…m-am plimbat azi prin desert….era cald si parca picioarele imi devenisera grele….vedeam undeva o oaza si incercam sa ma apropii de ea, dar parca se departa si lasa in urma ei o dara de apa….mi-am tarat pasii prin apa aceea amestecata cu nisip…era atat de ciudat…parca imi era rece…am inceput sa zambesc. Stii ca uneori cand apa imi atinge picioarele..imi vine sa rad….nu stiu nici acum de ce…dar imi aduc aminte ca am visat intr-o noapte un lac in care ma scaldam si radeam….era noapte si eram singur….eram fericit…nici nu mai imi aduc aminte de ce eram fericit…insa stiu ca undeva in lumina lunii ….cineva plangea. M-am dus spre locul acela care pe masura ce ma apropiam de el..devenea din ce in ce mai indepartat….si cu toate astea fugeam spre el….pana cand l-am ajuns din urma. Pe o iarba atat de verde incat parea de basm statea o fetita si plangea incet. M-am dus spre ea si i-am zambit…mi-a raspuns cu un zambet incocent si plin de lacrimi. Daca ai stii ce mult a insemnat pentru mine zambetul acela….si apoi rasetele ei care ma indemnau sa intru in apa…radeam si eu din ce in ce mai tare si eram fericit….copila radea si ea….si chipul ei imi aducea aminte de cineva…insa nu putea sa deslusesc in minte persoana….radeam si eram fericit. azi m-am plimbat prin parc si era frig…era atat de calm afara si linistea cuprindea totul in jurul meu…pe aleile parcului nu era nimeni…si o ceata apasa greu…am vazut o banca pe care stateam de obicei cand eram suparat…m-am asezat si am inceput sa imi amintesc dureri…si chiar clipele grele prin care trec si prin care am mai trecut ..ma gandeam ca poate nu e normal…ca poate indur mult prea multe…ca poate ar trebui sa pun piciorul in prag… fetita din visul meu a venit spre mine…tremura de frig si era imbracata asa de subtire…mi s-a facut mila de ea….si i-am dat geaca mea….mi-a zambit…acelasi zambet care ma facea sa sper…am intrebat-o de ce e asa subtire imbracata….a inceput sa planga. Inima a inceput sa ma doara cand o vedeam asa de suparata. I-am soptit ca o sa ii fie bine…si ca viata nu e asa cum crede ea…cand va creste mare…cineva o va iubi si I va da caldura de care are nevoie….a zambit iarasi si apoi…razand in hohote mi-a intins haina si a plecat zburdand.
Am ramas singur pe banca si mi-au dat lacrimile. A inceput sa ploua…si picurii erau asa de reci…iar lacrimile mele curgeau necontenit…credeam ca se va opri curand…dar ploaia nu mai era acolo…erau doar lacrimile mele…..se facea seara si ceata se ridica. M-am ridicat si eu de pe banca si mi-am adus aminte de zambetul acela strengar…poate ca va fi bine….sigur va fi bine….cand?....poate ca maine…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu