Daca ai plecat....te rog intoarce-te....mi-e atat de dor de tine....

Am iesit din camera si am privit spre cer…..au inceput sa curga lacrimi. Nici nu mai stiu cum am reusit sa fac urmatorii pasi si cum am ajuns sa ating pamantul. Am ajuns acasa si am privit cerul din nou. era calm si era asa de frig. Am citit printre nori o durere ce incepea sa creasca si sa se adanceasca..asa cum doar ea stia. Am ramas singur in camera si priveam atat de absent la ceata care se asternea deja peste oras. Era frig si era ceata, care mai lua si din putina vizibilitate pe care o cautam cu atata ardoare. Mi-e greu acum sa privesc cerul. Mi-e greu sa deslusesc chiar norii. E intuneric si rece. E tarziu si in fata mea umbrele se joaca asa de frumos. As vrea sa adorm si sa visez. As vrea sa privesc visul ca si o ultima imbratisare, un ultim dialog cu tine. As vrea sa pot sa te mai privesc macar o data in ochi iar imbratisarea ta sa ma mai incalzeasca macar o data. E drept…am imbatranit si eu si tu! Stii…azi ….m-am uitat in oglinda….au inceput sa imi creasca fire de par alb. Cineva imi spunea in urma cu cateva zile ca nu am fire albe prin par. Cred ca nu vedea bine, sau chiar daca el vedea …nu stia cum ma simt eu….albit impovarat de ani, de durere si de amintiri. Mi-e uneori dor sa traiesc liber fara sa citesc si sa recitesc micile mele scrisori catre nicaieri. Mi-e dor sa adorm langa tine in cladura. Mi-e dor sa iti ating buzele si sa te vad zambind, sa te simt cum te ghemuiesti langa mine, sa iti simt sanii tai care se intaresc asa de repede intre palmele mele. Mi-e dor sa te am doar pentru mine si sa te simt aproape de sufletul meu. Mi-e dor sa inchid ochii si sa te simt intrand in camera….sa stiu ca esti tu…sa imi simt rasuflarea si sa iti recunosc rasul. Nu stiu niciodata unde ai plecat si daca te vei intoarce vreodata. Te simt atat de departe si mi-e dor ochii tai, de privirea ta....de buzele tale. Mi-e dor sa te aud povestind….sa te vad cum te rosesti si cum imi zambesti strengar.