prima zi....

Stii, am decis de azi dimineata sa renunt la soare si sa primesc o toamna mai devreme ca oricand in sufletul meu. Am intins mana si am inchis ochii. Am inceput sa vizez cum ploaia imi brazda fata.
Am privit cu ochii reci inimi tinere ce abia bateau de emotie, se indreptau prin o ploaie marunta si rece ce parca revarsa din inimile lor tremurande. Am privit cum se nastea din imagine vise. Am tacut pentru ca tacerea era frumoasa si bataia inimii clara si sincera. Mi-am adus aminte de frumusetea clipei ca fiind unica si inaltatoare. Era ca si atunci cand deschideai pentru prima data un abecedar si te minunai fara sa stii oare ce e scris acolo. Sperai mai apoi ca sa poti sa il descifrezi cat mai repede sa ii inveti tainele si apoi sa fugi repede sa ii spui mamei ce minunatii ai mai facut.
Ma gandeam azi dimineata ce frumos rasare soarele dupa ploaie si ce frumoasa e prima zi de scoala. Am sa adorm in seara asta gandindu-ma cat de frumos e sa fi copil si cate emotii trebuie sa te incerce in aceasta zi. As fi lasat un copil sa intre in mintea mea si sa exprime cuvintele mele prin gandurile lui pentru a ridica aceste randuri la inaltimea artistica a momentului decisiv pornit in promovarea lui ca om si ca suflet!