Simt ca in adancul meu apartin unei lumi mai speciale. Simt ca uneori timpul se opreste in loc numai pentru mine….insa nu pot beneficia cu adevarat de aceasta valoare si ma vad de fiecare data singur stand undeva si privind in zare catre viitor. Aseara ma uitam spre apus si ma gandeam la momentul in care a rasarit in viata mea linsitea.
Am privit spre un orizont calm si rosu de liniste speciala. Ma gandeam la mine. Ma uitam cum imi crescuse parul si imi aduceam aminte de trecut. Am zambit si m-am gandit apoi la culoarea ochilor mei….am uitat sa trec mai departe. Stii…ma gandeam oare cum as putea reusii sa ma uit pe mine insumi. As vrea sa incep ceva nou si sa las in spate totul. As vrea sa uit raul si sa privesc doar zambetele din viata mea. E trist totusi si stii de ce? E pentru ca as pierde si amintirile cu cei pe care i-am iubit si in suflet inca ii mai iubesc, de fapt….dragostea pentru ei nu o sa se opreasca niciodata. Si totusi mai sunt si alte amintiri….si totusi nu e frumos sa arunci in spate totul….se intampla sa fie si frumos in fiecare rau pe care l-am primit.
Azi am avut parte de o liniste extrema. Stiu, stiu….si mie mi se pare ciudata pana si exprimarea, insa asa a fost…am simtit cum aud linistea dinauntrul meu. Am inchis ochii si am vazut pace. Nici nu mai pot sa imi amintesc ce culaore avea sau ce miros degaja. Stiu doar ca am simtit liniste…despre care nu pot sa spun mai nimic…era doar atat….liniste!

Am deschis usor ochii de frica sa nu se piarda momentul acela. Am lasat imaginea din fata mea sa intre treptat printre gene si usor spre ochii mei. Am simtit ca eram tot acolo si linistea era inca tot a mea. Am plans. Am plans pentru ca nimeni nu mi-a dat vreodata un cadou asa de frumos. Daca as stii ce ma asteapta ….as putea sa compar cu momentul cand o sa o vad pe mama din nou