Song From A Secret Garden

    Acum nu vreau sa mai vorbesc despre tine. Vreau sa vorbesc despre....as fi vrut sa zic despre mine, insa sti....cel care castiga ia totul, eu am fost cel care a pierdut totul. 

    Uneori pierderile sunt de alta natura, cea financiara, efemera de altfel si plina de pacate, insa uneori pierdem amintiri, clipe si cred ca astea sunt asa de importante.

In seara asta nu am avut somn, m-am ridicat si am iesit in curte. Am privit stelele. Am tacut sfiit si am invatat din tacerea lor.

    Sti... am pierdut

    Am castigat doar dreptul de a mai lua totul de la inceput. Sa fiu cinstit cu mine am obosit. Sunt frant de parca mainile mele nu ma mai asculta....si vreau sa dorm. 

    Uneori visez cu ochii deschisi la patul meu in care sa adorm zambind. Zambesc si sti de ce? Pentru ca acolo in pat adorm in lumea mea, aceea in care chiar zambesc. E o gradina plina de verdeata in care te pierzi printre pitici si zane, printre balauri si feti frumosi, printre printese si fluturi. 

Simt ca imi pierd mintile, insa e asa de frumos.....

Angels

Si azi a fost ceata. Pe drum am intalnit un catel mic..era zgribulit de frig…era atat de mic…si nasul lui era atat de rece…stii ca un catel cu nasul rece e un catel sincer? Dar oare nu sunt toti? Ei sunt atat de blanzi..nu ca si oamenii…ar face orice pentru tine…si nu trebuie neaparat sa ii hranesti….o fac din bun simt…oare de ce nu putem fi caini?.....si a inceput sa scanceasca….ii era atat de frig..si parca am inceput sa il inteleg cu fiecare scancit..cu fiecare clipire a ochilor…ce ochi mici si frumosi avea….si se uita la mine atat de rece….de parca nu ii mai pasa de lumea asta….fusese rea lumea asta cu el…si el nu ceruse nimica..decat un loc in care sa iubeasca….un loc in care sa latre fericit si sa fie iubit…nu vroia sa fie iubit la fel cum iubea el…ci doar cineva sa fie acolo pentru el….era trist….era atat trist….imi venea sa plang cand il vedeam cat de firav e si cat de mult dorea sa moara….i-am spus ca il voi iubi si ca voi fi langa el….nu mai vroiam sa il simt atat de rece…..vroiam sa il vad fericit….as fi vrut sa imi zambeasca si sa fie fericit….dar el se incapatana sa taca…si sa sufere. L-am adus in casa si el a schenuat…parca imi multumea dar nu era fericit…..peste noapte l-am lasat la caldura…..si apoi am adormit cu el in brate…..l-am visat cum ii stergeam lacrimile…..

Cand m-am trezit era rece…murise…poate de durere…poate de speranta….plangeam si scheunam incet langa el…se mai dusese o frantura din mine odata cu micutul acesta care venise de nicaieri sa imi arate suferinta la un alt nivel acela final….

As fi vrut sa pot sa fac ceva pentru el…si imi reprosez acest lucru si acum….dar poate ca el asta vroia…se incapatana ca si mine intr-o idee….era iarasi ceata….si eu plangeam cu el in brate inainte de a-l reda pamantului pentru totdeauna….as fi vrut sa il mai simt o data si poate sa imi zambeasca…….o sa imi amintesc de el…..ii stergeam lacrimile……

Pură ficțiune

As fi tacut..

....daca ploaia de afara s-ar opri asa iesi putin afara sa simt cu goliciiunea picioarelor mele iarba. As trage dupa mine picioarele si le-as tara prin iarba....as lasa ca apa sa inunde piele mea ....apoi as sta in fund si m-as intinde pe pamant. As incerca sa simt pamantul, sa il miros si sa il ating  cu mana, cu inima si cu sufletul. As sti ca asta e pamantul meu, petecul meu din care ma trag si in care ma voi intoarce. 

E seara si ploaia nu s-a mai oprit. Poate ca ea doar in sufletul meu mai loveste cu putere pervazul. Fiecare pic e o lacrima pe care o loveste uneori cu furie, uneori asa fin e doar o neputinta, o lasitate si o renuntare. Sti, ma gandesc in fiecare clipa ca am gresit cand am lasat in urma trairile. Trebuia sa le iau cu mine pe unde ma duc. Trebuia sa le pastrez aproape de gandul meu si sa le impartasesc surorilor si fratilor lor. 

A inceput sa ninga si cred ca e o ironie care se adanceste. Cand imi doream putin primavara pana si in suflet, iarna vrea sa ma ia cu ea din putinul sufletului meu. Am sa ii dau, cu siguranta cineva are nevoie mai mare decat mine. Ramane mai putin, mai linistit si mai impacat cu gandul plecarii

Un fragil mai special

...imi e  frig cand oamenii sunt reci.

Am ajuns sa  inghet cand simt cum in jurul meu oamenii sunt reci. E atat de denigrat sentimentul ca primeaza trairea. Probabil ca nici nu ar fi chiar foarte rau asta, insa de multe ori instinctele primare aduc a frica....si mie imi este frica uneori de ce se intampla in jurul meu. Imi e dor sa fiu luat in brate adevarat. Imi e dor sa pot cuprinde cu bratele mele persoana draga. Imi e dor sa iubesc neconditionat si sa fiu iubit fara sa ma uit pe unde calc. 

Uneori iubirea nu e raspunsul, stiu asta, insa lipsa iubirii ne aduce acolo unde suntem acum. Poate ca Dumnezeu ne invata inainte de toata sa iubim, sa fim iubiti cine ne invata? Cine ne invata cum e sa fi imbratisat si dintr-o data din viata ta sa dispara toate relele? 

Am imbatranit. deja imi tremura mana pe masina de scris cand plang. Ma coplesesc prea tare emotiile si uneori vad mai greu, insa plang cand sunt numai eu cu mine, si plang cu patos si durere. De multe ori va invoc pe voi cei plecat ca sa ma agat de ceva asa vesnic, vesnic si calauzitor asa cum ati fost fiecare care ati plecat din lumea asta si mi-ati lasat un gol.

Am adunat atata durere ca nu stiu ce sa ma mai fac cu ea. Am sa merg la biserica, mai mult decat am facut-o pana acum....am sa iti spun tie Doamne durerile mele. Cu cele adunate, am sa le pastrez in suflet....am sa le duc inainte si sa le risipesc in cele 4 zari cand reusesc sa le mantuiesc

Gheorghe Zamfir.... The Lonely Shepherd

Am intrat incet in biserica. Era asa de frig insa pe masura ce trecea timpul era cald, un cald patrunzator, un cald ce imi dadea liniste, un cald ce imi dadea incredere. Domnu era cu noi in calatoria asta. El ne veghea si ne incalzea inimile cu puterea sa.

Apoi, in timp ce parintele a dat intaietate corului....au inceput sa ma napadeasca amintirile

Eram asa de tineri cand ne-am cunoscut prima data. Mi-ar place sa deapan cu tine amintirile astea, sa te aud razand ...sa te vad zambind. Mi-e dor de tine prietene... As fi vrut sa te bucuri de atatea lucruri impreuna cu noi, sa te vad cum stapanesti cu statura ta mijlocul galeriei de tineri studenti

L-am vazut pe Marcel, un om imbatranit de durere, ince la fel de falnic cum il stiam si admiram in tribune. L-am imbratisat. Ii e dor de tine, am simtit asta!

Am vazut-o pe Anca... plangea din tot sufletul. E puternica dar amintirea ta o da peste cap de fiecare data. Ii e dor si ei de tine...ne tine aproape, dar parca si-ar imbratisa fiul oricand

Am imbratisat camarazii tai. cu privirea cu imbratisarea si cu strangerea calda de mana ce ne caracterizeaza pe noi cei ramasi.

Era o voiosie pana mai ieri, insa azi am plans cu totii. Am plans pentru ca ne e dor de tine si cu fiecare trecere a anilor ne dam seama ca nu o sa te intorci. Stim ca esti cu noi! te pastram in suflet tot timpul si peste tot cu noi.

De aici de unde suntem te imbratisez pe tine sufletul nostru!

Pregateste-ne cateva beri la rece, venim si noi cand ne va veni vremea sa ne bucuram impreuna!

Pana ne vom reintalni draga Radule, zambeste-ne de acolo de sus asa cum doar tu sti!