....daca ploaia de afara s-ar opri asa iesi putin afara sa simt cu goliciiunea picioarelor mele iarba. As trage dupa mine picioarele si le-as tara prin iarba....as lasa ca apa sa inunde piele mea ....apoi as sta in fund si m-as intinde pe pamant. As incerca sa simt pamantul, sa il miros si sa il ating cu mana, cu inima si cu sufletul. As sti ca asta e pamantul meu, petecul meu din care ma trag si in care ma voi intoarce.
E seara si ploaia nu s-a mai oprit. Poate ca ea doar in sufletul meu mai loveste cu putere pervazul. Fiecare pic e o lacrima pe care o loveste uneori cu furie, uneori asa fin e doar o neputinta, o lasitate si o renuntare. Sti, ma gandesc in fiecare clipa ca am gresit cand am lasat in urma trairile. Trebuia sa le iau cu mine pe unde ma duc. Trebuia sa le pastrez aproape de gandul meu si sa le impartasesc surorilor si fratilor lor.
A inceput sa ninga si cred ca e o ironie care se adanceste. Cand imi doream putin primavara pana si in suflet, iarna vrea sa ma ia cu ea din putinul sufletului meu. Am sa ii dau, cu siguranta cineva are nevoie mai mare decat mine. Ramane mai putin, mai linistit si mai impacat cu gandul plecarii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu