Povesti cu printese...

A fost odata demult, cand inca ingerii ingaimau ochii spre dimineata o printesa. Am trecut atunci la ora aia matinala pe langa ea si i-am zambit. A inceput sa rada si m-am intors rusinat. A venit spre mine si mi-a luat mainile intre ale ei…s-a uitat lung in ochii mei si mi-a spus ca sunt frumos. Apoi mi-a cerut numarul de telefon. Nu I l-am dat. Nu vroiam ca povestea noastra sa continuie asa. Am luat-o de mana si i-am zis sa taca. Se uita tacuta si gandita la mine, dar zambea. Atunci cred ca m-am indragostit de ea. Mi-a luat in palme obrazii si m-a sarutat. Era un sarut asa de firav incat nici nu mai imi amintesc daca a fost adevarat sau mi l-am inchipuit doar. Am vazut-o iar zambind si inima mea a luat-o razna, apoi ne-am iubit si am cantat impreuna un cantec frumos, de dragoste cum numai ingerii canta in miez de zi. Am iubit-o mult si imbratisarea ei mi-a fost calauza inapoie spre casa. Am plecat insa si am revenit spre seara in acelasi parc in care o vedeam de atat de multe…clipe.. Nu a mai venit si am asteptat-o pana seara, in noapte chiar. Spre dimineata celei de-a doua zi…a aparut. Era imbracata gros si mi-a spus ca viata ei e altfel si ca ma iubeste, apoi….a plecat si mi-a facut cu mana. Am asteptat-o zi de zi si noapte de noapte. Nu a mai venit de atunci. Mi-e dor de ea desi parca am uitat-o… cat m-a iubit de mult…am fost un prost si ea…o printesa.
A venit seara si parca as vrea sa ma gandesc la ea. Nu reusesc desi stau cu poza ei in fata. E tarziu in noapte si uneori chestiile frumoase zboara….altele vin..unele pleaca, printesele insa…raman frumoase!

..maine...azi...inca nu..

Vad cum marea inspumata se retrage si pleaca parca fugind…apoi revine si sta putin, se uita la mine….apoi iarasi se duce parca intorcandu-mi spatele!
Ascult seara tanguirea valurilor si ma gandesc la nisipul pe care il spala. Imi afund picioarele dimineata adanc printre firele de apa care pentru putin mai dainuie ca apoi sa fie atrase intr-un adanc pe care ochiul nu reuseste sa il vada niciodata. E liniste si valurile doar se plimba cu tanguirea mea. Am sa mai tac putin….e liniste si nimeni nu interfereaza cu glasul ratiunii. Ceva ma atrage inspre apa si pasesc neincrezator spre mare. Ma simt ca si un incepator care incearca sa invete sa stapaneasca marea. Intru incet si degetele mele simt apa putin rece intr-un dute-vino care ma leagana. Ma leagana asa de tare incat simt ca am sa adorm acolo intre valuri calme si linistite, intre adevar si minciuna, intre minte si suflet. Imi las pletele in apa…si apa le cuprinde, se joaca in jurul lor apoi le ia in palma sa raspifirandu-le si incercand sa le impleteasca cu miscari largi si calde. Imi ridic parul si simt ca apa ma trage inapoie….se supara …si …ies din mare….mi-e dor sa ma intind pe nisipul cald si sa las ca firele lui sa imi atinga obrajul precum mana ta mangaindu-mi umerii goi. Am ramas asa in nisip asteptand ca seara sa coboare mai multe peste mine si sa adorm in hamacul acesta care troneaza parca vestind somnul. M-am intins in el…se pare sa asta vroia si el si eu. Ascult insa mare in continuare si ma gandesc la tine. Am sa incerc sa mi te inchipui maine…..acum marea si soarele, hamacul si noaptea, nisipul si calmul ma indeamna sa tac….sa las doar valurile sa spuna povestea lor….

Nu stiu cine esti...as vrea insa sa zambesti!

