undeva...intr-un parc....sub un picur de ploaie

E frumos cand ploua. Am pornit azi spre parc si afara ploua. Am ramas putin privind spre cer picurii care se indreptau spre mine ca si cum ar fi vrut cu orice pret sa ma ude. Am zambit si am privit iarasi spre cer. Era rece si vantul batea usor.

M-am apropiat de parc si parca se parea ca intru intr-un templu de liniste. Am pasit usor si nu vroiam sa stric linsitea aceea sublima…..simtem ca parca fug si parca deranjez totul in jurul meu. Simteam ca parca parcul se uita urat la mine. Nu stiu de ce…dar ti-am simtit lipsa. M-am uitat dupa tine dar nu erai acolo….si am incetinit.
Am simtit ca parcul si-a luat ochii de pe mine si m-a acceptat acolo. A inceput sa ploua mai tare. Simtem cum picurii imi cadeau peste obraz si parca erau moi, vroiau doar sa ma mangaie si sa imi spuna ceva cald. Cred ca aveam nevoie de ceva cald….aveam nevoie de rasuflarea ta calda si de o imbratisare calma. Imi e dor de tine…sa stii. Am simtit atunci cand te-ai speriat de mine ca lumea se prabuseste in jurul meu. Nu stiu de ce …insa cred ca te-am pierdut atunci….cred ca o parte mica din mine a plecat atunci. Am visat in noaptea aceea ca deasupra mea zbura un vultur si se uita ciudat la mine. Nu vroia sa imi faca rau..dar parca vroia sa imi spuna ca am gresit mult. M-am trezit si stateam cu ochii atintiti spre tavan. Cred ca am privit tavanul ceva vreme, ins anu am reusit sa ma inteleg pe mine….nu am reusit sa te inteleg. As fi vrut sa fac mai mult…insa mi-am dat seama ca ma sinucid incet incet pe mine insumi daca renunt. Am tras o linie, subtire ce e drept, acum ceva vreme si departe de ea nu a trecut nimeni. Nu pentru ca nu vroiau…ci poate ca nu am vrut eu. Oare sa fiu eu de vina? Oare iubesc prea mult ceea ce nu pot ura?
Stii cand mi-ai zis ca vrei sa pleci…am simtit ca pleci din cauza mea. Mi-am dat seama ca nu aveam atata importanta in viata ta. Am simtit ca daca pleci tu….vreau sa iei putin si din mine acolo unde mergi. Mi-am dat seama ca poate ar fi prea tarziu, ca poate……ai nevoie de tine….de gandurile tale….si de problemele tale. As fi vrut sa nu pleci….insa, stiu ca inima ta nu e intreaga…si ca eu nu am loc inca in ea…sau….poate….niciodata….mai ales acum.
Am sa plec cu gandul spre niste vise care sa ma faca sa adorm. Am sa traiesc insa fiecare clipa ca si cum ar fi un prezent nedefinit, un prezent in cautarea unui viitor.

Simt ca in adancul meu apartin unei lumi mai speciale. Simt ca uneori timpul se opreste in loc numai pentru mine….insa nu pot beneficia cu adevarat de aceasta valoare si ma vad de fiecare data singur stand undeva si privind in zare catre viitor. Aseara ma uitam spre apus si ma gandeam la momentul in care a rasarit in viata mea linsitea.
Am privit spre un orizont calm si rosu de liniste speciala. Ma gandeam la mine. Ma uitam cum imi crescuse parul si imi aduceam aminte de trecut. Am zambit si m-am gandit apoi la culoarea ochilor mei….am uitat sa trec mai departe. Stii…ma gandeam oare cum as putea reusii sa ma uit pe mine insumi. As vrea sa incep ceva nou si sa las in spate totul. As vrea sa uit raul si sa privesc doar zambetele din viata mea. E trist totusi si stii de ce? E pentru ca as pierde si amintirile cu cei pe care i-am iubit si in suflet inca ii mai iubesc, de fapt….dragostea pentru ei nu o sa se opreasca niciodata. Si totusi mai sunt si alte amintiri….si totusi nu e frumos sa arunci in spate totul….se intampla sa fie si frumos in fiecare rau pe care l-am primit.
Azi am avut parte de o liniste extrema. Stiu, stiu….si mie mi se pare ciudata pana si exprimarea, insa asa a fost…am simtit cum aud linistea dinauntrul meu. Am inchis ochii si am vazut pace. Nici nu mai pot sa imi amintesc ce culaore avea sau ce miros degaja. Stiu doar ca am simtit liniste…despre care nu pot sa spun mai nimic…era doar atat….liniste!

Am deschis usor ochii de frica sa nu se piarda momentul acela. Am lasat imaginea din fata mea sa intre treptat printre gene si usor spre ochii mei. Am simtit ca eram tot acolo si linistea era inca tot a mea. Am plans. Am plans pentru ca nimeni nu mi-a dat vreodata un cadou asa de frumos. Daca as stii ce ma asteapta ….as putea sa compar cu momentul cand o sa o vad pe mama din nou

As fi vrut sa va spun despre istorie…insa cine poate mai bine zugravi decat DOMNUL BODEA?
As fi vrut sa va povestesc despre copii pe care ii vad si langa care depan amintiri cu si despre U. Sunt atat de frumosi si atat de atenti cand le spun despre Luca, Anca…si altii…le spun despre cat de frumosi sunteti voi cand va dati sufletul cantand pentru “U”, si cant cu ei….si ma asculta si ochii lor cresc mai mari atunci cand Slava tie studentie.. rasuna peste linistea salii. Le mai arat poze vechi si le spun ca acolo, langa suflet, jucatorii pastrau simbolul asta sfant, aceasta vocala….aceasta minune! Se uita neincrezatori la mine insa stiu ca in inima lor rasuna “tempo U”, “Haide U”.
Odata un pustiulica cret si tare simpatic mi-a raspuns ca jucatorul lui preferat de la “U” este SISI. Am ramas socat. Nu vreau sa va mint….insa o lacrima mi-a brazdat obrazul. In inima aia mica de cret blond am zarit o generatii de U=isti care pastreaza vie existenta si nemurirea acestui simbol. Ii multumesc parintilor acestui pusti ca i-au insuflat dragostea pentru U. I=am promis ca o sa il iau cu mine in sanul galeriei sa cantam impreuna! Era fericit si parca in ochii lui am vazut cum incepea sa se oglindeasca peluza….v-am vazut pe voi cu inimile alea mari. Am vazut fetele acelea frumoase care au plecat departe sa ne reprezinte cu atat de multa dragoste, am vazut istoria noastra…si am vazut viitorul. Am simtit ca indiferent de plecarea unora, de venirea altora, nimeni nu poate sa ne ia ce avem mai de pret: IUBIREA PENTRU “U”!

Doamne cat de trist e sa privesti in viitor gandindu-te ca omul ce ti-a cantat trecutul nu mai e printre noi. Odihnit in pace sa fii tu suflet ce porti in suflet un simbol sfant!
Am sa zambesc insa, pentru ca atata timp cat voi sunteti, cat voi existati aici in peluza, U nu va muri niciodata chiar daca dintre noi Dumnezeu mai ia in galeria sa din cand in cand pe cei mai de soi!

Delirand pe timp de pace...

Am simtit azi cum lumea a inceput sa se opreasca pentru o clipa. As fi vrut sa mai raman asa un pic….era liniste si speram sa mai pot avea putin din calmul acela. As fi vrut sa mai respir aerul acela plin de viitor. Cateodata as vrea sa opresc lumea din loc si sa tac. Sa tac si sa sper ca tacerea mea va vorbi. Poate asa voi avea parte de pacea din sufletul meu.

Te iubesc...viata

Am intins mana si am simtit adierea unui vant. Am zambit si parca noaptea a inceput sa fie calma…parca la atingerea mea a devenit neagra si misterioasa. Am inchis ochii si am sperat sa te zaresc. M-am uitat spre cer si ti-am strigat numele. Nu am primit nici un raspuns…insa a inceput sa ploua. Am stiut atunci ca raspunsul tau e acelasi ca de fiecare data.

M-am trezit si era tarziu. Simteam in camera un miros ciudat. Statea intins in pat si visam cu ochii deschisi. Imi era inca somn sau somnul nu isi terminase visul. Construiam ceva ce as dori sa visez insa stiam ca la sfarsit….o sa se naruie ca de fiecare data cand ma gandeam la tine.


Era in camera intunecata o lumanare care palpaia incet. Simteam ca parca se tanguia in nemernicia ei. As fi vrut sa o ascult si sa ii spun si eu durerea mea. A tacut si parca ardea constant lasand umbre ciudate care se jucau in linistea si calmul flacarii. Era tarziu in noapte si speram sa pot visa…sa te pot visa. Stiam insa ca somnul nu putea aduce decat din nou aceleasi ganduri negre. As fi vrut sa cant ceva insa era atat de rece si durerea din piept nu mai disparea…

Ma trezisem din nou si de aceasta data simteam cu transpiratia ma cuprinsese cu totul. Era inca rece si simteam ca gatul imi era uscat. As fi vrut sa beau apa insa de la robinet nu mai curgea nimic. Am deschis frigiderul si am gasit ceva de baut……si simteam ca parca se incalzea…am atins caloriferul si dadea semne de cald……am stat lipit de el si am inceput sa plang. caloriferul era din ce in ce mai cald si lacrimile mele curgeau. Imi amintesc si acum cat de frumoasa erai. Si zambetul tau era atat de cald si plin de viata. Stiam ca te pierdeam insa asteptam ca timpul sa inghete clipa. As fi vrut sa vin cu tine….sa pot sa te vad si sa te ating de fiecare data cand imi e dor.
Am ridicat ochii spre cer si ploaia cadea asa cum a cazut atunci cand te-am cunoscut prima data. Rasul tau ma faceam sa imi ies din minti…..insa…..molipsitor am inceput sa rad si eu si sa dansez alaturi de tine. Sunt amintiri atat de vii in sufletul meu si realitatea atat de dura.

M-am trezit din nou si simteam ca trebuie sa plec mai departe in drumul meu. E atat de greu…insa viata nu mai are rabdare cu mine...simt asta atat de mult. Iti multumesc insa viata….ca mai ai rabdare cu un muritor care te iubeste….

Imi amintesc de privirea soarelui la apus
stiu ca rasaritul atunci aparea
Imi amintesc de ochii tai asa mari si frumosi
Imi amintesc de un anume albastru din privirea ochilor tai verzi
Stiu ca undeva departe in sufletul tau te-am speriat
Imi amintesc ca visul tau l-am intrerupt asa de brusc
Stiu ca visele uneori devin realitate
Imi amintesc ca noaptea aceea a venit usor
Stiu ca pluteam pe-un capat de nor inseninat
Imi amintesc ca vroiam ca sa zbor pe o raza de nor
Stiu ca aveam aripile mici
Imi amintesc cum ai intrat in visul meu
Stiu ca aveai o floare prinsa in par
Imi amintesc cum paseai de usor
Stiu ca in umbra ta mai era doar un nor
Imi amintesc ca pe-acel nor eram eu
Stiu ca era doar un vis
Imi amintesc ca priveam in somn cum zambeai
Stiu ca era doar un inceput de rai
Imi amintesc ca mi-ai soptit asa de incet
Stiu ca m-am nascut nu ca sa fiu poet
Imi amintesc cum razand imi spuneai
Stiu…o sa tac
….am sa iau cu mine aceasta reverie din rai

uituc...

Nu stiam daca sa plang sau sa privesc cu admiratie….
Am decis sa tac…probabil ca in fata unui asemenea om….e mai bine sa te apleci si sa taci. E o frumusete interioara care se ascunde de durere. As vrea sa pot spune inteleg…insa complezenta mea nu isi are rostul. Ma uitam la cer si ma gandeam ca e greu uneori sa respiri aerul asta mai ales daca nu il meriti…si totusi inca lacrimi curg in sufletul meu. Mi-am amintit de o vara calda in care am zambit si in care mi-am construit un castel….era atat de frumos si turnuletele se ridicau cu un curaj nebanuit spre cer…am adus apa si am pus pe nisip ca sa il intaresc…si totusi am sa imi amintesc ce frumos era inainte. Am sa cer indurare cerului pentru nesabuinta de a trai insa iubesc viata. Poate ma iubesc mai mult pe mine..sau poate pe cei din jurul meu…sau poate ca doar iubesc sa fiu iubit. Vreau sa am parte de frumos si de iubire…insa ma uit zi de zi in jurul meu….poate ca e tarziu sa mai sper in romantism..si paote ca frumusetea a disparut demult…sau…mai e doar pentru prosti.
Mai am si acum in suflet amintirea unei ierni care a trecut cu un strat gros peste mine. Mai am si acum in minte imaginea ta si suspin la revederea pozei cu tine
Mai am si acum in privire ochii tai intipariti adand in ai mei
Mai am si acum pe buze un freamat usor de suspin si de zambet
Mai am si acum pe obraz o mangaiere calda
Si..inca nu simt ca mai traiesc sa simt trairea.
Am sa ma inalt in somn catre astre si am sa cer sa imi deschida poarta!
Am sa pot zbura nestingherit in lumea viselor cautand ……
Am uitat ce caut…si nici nu stiu ce as putea gasi