu:)

prima zi....

Stii, am decis de azi dimineata sa renunt la soare si sa primesc o toamna mai devreme ca oricand in sufletul meu. Am intins mana si am inchis ochii. Am inceput sa vizez cum ploaia imi brazda fata.
Am privit cu ochii reci inimi tinere ce abia bateau de emotie, se indreptau prin o ploaie marunta si rece ce parca revarsa din inimile lor tremurande. Am privit cum se nastea din imagine vise. Am tacut pentru ca tacerea era frumoasa si bataia inimii clara si sincera. Mi-am adus aminte de frumusetea clipei ca fiind unica si inaltatoare. Era ca si atunci cand deschideai pentru prima data un abecedar si te minunai fara sa stii oare ce e scris acolo. Sperai mai apoi ca sa poti sa il descifrezi cat mai repede sa ii inveti tainele si apoi sa fugi repede sa ii spui mamei ce minunatii ai mai facut.
Ma gandeam azi dimineata ce frumos rasare soarele dupa ploaie si ce frumoasa e prima zi de scoala. Am sa adorm in seara asta gandindu-ma cat de frumos e sa fi copil si cate emotii trebuie sa te incerce in aceasta zi. As fi lasat un copil sa intre in mintea mea si sa exprime cuvintele mele prin gandurile lui pentru a ridica aceste randuri la inaltimea artistica a momentului decisiv pornit in promovarea lui ca om si ca suflet!

visul tau...

Da-mi te rog in dar visul tau!
Am sa il iau asa cum e si am sa il fac putin mai luminos. Am sa iau tot ce e trist si am sa il colorez. Am sa dorm si eu linistit si am sa pot visa din nou. mi-e dor de visele mele in care ploua cu fericire. Undeva printre ramuri de lacrimi de durere se intampla ca viata sa isi arunce si o raza de soare. O raza de soare care sa cearna cu lumina ei un praf magic de liniste si pace.
Am sa vin in visul tau la noapte si am sa ma joc putin cu el. O sa vezi ca atunci cand te vei trezi, chiar daca nu sunt langa tine si departarea e asa de crunta, o sa zambesti. Pentru ca in frumusetea ta, totdeauna zambetul e partea care m-a facut sa tresat de fiecare data cand aud numele tau!

...un strop de flacara

Undeva intre suflete visatoare si inimi sangerande m-am nascut eu.
Am stiut din prima clipa ca in viata pieirea nu e un scop si nici pe departe un deziderat. Am stiut ca viata invinge totul si ca durerea e menita sa spuna povesti frumoase seara atunci cand calmul se aseaza peste sunete stridente. E frumos cand auzi cum calmul serii se aseaza peste caldura din timpul zilei si racoarea acapareaza cu firele ei de fum rece care parca loveste in spinare ca un turture de vise si ma face sa iau pe mine un tricou putin mai gros. E frumos sa simti cum caldura iti cuprinde corpul si te face un pic mai calm decat erai inainte.
Ascult cum arde un bustean si lasa in urma lui sunete zglobii de brad care se tanguie in absoluta lui transformare in pocnet de placere.
In spate rasuna un jazz atat de cald si de lin incat simt ca o sa adorm curand. Nu vreau asta. Vreau sa ma gandesc inca la tine…vreau sa ma visez putin cu ochii deschisi la sarutul tau. Stii azi te-am vazut in autobuz….si mi-ai zambit. Te-as fi intrebat…ne cunoastem? Insa..m-am trezit parca….nu erai tu, era doar cineva care iti semana. Esti frumoasa asa bruneta si ochii tai de un caprui inchis precum castana pe care o mai pastrez si acum amintire. Mi-e dor sa ma plimb cu tine in parc si sa taci, sa ma privesti pe ascuns surazand, incercand parca sa imi spui ceva, insa nu ai niciodata curaj pana la capat. Esti frumoasa si cand plangi.
Ma gandeam acum la cer. E atat de frumos cand e senin. Oare la iarna o sa mai fie asa de frumos. Deja simt cum vine toamna si ma cuprinde o nostalgie. Imi aduc aminte de noaptea aceea in parc cand calcai pe frunze de castan si radeai asa de tare incat imi era frica sa nu trezesti vietatile ce salasluiau pe acolo. Te plimbai in picioarele goale si erai fericita. Nici nu mai imi amintesc motivul, insa stiu ca mi-a devenit foarte draga atunci. Am simtit fluturi in stomac si inima mi-a batut asa de tare. Te-ai intors spre mine si surazand m-ai intrebat: pot sa te prind in brate, iar eu ti-am pus o conditie si tu mi-ai sarint in brate fara sa ma lasi sa o pun. A fost cea mai calda imbratisare a ta. Apoi ti-am pus conditia: sa ma saruti..si tu…..ai ras, apoi ai fugit. Tin minte ca te-am cautat prin parc si nu te-am mai gasit in noaptea aceea. Mi-a fost tare frig acolo singur asteptandu-te pe banca…si imi era asa de frica…
mi-e somn si incepe sa imi fie frig. Cred ca am sa iau ceva pe mine si sa ma afund sub patura mea calda. E drept ca imi lipsesti asa de mult, dar e asa de frumos cand linistea mea se aseaza voit peste camera calda, peste umerii tai goi, peste urmele pasilor tai reci si cauta privirea si imbratisarea ta calma.
Am sa vizez la noapte. Sunt sigur de asta. Amintirile cu tine imi dau senzatia ca esti aproape tot timpul. Stiu ca uneori esti atat de aproape incat, daca as intoarce capul te-as auzi razand si fugind asa cum faceai de fiecare data ca sa nu te gasesc. Intr-unul din visele mele, o sa te prind si o sa te aduc aproape de mine…