Imi amintesc si acum de rochia ta lunga. Era seara si aparusei asa frumoasa in toata splendoarea ta. Nu stiu de ce rochia aia iti venea perfect. As fi vrut sa iesim impreuna, insa, nu cred ca ma aflat pe vreo lista tesuta in mintea ta. Nu stiu daca tanjeam dupa o seara ascultandu-ti povestile aiurite, insa stiu ca mi-ar fi placut sa ma afund in ochii aia mari si albastri. Ai niste ochi asa de mari si de frumosi. Cred ca visasem cu tine atunci cand te-am vazut. As fi vrut ca picurii sa nu cada asa de abrubt asupra mea si sa ma pot juca cu mana prin parul tau asa de negru incat imi aducea aminte de fiecare noapte pe care nu o dormeam de ceva vreme. Stii, in viata sunt clipe care trec si clipe care vin, mie mi-ar fi placut clipa….sa mai stea. As fi vrut ca atunci cand te priveam in ochi sa ma afund asa de tare si sa uit de tot si de toate. Imi e dor de respiratia ta calda si de zambetul tau sagalnic. Stiu ca nu existi decat acolo in lumea viselor, insa stiu ca zambesti si acum.

..tu....esti...

Poate ca uneori in viata nu se intampla ceea ce mi-am dorit. In viata mea “poate” se intampla sa aiba alta conotatie. Cateodata simt ca ma sfarsesc intr-un desert al viselor mele…cateodata simt ca ploaia ma ineaca intre gandire si iubire. Cateodata ploaia asta ma face sa zambesc si uneori sa plang. Poate ca plang mult in suflet si poate ca imi place de multe ori sa sufar inlauntrul meu. Poate ca asa incerc sa ascund dureri si neimpliniri. Ceea ce simt insa si pot sa spun e ca iubesc viata.
As vrea uneori sa ies la fereastra si sa simt ca traiesc si ca respir deodata cu sufletul meu. As fi vrut ca ploaia sa o simt mai aproape. Imi place cand ploaia ma uda leoarca. Imi place sa simt ca de undeva de dupa o perdea zambesti si razi gandindu-te la toate prostiile astea din capul meu. Stiu ca de acolo citesti gandindu-te ca….

……………………………………………………………………………………………..

…am dormit si am visat ca ploua incet si marunt deasupra unui mormant proaspat. Mai sobru sau nu…mai socant sau nu….eram numai eu. Ma uitam in proprii mei ochi sa plangeam. Ma gandeam la tine si la tine si la mine si ma napadeau amintirile tuturor. Simteam ca ploaia e ceva serios si ca poate nu o bagam destul de mult in seama. As vrea sa cred ca fiecare picatura care hraneste acest pamant va face sa creasca mai departe de sol o inima izvorata dintr-un copac tanar si se va inalta spre cer ca sa priveasca mai de aproape cerul cu stelele sale, cu visele sale, ale mele….ale ploii.
………………………………………………………………………………………….
…stii ca mai departe de perdeaua aia de dupa care te ascunzi sunt eu? Stii ca ma gandesc la tine ca si cum timpul a ramas in loc…..si stii ca nu e bine, insa te incapatanezi sa crezi ca totul e pierdut si ca e mai bine asa.
………………………………………………………………………………………….
…stiu ca ai dreptate si daca cineva mi-ar fi spus o poveste asa frumoasa precum cred ca a fost a noastra as fi ras… Iarta-ma….si nu pentru ca am fost …ci pentru ca sunt. As vrea sa cred ca visele se adeveresc….as vrea sa adorm seara doar gandindu-ma ca o sa te intalnesc acolo…
………………………………………………………………………………………….
…e vina mea stiu….e vina mea ca dorm prea mult, ca visez prea mult cu ochii deschisi si ca te iubesc prea putin. Ochii tai albastrii vorbesc asa de mult incat mi-e ciuda ca taci. Stiu ca tacerea ta e ceea ce te reprezinta si ca in visele mele zambesti, insa….as vrea sa iti aud rasul zi de zi in spatele meu si sa fiu sigur ca singuratatea din sufletul meu este acolo ascunsa intre vorbe si somn……
……………………………………………………………………………………………
….iarta-ma, cred ca in adancul sufletului meu sunt altfel…..si ca viata mea e altfel……
cred ca vorbesc prea mult, de fapt, sunt sigur de asta. Cred ca as putea sa ma opresc putin, putin mai mult, insa am nevoie de buzele tale care sa ma faca sa tac

...tu…esti….singura care a fost acolo...acolo in inima mea... iarta-ma...ti-am aratat locul acela al meu, special....pentru ca...ai ramas prea mult in sufletul meu...

As fi vrut sa nu mai visez..

As vrea sa fac un pas in calea ta. Sa pot intra in visul tau si sa citesc de pe buzele tale un sarut. As vrea sa ma simti ca sunt aici langa tine si ca sufletul are alinarea aici in bratele mele. As fi vrut sa fie altfel si ploaia sa scuture frunzele toamnei tarzii in care si acum ma mai pierd.
Ma gandesc si acum la ochii tai si la zambetul tau. As vrea acum sa fiu o pala de vant, sa vin la fereastra ta si sa iti mangai chipul atat de frumos. As fi vrut sa fiu o lacrima de ploaie sa ating obrazul tau si poate sa ajung la buze. Stiu ca buzele tale sunt fierbinti si ca acolo orice lacrima se topeste, devine uitata. As fi vrut sa fiu lumina care patrunde prin fereastra ta si iti atinge corpul. As fi vrut sa fiu acolo langa tine. Stiu ca exagerez, insa…vreau sa te cunosc, Vreau sa te am doar pentru mine, chiar daca universalitatea vietii se opreste in mlastina amalgamului critic de idei ce ne guverneaza stupid sufletele pline de libertate. Sau nu?

a fi.....sau a nu fi.....acesta e adevarul din vis

Am citit intr-o carte ca sunetul ploii genereaza liniste! As fi vrut sa ascult un ropot de ploaie si sa ajung sa visez sub picurii grei de apa. Nu stiu daca intre cer si pamant este vreun loc linsitit in care tacerea sa poata asculta urmele pasilor tai. Un sunet strident de toc ma face si acum sa tresar. Mi-e frica si mi-e dor de tine. Mi-e frica de coapsele tale atat de perfecte. Te mangaiam si tu radeai. Mi-e frica de zambetul tau si de tresarirea ta in somn. Mi-e frica, dar mi-e dor de buzele tale atat de dulci. Stii ce imi pare rau? Ca le-am sarutat doar in seara aceea.
Cand esti langa mine povestesti atat de mult. As vrea sa taci pentru o clipa si sa te uiti in ochii mei. Ar putea sa iti spuna mult mai multe.. si doar privindu-te.
Stii, cand noaptea vine incet, apropie buzele usor si saruta-ma. O sa fac la fel. De data asta nu are sa mai imi fie frica. O sa vreau sa te sarut si sa te strang in brate.
Visez printre picuri grei de ploaie si rad cand ma gandesc ca putea fi totusi adevarat si ca ea…..ar fi existat.
Stii….te vreau atat demult in viata mea....

Idei... in miez de seara

Daca as putea sa inteleg seara….as face o poezie in 2 versuri, apoi as compune o piesa….si catre sfarsit cred ca as canta-o
As fi vrut sa ma trezesc si sa simt ca langa mine e soare. Insa..ploua…din nou.
Vroiam azi sa imbatranesc putin si sa devin mai matur ca sa pot citi gandurile ce se ascund in spatele cuvintelor aruncate in vant. As fi vrut s ainteleg de ce orele se duc fara sa castig nimic. As fi vrut sa intreb despre soare, despre ploi si despre mare. Poate acum e prea tarziu. A venit seara. Ar trebui sa dorm si sa visez, insa …eu scriu.
Daca ar fi sa plec undeva departe, as vrea sa fie undeva la marginea unui tarm, departe de galagie. As vrea sa pot zambi si sa ma uit seara in zare pana cand valurile inspumate au sa acopere orizontul adormit. Abia apoi am s aplec la somn. Am sa visez si am sa zambesc iarasi. Am sa vorbesc cu marea si am sa trimit gandurile mele departe, insa in linsitea aceea vor fi doar vise, gandurile se vor transforma in idei si ideile in apa.
Da-mi un zambet insa…si il voi transforma in abur!
...
Daca te-am facut sa zambesti vreodata,
Ai crezut putin cate putin in mine
A fost vina mea!
Pentru asta si pentru multe altele
Imi cer iertare
....

Acasa

Am ajuns in sfarsit acasa. E locul in care visez sa pot dormi linistit. E locul in care mananc visele pe paine si beau din nectarul de bucurie si minunatie al clipei. Ma gandesc ca aici poate ploua…nu mai imi e frica. Nu mi-e teama si nici rusine de mine si de aerele mele de scriitor. Mi-e sete de libertate si acum am langa mine un pahar plin. Am visat fiecare clipa de o viata la momentele astea. Cred ca uneori e prea tarziu sa ne bucuram cu adevarat asa ca alegem o bucurie de conjuctura, insa, in sufletul meu e petrecere.
A venit si seara peste linistea mea. Sunt lumini afara si e atat de multa liniste. Nu cred nici acum ca aici e doar lumea mea. Ieri am vazut dragostea de la fereastra mea. Mi-a placut mult. Am sa visez si in noaptea asta cu ochii deschisi. Am sa mananc din libertatea asta. Chiar acum o sa iau o imbucatura mare mare. Si apoi …..cine stie ce urmeaza….

uneori clipe, alteori vise, de cele mai multe ori zambete

Am pasit pe un covor de iarba si am simtit moale. Am stiut atunci ca merg peste nori. Am simtit atunci ca e frumos sa iubesti. Nici nu mai stiu ce inseamna a iubi. Mi-e dor de iubire insa nu o cunosc. Poate ca am cunoscut-o mai demult, insa, viata mi-a spus nu. Am crezut ca iarba aceea e ceva frumos. De fapt acum sunt sigur. Stii de ce? Pentru ca inca mi-e dor de ea dupa atat de mult timp. Sau a trecut putin? Simt insa ca a trecut o eternitate. Mi-e dor de acel covor matasos si de plimbarea de seara simtind firele de iarba printre degete. Imi amintesc cat de verde era si cat de deasa. Ma gandeam atunci ca e ca un teren de fotbal. In timp mi-am dat seama ca nu e asa. Nu as vrea sa fug prin iarba aia. As vrea sa simt fiecare pas si fiecare mangaiere matasoasa. As vrea sa aud cum fosnetul ierbii imi duce gandul departe si ma face sa visez precum un psalm cantat. Mi-e greu sa ma gandesc la o campie, insa simt ca micul petec de iarba se intinde mult. Mult mai mult decat se vedea. Stiu insa ca e departe. As vrea sa cred ca nu visasem. As vrea sa ma mai plimb acolo, chiar daca ar fi doar ca sa vad daca sentimentul de placere e acelasi.
Am invatat ca uneori in viata e bine sa visezi. Am crezut pentru o clipa ca e bine chiar si sa adorm acolo langa vise. Mi-e dor sa respir acelasi aer langa o fereastra de mansarda. Sunt atat de nerabdator sa ma plimb prin acea gradina interioara atat de misterioasa si sa miros fiecare floare care imi zambeste. Imi e frica sa ma uit in ochii tai. Imi e teama sa te privesc cum zambesti, insa stiu ca undeva, aproape, …vei fi langa mine, ma vei saruta si imi vei zambi. Vei pleca sau poate vei ramane e o chestie de timp, insa simt ca ploaia poate sa fie frumoasa atunci cand alerg impreuna cu tine. Si stiu ca hainele desi ude, o sa le uscam in mansarda si o sa radem fericiti langa un televizor mic, apoi o sa stam cuminti sa vedem cum arde focul mocnit in soba, o sa ne uitam unu in ochii celuilalt si o sa adormim zambind….o sa visam cum o sa ne infruptam a doua zi dintr-o carafa de fructe, apoi….o sa o luam de la capat. Pana cand? Ploaia ….poate sa dureze uneori clipe, alteori…….