orice asemanare cu realitatea e pur intamplatoare....sau pur adevarata....
orice material imi apartine..asa cum imi apartin toate franturile vietii mele.
Nici un text nu poate fi folosit fara aprobarea mea exclusiva!
A fost odata demult, cand inca ingerii ingaimau ochii spre dimineata o printesa. Am trecut atunci la ora aia matinala pe langa ea si i-am zambit. A inceput sa rada si m-am intors rusinat. A venit spre mine si mi-a luat mainile intre ale ei…s-a uitat lung in ochii mei si mi-a spus ca sunt frumos. Apoi mi-a cerut numarul de telefon. Nu I l-am dat. Nu vroiam ca povestea noastra sa continuie asa. Am luat-o de mana si i-am zis sa taca. Se uita tacuta si gandita la mine, dar zambea. Atunci cred ca m-am indragostit de ea. Mi-a luat in palme obrazii si m-a sarutat. Era un sarut asa de firav incat nici nu mai imi amintesc daca a fost adevarat sau mi l-am inchipuit doar. Am vazut-o iar zambind si inima mea a luat-o razna, apoi ne-am iubit si am cantat impreuna un cantec frumos, de dragoste cum numai ingerii canta in miez de zi. Am iubit-o mult si imbratisarea ei mi-a fost calauza inapoie spre casa. Am plecat insa si am revenit spre seara in acelasi parc in care o vedeam de atat de multe…clipe.. Nu a mai venit si am asteptat-o pana seara, in noapte chiar. Spre dimineata celei de-a doua zi…a aparut. Era imbracata gros si mi-a spus ca viata ei e altfel si ca ma iubeste, apoi….a plecat si mi-a facut cu mana. Am asteptat-o zi de zi si noapte de noapte. Nu a mai venit de atunci. Mi-e dor de ea desi parca am uitat-o… cat m-a iubit de mult…am fost un prost si ea…o printesa.
A venit seara si parca as vrea sa ma gandesc la ea. Nu reusesc desi stau cu poza ei in fata. E tarziu in noapte si uneori chestiile frumoase zboara….altele vin..unele pleaca, printesele insa…raman frumoase!
E o voce calma. E a unuia dintre noi. Explica ziaristilor cine suntem noi. Poate ca intrebarea nu isi avea rostul, insa pentru ei isi are, ei se minuneaza zi de zi, insa ne considera in continuare niste huligani si niste neispraviti. Ce nu stiu ei, e ca noi avem o inima mare mare. Asa de mare incat acopera o peluza. Atatea inimi mici o fac sa bata tare….si….stinghera acum. Am vazut lacrimi in ochii unora. Un calm dezarmant si lacrimi de durere, durere in tacere si suferinta in calm. Daca ai putea sa vezi mai departe de ochi ai remarca cum visele se naruiesc si cum altele le iau locul. In speranta am nascut un nou episod al existentei noastre. Nu stiu cata viata mai avem insa…avem suflete mici care respira “U”. Am privit azi un copil care era suparat ca pierdusem. Tine asa de mult cu Universitatea insa…era tare suparat ca am pierdut. I-am zis ca nu asta conteaza ci ca taria si demnitatea sunt mai presus de toate. Nu cred ca mi-a acceptat varianta, insa stiu ca in timp o sa inteleaga, pentru ca el deja face parte din noi, el ne-a inteles sufletele zbuciumate si s-a contopit cu inima noastra. In peluza noastra se nasc suflete mari care sa continue marsul nostru spre existenta!
La Sibiu am suferit pentru ca opresiunea ne-a silit sa plecam de aici. Am fi ales sa luptam pentru ca suntem un neam de luptatori, insa era o lupta pierduta dinainte de a fi inceput si istoria ne-a confirmat asta. Am ales sa traim mai departe chiar daca departe de casa noastra. Apoi, am revenit acasa si am invins o ramasita a unui popor pus pe capatuire. Am castigat un drept pentru care nu trebuia s aluptam niciodata, un drept al romanilor in Romania. Am castigat un petic de pamant al nostru. Am crescut in acel loc o minune de istorie bazata pe bun simt, respect si universitarism! Am perpetuat un model de suporter minunat, cu suflet, cu deschidere spre sport, spre existenta sa prin miscare si prin iubire. Prin iubirea asa de frumos zugravita de Bodea am invatat sa fim frumosi sis a impunem respect si prietenii. Cine nu a vrut sa ne respecte, istoria ii va pedepsi, pentru ca fairplay-ul nu este doar visual, ci el ramane in suflete obidite. Am sa ma ridic asa cum aveti sa o faceti si voi de fiecare data cand cadem dintr0un motiv sau altul. Am sa privesc inainte pentru ca viata mi-a oferit iubirea de care aveam nevoie sa ma agat! Iubesc Universitatea mai presus de toate! Nu am ajuns acolo icnat sa punem intrebarea existentei ci am ajuns acolo sa punem capat unei era si sa renastem din cenusa in puritate. Am ales sa respiram alt aer, mai boem, acelasi pe care il visam de pe vremea doctorului Luca. O sa fim mai frumosi si mai simpli, insa…aceiasi!
Am privit inca o data ceasul si era tarziu, trebuia sa reiau o zi de la inceputul ei. Nu imi era greu, era doar asa de rece in amintiri incat imi inghetasera pana si lacrimile. Avea sa vina ziua aceea in care am sa caut catre asfintit raspunsurile pe care sa sper a le primi catre rasarit. Si, nu a fost asa, pentru ca durerea nu e creeata sa fie expusa, ci traita in stralucirea fada a unei licariri care nu are sa vina, nici chiar la capatul tunelului. Raza de lumina nu isi are rostul atunci cand rautatea isi face loc printre oameni. Sa speri in lumina e ca si cum ai astepta vara in decembrie, pentru ca eu asta caut acum in postul Craciunului.... Desi, niciodata sa nu spui niciodata
Privesc acum in spate ani si zile, ore si poate secunde. Cred ca frumusetea vietii mele sta in clipe, insa, Sunt clipe memorabile, frumoase si nu prea, hotaratoare in viata mea si doar trecatoare. Sa definesc clipa? Cred ca mi-ar fi greu.
Privesc in spate si vad imagini trecatoare si poze desprinse dintr-un spectacol de vise. Visez noaptea la frumusetea unui loc in care traiesc de ceva vreme. unii ii spun acolo, altii il lauda acasa. Imi place sa privesc cum lumina scalda locul meu aparte. Mi-e dor sa ajung iarasi acolo...cred ca am sa adorm, stii frumusetea somnului sta in vis, iar mie imi place la nebunie sa visez.
A venit si dimineata. Nu am putut dormi. Incet ochii cad spre pamant apoi se inchid, insa trebuie sa stau treaz...mai e o jumate de ora si suna ceasu sa merg la munca. Ma gandeam daca as suna sa spun ca nu ma simt bine...si poate sa adorm....
Ma gandisem la ea...
Ma gandisem la ea si am incercat sa adorm insa chipul ei imi aparea asa surazator si jucaus. Apoi am visat cum s-a intors spre mine si mi-a spus: te iubesc prostule...apoi a ras din noi....iar eu m-am trezit...prost. Apoi, am ascultat muzica si m-am gandit la tot ce a fost in timpul asta relativ scurt.
M-am ridicat din pat....intre timp ceasul sunase
Mi-am bagat capul sub dus si am ramas acolo ...apa inca nu era calda...insa nu ma deranja. Sufletul meu e prea haituit sa ii mai pese de corp. Apoi a venit apa calda si am zambit sub dus....poate ca era prost si ea ma iubea...
M-am urcat in masina si in drum spre serviciu am plans. Visasem ca o sa ma sune cum venea ieri ... eu ca un prost asteptasem.
Am ajuns la munca si am ramas in masina sa imi sterg lacrimile.
Am avut o zi grea....asa de grea si gandul mi-era la ea....dar a trecut si abia asteptam sa merg acasa.
Am mancat in fuga si am plecat in pat...am adormit rapid si linistea s-a asezat peste sufletul meu...nu am visat nimic.
Sti ce ma sperie acum? La noapte o sa adorm greu si o sa te visez. Ma gandesc ca o sa fie o noapte grea si din nou o dimineata plina de ceata.
Undeva, candva....somnul asta se va linisti si eu voi uita, pentru ca toti uitam. O sa te pastrez in vise....chiar daca somnul o sa fie mai greu.
Am adormit cu lacrimi in ochi... Sti stateam pe scaunul pe care generic il numisem scaunul tau...Statea si ma rugam catre Domnul sa nu ma faca sa ma pierd de tot...sa faca ce vrea cu mine doar sa nu ma faca sa cedez. Totul in jurul meu se naruie...totul e atat de rece. Imi tremura mana asa de tare pe tastatura ca de abia pot scrie. Stiu...stiu ca au trecut atatea zile in care trebuia sa las totul sa mearga inainte.
Am facut o pauza....si mi-am asezat mainile cu fata catre birou....le-am lasat sa se linisteasca o vreme. Asa am incercat si cu mine. Stiu...am gresit ca am existat in viata ta. Nu stiu de ce am primit dreptul sa ma apropiu de tine. Nu inteleg de ce Domnu m-a lasat sa ma bucur de frumusetea clipelor cu tine. Poate ca nu meritam...si poate ca sunt un prost ca m-am indragostit de tine.
E atat de rece ...
Doamne, te rog...mai da-mi un pic de putere
As vrea sa plec departe.....sa ma pierd in eternitatea kilometrilor si in sunetul tacut al rotilor de tren. Ma gandesc sa plec o perioada. Nu stiu daca mai pot sa stau aici...tot din jurul meu se naruie si singurul meu loc in care imi gasesc linistea e scaunul tau. Am cunoscut atatea caderi si ridicari firave ...am stat intins pe pat privind in gol si hulind tot ce e Dumnezeiesc pe lumea asta, incat am inceput sa ma urasc pe mine. Pe tine...? Te-am urat o perioada...apoi te-am iubit si iarasi te-am urat....iar acum te privesc ca pe o statuie. Incerc sa ii multumesc lui Dumnezeu ca am putut sa te iubesc si sa te fac sa zambesti pentru o perioada....insa nici el nu ma mai asculta.
E atat de surd...
A atata liniste aparenta in viata mea incat e surda....si parca uneori imi vine sa ma rog. De multe ori o fac....si stau apoi contempland la cat de mult imi tremura mana cand ma gandesc la tine.
Nici lacrimile nu mai sunt la fel...
Pe vremuri plangeam cu lacrimi si imi tanguiam durerea....acum ele curg doar stinghere, uneori in perechi, insa de cele mai multe ori asa...simple stinghere, cand pe un obraz...cand pe altul. Fiecare lacrima lasa o dara rece, atat de rece ca imi vine sa plang incontinuu....ca lacrima ce urmeaza dupa ea sa atinga traictoria si sa o incalzeasca din nou. Desi stiu ca nu e adevarat...lacrimile mele sunt reci, iar sufletul meu gol....atat de gol incat simt ca as putea sa ma ascund in el si sa ma incalzesc...daca a mai ramas ceva ramasita de suflet cald si pur cum aveam cand erai langa mine.
Am sa plec...
Am sa imi iau sufletul gaurit si lacrimile reci, poate chiar si linistea mea surda si am sa plec.
Nici Dumnezeu nu ma mai vrea...asa ca am sa ratacesc eu si cu mine...pana cand sufletul meu se va intregi...pana cand lacrimile au sa fie calde, linistea nu are sa mai existe decat in suflet...iar mana mea are sa se opreasca din tremurat.
E normal sa trecem prin durere....si apoi sa ne vindecam, insa pentru mine durerea asta a fost o durere care m-a adus asa de jos. Atat de jos, incat m-am obisnuit aici ...si am sa mai stau putin, sa ma contemplez pe mine si pe Dumnezeu.
Doamne atat te mai rog... nu lasa rani adanci
Tu nu vei citi niciodata asta....si sufletul tau nu va cunoaste durerea asta... Imi doresc ca tu sa fi ferita si fericita, iar Dumnezeu sa vegheze asupra ta cu fiecare raza de soare si zambet de liniste, lacrimile sa fie doar de fericire si ....
Nu a trebuit sa spun nimic si parca cerul s-a inchis. De cateva zile e o ceata care imi acopera visele si noptile imi sunt reci. Am sa ridic putin nivelul caldurii si am sa sper ca aceasta perdea de apa inghetata va pleca de langa mine, de langa visele si sperantele mele. Am privit aseara o fata frumoasa! E asa de frumoasa in inchipuirea mea! Am sa cern norii ca spre dimineata soarele in toata splendoarea sa, sa imi scalde cu razele lui tomnatice ferestrele reci si stinghere. A cerut lumina propriul show si dimineata si-a facut aparitia lasandu-ma sa o privesc cum se dezbraca de perdeaua de negru parca de fum si ia o rochie alba alba precum o ceata ce se asterne cu liniste peste tinutul din fata mea.
Am pornit pe un drum undeva la mijlocul zilei. Am luat cu mine si apa si iubire. Am lasat in urma putina durere si o lacrima care statea stinghera. Am inchis ochii inainte de a pleca. Am privit asa in urma si te-am vazut cum zambeai. O sa imi fie dor de tine, de fiecare raset zglobiu si de bunatatea ta ascunsa. Seara o sa ma uit spre stele si o sa le rog sa iti trimita o stralucire. Meriti cu prisosinta! Am sa mai rog soarele sa te mangaie cu razele sale si apa sa iti sfiinteasca fata si ochii si buzele si sufletul. Am sa ii spun vantului sa iti ravaseasca parul din cand in cand si apoi usor sa te sarute. Am sa intind mana usor spre cer si am sa cer iubire….pentru tine!
Apoi am pornit cu tine in gand. Am ajuns undeva unde cerul a sarutat pamantul, si era seara. M-am intins pe spate cu privirea goala si am cercetat nori. Era senin si stelele strabateau cerul, cu lumini si licariri usoare. Am sperat sa adorm frumos, cu ganduri bune. Vreau maine sa ma trezesc zambind, chiar daca privirea ta, inca, imi rascoleste linistea din cand in cand.
Mi-am gasit aici locul in care pot sa iti scriu mama....in care pot sa iti spun durerile si gandurile mele. Ma rog la Dumenzeu sa ma ia lin si sa te revad. Mi-e dor de tine mama, mi-e dor de tata, de prietenii emi buni care au plecat si ei. Simt ca lumea asta e uneori prea goala, chiar daca in ea sunt atat de multi oameni. Am un suflet bun, ca asa mi-ai transmis de atatea ori...si inca imi sunt ecouri in suflet povetele tale. Dar mama... e atat de greu. Imi doresc linsite in sufletul meu si nu pot avea. Ma simt haituit de rautate si de sulfete haine, sau care pur si simplu nu stiu ce vor...ma iau in mijlocul lor si ma poarta prin mormane de durere. Ma gandesc de multe ori sa imi iau lumea in cap si sa plec undeva unde nu este nimeni. Sa fiu eu singur cu un caine....sa tac si sa ascult cum creste iarba, sa privesc rasaritul tacut si sa cand cantece cand apune soarele. Am cazut de atatea ori si m-am ridicat chiar de mai multe... am sperat ca e soare acolo unde e noapte, insa trebuia sa ma incred in ce vad....sa nu mai sper in oameni si sa nu ii mai las sa imi foloseasca sufletul pentru binele lor, insa mama vroiam sa ii ajut sa ii sprijin si sa le spun o vorba buna....acum sunt doar un calator prin vietile lor, un calator demult uitat. Se naste dimineata un zambet care moare cu fiecare clipa pe buzele mele. Am crezut ca pot lupta dar azi....am privit in ceata ore intregi...am tacut si am plans. Nu mai vreau decat liniste si singuratate. Vreau ca oamenii sa fie fericiti si impliniti, iar eu, sa fiu impacat cu mine....in solemnitatea mea...aia in care eu sunt cel care primeste de data asta. Cel care e iubit si imbratisat. Acel care primeste in dar zambete in fiecare zi pentru totdeauna pana intr-o zi cand dupa ce zambesc ultima data catre soare ...sa inchid ochii si sa imi incep calatoria catre tine, catre tata, catre prieteni... daca ma mai vrea Dumnezeu.
Mama vroiam sa te bucur sa iti spun zambete si lacrimi de fericire. Te rog iarta-ma ca sunt asa... din pacate sunt doar un om bun la suflet si nimic mai mult. Dar sunt asa cum mi-ai spus tu sa fiu...si zambesc si sunt mandru de asta, chiar daca doare al naibii de tare...
Am inchis ochii si am privit spre cer. Carevasazica acolo vei merge. O sa imi fie dor de tine. Nici nu ii dai seama cat ai insemnat pentru viata mea. Am ascultat vorbele tale apasate de fiecare data cu atentie. Erau asa de adanci si asa de grele. Stiu ca o sa iti fie bine acolo, nu o sa mai fi singur iar U-istii nostri dragi o sa iti fie ghizi. Fi pe pace prieten drag. SUfletul tau va ramane pe veci in inimi, iar vorbele tale de duh pentru intotdeauna in suflet!
A inceput sa treaca un ropot de ploaie si parca sunetul nu mai era acelasi. Am visat din nou vantul acela ce se juca prin parul meu. Stii….am visat ca aveam parul lung…..am simtit ca parca eram iarasi liber si parca sunetul era acelasi.
Mi-e dor de razele de lumina ce luminau fata mea cand totul era curat. Mi-e dor de ochii tai. Am vazut o licarire atat de frumoasa….si am crezut ca in sinea ta spuneai lucruri frumoase…insa de pe buzele tale nu au zburat nici povesti de dragoste…si nici macar un tacut te iubesc. Am pierdut o lacrima intr-un desert din care speram sa ies azi. Eh… e si maine o zi. Speram insa ca azi sa pot rasufla ususrat sis a ridic privirea spre cer cu pumnii ridicati: mai invinsesem inca o data! …dar nu era asa. Stiam ca la sfarsitul zilei va fi frig si totusi nu gasisem nici o plapuma sa ma incalzeasca. Stii imi spusese mama ca mai avea una veche ascunsa in pod. Am urcat sa o caut si am dat acolo de amintiri. Am zambit si am adormit intre ele. Am amintiri frumoase si stiu ca atunci cand gongul va bate pentru ultima oara….voi zambi. Stiu ca ii voi arata mamei tot ce a fost frumos in filmul meu. De multe ori imi inchipui ca o sa imi zambeasca si o sa ma stranga in brate. Acuma, insa e rece…si ma gandesc la tine. Mi-e dor sa ma tii in brate si sa imi soptesti ceva la ureche. Mi-e dor sa ma saruti asa….invers si sa razi tare……mi-e dor sa ma privesti asa printre gene….si sa ma saruti patimas. Am simtit azi ca as vrea sa te privesc cum faci dus. Vroiam sa iti vad sanii tai goi cum se intaresc atunci cand ii privesc….si vroiam sa ii simt cum ma impung si cauta sa se apropie de mine.
As vrea sa privesc lumea prin ochii tai. As vrea sa simt lumea asa cum e ea, asa cum sunt eu. Si stii ce as face? Te-as saruta io primul.
Te-am asteptat azi sa ma suni….am fost foarte egoist, ins aam sperat ca ma vei suna sa imi auzi vocea sis a imi spui ca ….ti-e dor de mine. Am stat pana seara tarziu treaz si m-am gandit la tine, speram sa ma suni. Am citit o carte in care zicea ca dragostea e frumoasa atunci cand simti ca pentru ea ai da tot ce ai mai de pret. M-am gandit mult la ce am eu mai de pret in viata. Si mi-am dat seama ca nu am nimic, decat sufletul meu….si m-am gandit…..oare sa ti-l dau tie?
Am sa zbor si lacrimile mele vor cadea din cer. Am sa ating un nor si ploaia din inima mea se va preface in zapada..si eu voi zambi si voi cobori jos pe pamant ca sa incerc sap rind cu limba fulgii de nea…asa cum faceam in copilarie.
Am sa ii spun vantului sa bata tare ca zborul meu sa fie lin pe aripi…..si am sa simt cum el se joaca prin parul meu si imi sopteste la ureche ca nu o sa mai ploua. Am sa zambesc si am sa ii spun asa….intr-o doara….ca nu imi e frica si ca soarele va rasari curand. Am sa simt caldura primei raze de soare ce se va juca cu mine in dimineata asta. Am sa simt fiecare raza care va veni sa ni se alature…iar cand ziua va fi acolo sus pe cer..am sa adorm imbratisat de prietenii mei, razele de soare!
Oare din apa se va ridica vreodata focul? Oare zembetul se pierde in apa? Cum se vede un zambem pe sub apa?
Stii ce ma intrebam eu des? De unde vine puterea..si de fapt ce inseamna puterea….si stii la ce meditam eu….la fericire…cand simti ca esti fericit…..si de ce ploaia apare atat de obsedant in viata mea….si nu intotdeauna sub forma de lacrimi. Si mai vroiam sa iit spun ceva: stii….mi-ai facut inima sa bata mai tare. As vrea sa o faci sa zambeasca si sa planga in acelasi timp….cine stie..poate iasa…..
Cat e de frumoasa viata daca stai doar sa o privesti. Am vazut astazi o fata frumoasa care ii arata o inima iubitului care pleca cu autobuzul. Era asa de miscata de despartire incat as fi vrut sa ii spun ca maine o sa vie iarasi sa nu fie suparata. E frumos a iubi fara a sti macar a scrie versuri. E frumos sa inalti un zmeu si sa il privesti cum se duce, chiar daca el nu va mai fi niciodata la tau. E fumos sa vezi cum trece pe strada o femeie frumoasa si lasa in urma ei priviri intoarse. E mult mai frumos sa vezi copii cum se joaca si cum zambesc. E frumos sa zambesti sperand in ceva mai bun. Daca un zambet ar aduce mai aprope de viata un suflet ratacit ai zambi?
Au trecut ani peste primavara mea. Ploi au curs si au udat cu suferinta lor tot ce mai era de udat. Nu mai am de gand sa fac nimic pentru asta. Am sa intariu noaptea si am sa stau pana taziu seara. Am sa adaug in fiecare picatura putin mai mult alcool si am sa injur la meciuri ca un birjar. Am sa ma mint singur ca fac asta doar ca sa trec mai departe peste mine insumi. Stii…era seara si era tarziu cand mi s-au naruit visele. Nu vad de ce seara, tarziu ele nu ar putea renaste…..chiar intr-o poveste de iarna, sau de vara, sau primavara….cine stie…chiar toamna.
Daca nu ai reusit sa ma cunosti pana acum…ce rost ar mai aveade acum incolo. Visele mele sunt atat de calde si de frumoase, insa ele sunt in acelasi timp reci fara tine. E normal sa fie asa, ploile astea cad uneori si lasand raceala sa ma cuprinda uneori. Cred ca asa e scris sa te vad plecand. Am sa citesc in stele un viitor in care umbrele au sa capete forme iar ploaia de vara are sa vina inapoie mai plina de viata si mai datatoare de speranta. Am sa inchid ochii si am sa ma joc cu parul tau. Am sa iti ating fara si buzele calde am sa ti le imbratisez intr-un sarut. Stiu ca ma pricep bine la asta…insa e doar din cauza ta. Pentru ca esti frumoasa ca intotdeauna si pentru ca iti dau cate putin din inima mea cu fiecare sarut. Ca de obiceu..habar nu am cine esti, insa te visez mereu:)
Ideile ce trec de geamandura se nasc din valuri inspumate
Iar visele ce trec apoi de noapte
Se sparg de amintiri, s-apoi…in soapte
Cand vreau sa ma ridic in miez de noapte
Sa-mi stampar setea ca sa pot visa din nou
Vin visele ca amintiri, franturi chiar rupte
De pe taramul unei mari iubiri
De voi visa s-acum in miez de noapte
Si de in vis vei aparea subit
Sper ca sa poti sa treci de noapte
S-apoi ca si un astru-nchipuit
Sa te transformi usor in fapta
Iar eu pe lume ca sa-ti fiu iubit
Si de va fi ca sa visez si maine
Si ploaia va veni si va uda
Stiu ca acolo undeva departe
In locu-n care cerul se desparte
E-un soare ce va dainui, va lumina
duminică, 1 septembrie 2024
Daca lumea s-ar opri pentru o clipa cred ca as inchide ochii si mi-as inchipui miscarea ei. M-as odihni apoi sub umbra unui copac, sau mai bine sub pacea si linistea soarelui arzator. As ridica privirea abia apoi ce ochii s-ar odihni cu linsitea acuta a surzeniei amintirilor. As apleca gura si as sorbi din izvorul de apa si as zambi cand as simti cat de rece poate fi.
Cred ca as cauta apoi sa vad de unde porneste lumeasi unde se opreste. Apoi as zbura deasupra tuturos si as canta, as canta asa de tare incat sa ma auda fiecare vietate. As plange si as rade si apoi as adormi din nou. As vrea sa ma trezesc cand totul o ia de la capat si sa va spun ce frumoasa e lumea, ce frumoasa e linistea naturii si ce calda e lumina soarelui. Daca nu distrugeti pamantul asta, poate ca invatati sa il iubiti!
Stiu sa tac cateodata cand ploua. Stiu sa plang insa de cele mai multe ori. Pentru ca afara e ceata acum stau nedumerit. Ma ingana seara ce parca ma vrea adormit. M-am gandit la multe mama si mi-am dat seama ca imi e dor de timp. Nu de cel care este si nici de cel ce va veni….ci de cel ce a plecat si a ras asa zglobiu lasandu-ma in urma sa. Nu ca as fi vrut sa il intorc inapoie…ci doar ca il vroiam oprit. Oprit ca sa pot iubi. As fi intors fata spre ea si i-as fi zambit. Ea zambeste asa de frumos, asa de luminos incat imi e dor de soare. Ploaia cade insa si zilele senine s-au dus. Seara si-a capatat lumina ei si parca imi e dor sa adorm si sa privesc iarasi zambind spre dimineata. Mi-e dor mama sa pot dormi asa cum dormeam uneori, iar soarele sa fie cald si noaptea zambareata. De multe ori ma gandeam cat de mult as fi vrut sa o sarut. Sa fie a mea doar pentru cateva clipe in care doar sa o sarut…sa ii simt buzele calde si tacute. Sa nu ne spunem cuvinte ci doar sa ne atingem usor fiintele – asa de usor incat sa adormim intr-o clipa eterna pe care sa o pastram in suflet si azi si maine si asa pana cand ploaia ne va desparti.
Daca lumea s-ar opri pentru o clipa cred ca as inchide ochii si mi-as inchipui miscarea ei. M-as odihni apoi sub umbra unui copac, sau mai bine sub pacea si linistea soarelui arzator. As ridica privirea abia apoi ce ochii s-ar odihni cu linsitea acuta a surzeniei amintirilor. As apleca gura si as sorbi din izvorul de apa si as zambi cand as simti cat de rece poate fi.
Cred ca as cauta apoi sa vad de unde porneste lumeasi unde se opreste. Apoi as zbura deasupra tuturos si as canta, as canta asa de tare incat sa ma auda fiecare vietate. As plange si as rade si apoi as adormi din nou. As vrea sa ma trezesc cand totul o ia de la capat si sa va spun ce frumoasa e lumea, ce frumoasa e linistea naturii si ce calda e lumina soarelui. Daca nu distrugeti pamantul asta, poate ca invatati sa il iubiti!
Am simtit... cum o galeata de apa cu gheata imi improspateaza trupul. Am simtit pentru inceput, un fior de frig si apoi cum toate durerile suportate de-a lungul timpului au inceput sa se declanseze pentru cateva secunde. Am simitit in acelasi timp cum o flama mare de foc imi arde fiecare fir de par si aerul pe care il respir e atat de cald incat Sahara intraga mi-a intrat in ochi. Apoi mi-am dat seama ca am vazut-o iarasi, era doar chipul ei si un zambet la fel de interesant. O urasc atat de mult incat as cere-o de nevasta!
Am fugit prin ploaie...am sarit peste balti si totusi m-am udat la picioare....apoi...dintr-o data m-am oprit. De ce era sa fug de o ploaie. Asa ca incet am luat-o pe drum incet savurand fiecare picatura care cadea peste mine. Am ridicat fata spre cer si ploaia m-a sarutat in perfectiunea ei. Uneori dragostea nu o gasesti acolo unde o cauti....ci in tine. Splendoarea unui sarut e doar in amintire. Iar amintirea sta in vise.
Am inchis ochii in mijlocul ploii azi.
Daca as pleca acum, cred ca sufletul meu si-a facut datoria. Poate ca nu asa cum as fi vrut, insa tot timpul cu intentia de bine. As zbura intai peste lume si as lasa vantul sa ma mangaie pe fata.... apoi ploia sa ma sarute pe buze. O sa imi fie dor de lume, desi parca m-as mai lupta cu ea.
Daca ar fi sa visez in seara asta.....as vrea sa adorm atat de adanc incat sa ma trezesc odihnit....asa cum nu am mai facut-o demult....
duminică, 18 august 2024
Nu a murit dragostea cand a vrut clipa si nici clipa cand a vrut senzatia. Care senzatie? Aceea din stomac! O mai sti? Eu nu am mai simtit-o demult. Oare e adevarata?
Sentimentele palesc in fata tacerii. Cum care tacere? Aceea, acuta in care te uiti pierdut si uiti si pana de ce esti acolo. Uneori am impresia ca astfel de clipe sunt ca si momentele de resetare sufleteasca. Imi place asa de mult tacerea… In tacere stau trairile intense, iar cand inchis ochii, le amplific…le doresc si visez in timp ce le traiesc. Cum nu e normal asta? Poi simplu….nu are nevoie de explicatie, pentru ca trairea se face cu ochii inchisi, iar sarutul la fel. Cum care sarut?
Se uita lucruri importante zi de zi, se uita oameni si uneori chiar vorbe. Ce nu as vrea sa uit niciodata sunt visele mele. Mi-ar place sa visez in timpul meu liber....si crede-ma mi-as face mult timp liber. Visele mele s-au nascut dintotdeauna, insa ele au renascut cand am inceput sa te iubesc. Stiu stiu....suntem departe acum chiar daca foarte rar mai schimbam 2-3 vorbe. Mi-s tare dragi conversatiile alea ale tale....simt ca parca ai vrea sa imi spui ceva si nu o faci de teama. Mi-am jurat ca nu o sa mai fac niciodata primul pas. Imi ramane atunci sa visez....si Doamne ce frumos e. Ma intorc zi de zi la realitatea mea cu bune cu rele, cu oameni faini, cu persoane mai putin interesante, cu iubiri, cu dezamagiri, cu rostiri, cu zambete....insa de fiecare data, seara, ma intorc la visele mele, la gandurile mele, la dorintele si linistea mea.
Am scris o poveste... De fapt am incercat sa scriu. Cu tine, de fapt era despre tine, totul s-a redus la tine. Existam si eu acolo, ca sa gasim motive de nu. Am asteptat cuminte si apoi m-am uitat in sus. M-am ridicat si am plecat. Am plecat pentru inceput in vacanta. Am vrut sa ma plimb peste campii in lisntea mea monumentala, sa caut cumintenia pamantului in tarana si sa vad cu cresc florin in linistea serii. Am adormit cu capul unde susura izvorul si m-am trezit in tril de pasarele. Am zambit si am tacut asa cum numai stiu eu...singur departe de tine, si uneori chiar si de mine. E frumos in singuratatea mea, de-a dreptul periculos.
M-m intors apoi la tine ca sa imi dau seama ca imi e dor de ea. Asa de dor ca as lua-o in brate asa cum numai ea stie sa o faca. Sti ca ti-am zis atunci ca ma indragosisem de ea doar cand ma imbratisa asa complet, de fapt nu cred ca o sa ma mai imbratiseze cineva asa cum o facea ea...
Oare ce culoare are dimineata dupa o seara in care asfintitul a fost calm?
Ma gandesc daca undeva departe de tot si de toate mai existi. Daca apusul din viata ta mai rasare uneori dimineata, sau daca lumina asta calda apare, te mai face sa iti dezgolesti umerii?
Am privit lumea din jurul meu care fremata tacut si pleca linistita. Am simtit ca pe umerii mei se aseaza ceva greu…atat de greu incat ma dureau. Am simtit cum ma indepartam de acel loc si ca in jurul meu se facea liniste. Si …s-a facut!
Am vazut un copil care se uita trist la mine. As fi vrut sa ii spun ca acele caractere puternice se nasc din cinste si corectitudine, insa…poate era tarziu si trebuia sa invete…poate luni avea teza. Avea si o basca cu ***.
