....delirind pe ritm de mozart...

E cald afara. Nespus de cald! Am venit azi ud pe o strada goala privind in gol. Am ajuns acasa si era noapte. Era liniste afara, iar in casa mirosea a rufe proaspat spalate. Spalasem ceva cu o zi in urma si culmea, le-am lasat in hol sa se usuce. De acolo venea mirosul ala imbietor, si, sa fiu cinstit… am adulmecat in aer putin. Am ramas asa privind in gol. Stiu ca lipseste ceva. Stiu asta de ceva vreme, insa inca nu mi-am dat seama ce.
Am deschis intr-un final laptopul si am inceput sa ascult muzica. Rand pe rand in minte mi-au venit clipe din viata. Am incercat sa ascult o piesa care intr-un fel m-a facut sa cad pe ganduri de fiecare data cand o ascult. E o piesa care nu imi aduce aminte de nimeni. Drept sa iti spun…nici nu vreau asta. Vreau ca piesa asta sa imi aminteasca de mine si doar de mine.
Am zambit azi!
De ce am zambit? Stateam ca un tampit in misjlocul livingului ascultam muzica cu ochii inchisi si zambeam. De ce? Si eu ma intreb! Poate ca e frumoasa viata. Paote ca sunetul viorii e duios. E bine uneori in viata sa te iubesti pe tine insuti. E bine ca mai ai puterea sa te privesti in oglinda ar spune cineva. Azi, am facut asta, de mai multe ori, la sala!
Stii, ma gandeam azi ca mi-e dor de odihna. Am sa ma intind in seara asta in pat si am sa visez! Mi-am propus! E liniste si inca in nesomnul meu staruie ceva. Stiu ca lipseste ceva, lipseste ceva anume….ceva care sa ma faca sa zbor de fericire. Cel putin asa cred. De fapt, poate ar trebui sa nu mai visez. Ar trebui sa dorm. Odihna ar fi binevenita. Stii, uneori cand dorm ma intorc in pat si caut o perna sa o prind in brate. De fapt am rezolvat si asta: mi-am luat mai multe perne, acum e plin de perne in patul meu.
M-am gandit sa fur niste clipe. Sunt multi care au furat clipe cu mine, le vreau inapoie. De la fiecare in parte! De fapt, paote ii deranjez…fiecare are problemele pe care si le creeaza, insa, eu, imi vreau inapoi timpul. Cine stie, din atatea clipe, poate nasc o eternitate!
Cred ca am sa mai ascund un pic de viata. E asa de frumos in singuratatea mea, incat am inceput sa ma obisnuiesc cu ea. De fapt, cred ca am inceput sa am o relatie cu ea! Nu, nu te speria, nu e nimica de speriat, sunt de fapt, inca, acelasi!
Stii ce iti spuneam atunci cant te tineam in brate? E bine! E asa de bine!
Ma trezeam din mica mea serenade sentimentala si ma pomeneam ca scriu aceste randuri plangand. De ce? Nu cred ca de fapt sunt lacrimi, sunt doar amintiri ce dor uneori. Amintirile ar trebui sa doara? As vrea sa visez…mi-e somn si ma dor amintirile. Muzica inca suna si parca isi cere iertare! Nu am de gand sa mai iert nimica, de fapt… mi-e mila de ea….am sa o las sa o judece Eminescu cu-ale sale versuri mari…sau mai bine bacovia sa ii inghete si ultimul zambet, ba chiar sa i-l transforme in ranjet, un ranjet plin de iubire!