Visare de seara....

Undeva departe in linistea serii mele calme rasuna o chitara. Demult nu am mai ascultat o chitara precum atunci pe cetatuie. Mi-e dor de linistea acelei nopti si de prostia mea, un copil inca necopt.
Se insenineaza cerul si ceata se rupe in fasii. E cald acum si parca ar ploua cu lacrimi de durere peste un foc nestins. As fi vrut sa fiu bogat sa pot cumpara clipe. As fi vrut sa am curaj sa pot atinge varfuri. As fi vrut sa pot culege inimi si calca peste ramuri de maslin. E frumos sa visezi, desi uneori simt ca visez incontinuu. As vrea sa recitesc acea poezie care imi batuia gandurile acum ceva vreme, insa…e tarziu, e noapte deja si e vremea cand realitatea se transforma in frumos, iar neimplinirile in realizari. E momentul acela din zi cand sufletul meu zambeste. E atunci cand totul se duce la culcare iar eu ma afund in liniste intr-o fantana de reverii sau chiar de vise. E frumos in lumea in care visez eu. E soare si ploua atunci cand inima mea simte asta. Cobor intr-o lume in care roua diminetii e buna de baut, iar albine harnice si voinice imi dau sa gust din mierea lor. De abia am sosit si ma intind pe un covor verde si incep sa ma intind sa imi caut locul. Parca as adormi in propriul meu vis. E frumos aici si as vrea sa zambeasca cineva tacut. E cald in bratele care ma cuprind, insa e atat de rece cand ele dispar. Asa ma trezesc de fiecare data, cand simt ca sunt rece. Chiar daca inima mea e rece si poate sunt asa de rau….cred ca in sufletul meu nimeni nu mai are loc…poate doar eu cu iubirea mea infinita pentru mine. Ma gandeam la ochii tai si la sanii tai mici si frumosi. Esti superba cand zambesti si minunata cand razi. Visam cu ochii deschisi sa te mai vad odata, apoi sa plec. Am sa intind velele pe corabia mea si apoi am sa ma pierd in lumea mea, departe de tine si de tot ce ti-a facut rau. Poate doar soarele cu lumina lui sa iti mangaie fata, iar vantul cu adierea lui sa iti rasfire parul. Ploaia cu picurii ei sa iti atinga buzele. Atunci …sa stii ca sunt eu. Nu m-am intors la tine sa te deranjez…..doar m-am mai aventurat in lumea voastra sa te mai vad zambind si sa sper ca o sa poti vreodata sa ma imbratisezi cald ca sa imi redai viata inapoie.
Am sa ma ridic si am sa ma trezesc. E frumos afara si in sufletul meu la fel. E atat de bine sa stii ... ca ai un suflet visator 