Patimile unor doua saptamani din urma isi spuneau cuvantul. Eram atat de obosit insa nu puteam nicicum sa imi arunc deoparte si greutatea de pe umeri.
As fi vrut sa urlu in nemernicia mea…insa era tarziu. Am simtit cum lumea se destrama in jurul meu si ….pleca linistita. Am stiut atunci ca printre acei oameni se aflau si fratii mei cu inima U-ista. Am privit atunci spre cer si impreuna cu o lacrima am realizat ca dintre ei…prea putini o sa mai ramana aici langa mine si fratii mei.
Am simtit atunci ca fiecare om care pleaca ia putin din sufletul meu. As fi vrut sa mai ramana…multimea sa zumzaie..sa strige…sau macar sa cante. Poate prea putini mai aveau puterea sau chiar vointa. I-am inteles…erau obositi. Poate ca si eu eram obosit. Prea obosit si stresat. Poate ca unii dintre noi pun suflet aici… prea mult suflet. Stiu ca pentru noi petrecerile sunt prea departe. Noi bem de nacaz. Pentru noi succesele sunt rare si stim sa profitam din plin de ele. As fi vrut sa ii spun lui Niculescu ca il stimez. As fi vrut sa ii spun lui Irimies ca ii multumesc. Au fost minunati jucatori si oameni din conducere. Au furat si ne-au furat cand au putut, dar au facut parte dintre noi. Acum…au plecat. Am ramas iarasi singuri. Probabil ca langa noi au ramas putini. A ramas inca SISI. El e inca aici si isi da sufletul pe teren ca un profesionist si mai mult decat atat: ca un adevarat U-ist! Cred ca pe el al trebui sa il felicitam intai de toate. El a rabdat umilinte si nedreptati, dar e inca aici….el stie ce inseamna cu adevarat U. El stie ca mai departe de acea vocala nu e nimic decat dragoste si ura, e umilinta si adevar…e frumusete si spirit universitar.
As vrea sa le multumesc celor care exista in galerie, cei care se bat pentru fiecare pata de pamant castigata si pentru fiecare scancet scos in incercarea noastra de a sustine echipa. Lor le multumesc ca inca mai existam…ca inca mai exist.
Ii multumesc mamei mele ca m-a facut. Si ii multumesc, desi cu mici retineri, unui franar de rezultat, tatalui meu…pentru ca m-a facut sa iubesc Universitatea si sa tremur de fiecare data cand aud acest cuvant, vocala si simbol!
A sosit insa momentul cand multumirile cad in uitare si ma uiti cu tristete spre viitor si …zambesc. Acei minunati prieteni sunt inca acolo si eu sunt inca langa ei. Aceasta bucurie si speranta a revederii e cel mai bogat lucru de pe pamant. O sa fim aici si peste cateva mii de ani. Pentru ca U e mai presus de orice, pentru ca U e parte din viata nostra…e prietenie, e durere, e camaraderie, e foame si e suferinta! Poate de aceea ne dam viata pentru acest club. El trebuie sa existe pentru ca noi il iubim…insusi Bodea spunea sa il iubim, si ne-a invatat asta cum stia el mai bine. Poate ca acum e momentul sa iubim mai mult. Eu unul aseara m-am reindragostit!
Slava tie stundentie a sunat in urechile mele cu un ecou in suflet. Am stiut atunci ca viata e frumoasa indiferent de cat de mult suferi pentru asta. Am privit in ochi suporterii acestei echipe. In unii dintre ei am vazut viitor, in unii trecut, in altii doar prezent. Prezentul e trecator si cu el se duce totul.
Trecutul e frumos si plin de invataminte
Viitorul ni-l facem noi insine si la fel de curate si sufletele. UNII au format deja caractere si ma aplec in fata lor! Trebuie sa renastem! Trebuie sa traim pentru ca acei minunati copii ce vor veni dupa noi sa invete frumusetea asta…sa fie studenti…sa iubeasca istoria, invatamintele lui Bodea, dragostea pentru sport, povetele lui Anca, maretia lui Luca..pe ei insisi, pentru ca doar aici in sanul Universitatii se poate naste frumusetea istoriei!
In iubire, totul se schimba, toate devin insemnate: dintr-un nimic se naste un colos. - Tudor Arghezi
Azi noapte m-am plimbat destul de mult si am privit cerul cu gandul la tine. Uneori cred ca zambetul asta al tau imi da fiori, dar de cele mai multe ori ma face sa zambesc si eu, imi insenineaza ziua. M-am uitat la castele si la poduri peste ele, am privit raurile si cetatile nepatrunse si am ales sa tac. Uneori tacerea e un semn de respect, alteori o prostie. Sa stii ca e frig afara, mult mai frig decat ieri.
Zicea cineva: Toate trec in viata....in timp insa. Desi stiu asta ma doare sufletul de fiecare data ca lucrurile nu sunt cum vreau eu. cum le concep si le manuiesc eu. O sa ma intorc in timp insa, de fiecare data si povestea mea o sa fie asa cum vreau eu, o poveste frumoasa in care eu o sa privesc stelele noaptea si tu o sa zambesti, in care mana o sa fie lipita de suflet, iar inima o sa bata puternic.
