De obicei nu ma scurg de emotie la vederea unei poze. Astazi insa o amintire de acum 2 ani mi-a dat peste cap totul. Am lacrimat ca un copil. Tot ce am construit ca sa te demontez s-a pierdut in cateva clipe. Mi-e asa de dor de tine, de nebunia ta frumoasa, de ochii tai atat de sinceri, de zambetul tau larg, de rasul tau galagios care ma facea sa ma simt ...in siguranta, de buzele tale care sarutau atat de pur si de imbratisarea ta care imi dadea de fiecare data motiv sa merg inainte inca o zi. Poate ca imbratisarea aia a ta e asa de magica incat viata mea sta pe loc parca oprita intr-o zona in care doar se bucura ca exista. Visam in imbratisarea aia si adormeam fericit. Poate ca imbratisarea e din doua directii si ca existam si eu acolo. Mi-ar fi placut sa impartasesti aceleasi sentimente. Mi-e dor de tine minune a vietii mele. in fiecare zi nu pot sa nu imi aduc aminte de tine. Am ales sa pastrez amintirile frumoase, desi tu, ca om, nu meritai...insa ai meritat ca iubita. Am mers atat de departe pe drumul asta anevoios si am ajuns sa te iubesc mai sincer decat am facut-o vreodata. Nu am crezut ca o sa spun asta asa deschis, insa cred ca si acum te iubesc cu fiecare particica din mine. Te simt aproape de mine chiar daca tu nu mai existi. Uneori simt ca ai plecat undeva departe de tot si ca fiinta ta minunata, acea mica printesa pe care am iubit-o, acea fata care a intrat prin geamul meu doar ca ma sarute se va intoarce zambind, eliberata de tot ce era rau, leganandu-se usor catre mine, zambind si imbratisandu-ma pana cand ultima lacrima se va sterge din sufletul meu..

.