Se nasc zambetele din cenusa uneori si se ingroapa cu ipocrizie in liniste….de ce? De ce un zambet nu poate fi privit in patrunzeala lui..in eternitatea puritatii lui? Am sa vreau sa nu cred ca a disparut inocenta unui cuvant nerostit, unui zambet nezambit…
Simt ca in adancul meu apartin unei lumi mai speciale. Simt ca uneori timpul se opreste in loc numai pentru mine….insa nu pot beneficia cu adevarat de aceasta valoare si ma vad de fiecare data singur stand undeva si privind in zare catre viitor. Aseara ma uitam spre apus si ma gandeam la momentul in care a rasarit in viata mea linistea.
Am privit spre un orizont calm si rosu de liniste speciala. Ma gandeam la mine. Ma uitam cum imi crescuse parul si imi aduceam aminte de trecut. Am zambit si m-am gandit apoi la culoarea ochilor mei….am uitat sa trec mai departe. Stii…ma gandeam oare cum as putea reusii sa ma uit pe mine insumi. As vrea sa incep ceva nou si sa las in spate totul. As vrea sa uit raul si sa privesc doar zambetele din viata mea. E trist totusi si stii de ce? E pentru ca as pierde si amintirile cu cei pe care i-am iubit si in suflet inca ii mai iubesc, de fapt….dragostea pentru ei nu o sa se opreasca niciodata. Si totusi mai sunt si alte amintiri….si totusi nu e frumos sa arunci in spate totul….se intampla sa fie si frumos in fiecare rau pe care l-am primit.
Azi am avut parte de o liniste extrema. Stiu, stiu….si mie mi se pare ciudata pana si exprimarea, insa asa a fost…am simtit cum aud linistea dinauntrul meu. Am inchis ochii si am vazut pace. Nici nu mai pot sa imi amintesc ce culaore avea sau ce miros degaja. Stiu doar ca am simtit liniste…despre care nu pot sa spun mai nimic…era doar atat….liniste!
Am deschis usor ochii de frica sa nu se piarda momentul acela. Am lasat imaginea din fata mea sa intre treptat printre gene si usor spre ochii mei. Am simtit ca eram tot acolo si linistea era inca tot a mea. Am plans. Am plans pentru ca nimeni nu mi-a dat vreodata un cadou asa de frumos. Daca as stii ce ma asteapta ….as putea sa compar ...
A tacut pana si ultimul vuiet de masina. A inceput usor sa bata vantul si calmul serii s-a asternut cu umbra sa peste sat. Am simtit nevoia sa respir adanc. Sa respir adanc si odata cu aerul care iese din plamani sa dispara toate problemele de peste zi. Si am facut-o. Am inchis ochii si am inspirat adanc, tragand cu putere aerul cald al serii….apoi am expirat problemele si necazurile si rautatile oamenilor. Stii tu mama, cat de rai au devenit oamenii? Nu credeam ca zi de zi, clipa de clipa totul se cerne iar printre ei, alegerile mele sunt putine, atat de putine incat as vrea sa fiu prietenul meu cel mai bun.
Am inchis ochii si am savurat linistea. A fost bine. A fost cald si bine
Sti cand iti povesteam despre visele mele? Era frumos acolo si nimeni nu ura pe nimeni. As vrea sa ma intorc macar in timp sa mai ascult una din povetele tale, sa mai simt o data mana ta cum imi mangaie crestetul… era linistitor si facea sa dispara toate, chiar toate necazurile.
Au evoluat mama pana si reprizele de liniste si chiar orele de somn. Au ridicat ziduri asa de mari si au inchis inimile frumoase in cetati adanc zavorate. Dar, a mai ramas ceva pentru noi aici… a ramas iubirea. Invatam, visam si intalnim iubirea zi de zi…am invatat sa reluam procesul zi de zi, chiar daca intr- zi infinita, insa ne bucuram in lantul asta de un sarut, fie si el in vis.
Am sa deschid acum ochii. Am sa revin la lucrurile mele. De fiecare daca imi curg lacrimile mult timp dupa ce fac asta. Mi-e dor de tine si de vocea ta. Traiesc ca sa iubesc clipele pe care mi le da Domnul pana la momentul cand te voi revedea….
Uneori cuvintele sunt asa de reci cand te gandesti la frumusetea unui sentiment. Stau si ma intreb deseori de ce iubim. Daca viata ar fi frumoasa poate ca as fi incetat sa o iubesc. Nu as fi facut asta din prostie, ci doar din covalescenta. Pentru ca frumusetea vietii nu o gasesti pe taraba ci o castigi cand te iei la tranta cu lumea, cu frumusetea clipelor si cu rautatea oamenilor pe care sfarsesti a-i iubi.
Daca ti-am deschis inima pentru o clipa a fost sa te vad zambind si sa iti fac chipul sa radieze de fericire. Nu stiu sa spun cuvinte mari, stiu doar sa imi daruiesc viata si iubirea in mainile tale. Stiu sa iti sarut clipa diminetii cu inima si sa iti ating pleoapele vietii cu sufletul meu.
Nu mam nascut din foc si nu am fost zamislit in apa. Am invatat insa sa iubesc cu putere si sa vars lacrimi de durere. Am citit in foc si in apa ca iubirea nu e la vedere. Am zamislit din pamant si din aer un fel de iubire, o calda amintire de portelan nemaivazut care sa te insoteasca peste tot. As fi vrut sa iti fie pavaza si ajutor pentru zilele grele. Stiu insa ca undeva s-a rupt ceva si ai lasat sa cada jos un scut pentru un timp asa de scurt. As fi vrut sa lasi portita aia deschisa sa pot intra in sufletul tau. Tanjeam dupa caldura inimii tale si dupa fericirea din zambetul lacrimilor tacute. As fi stat sa privesc cu nesat cu vantul se joaca prin pletele tale si cum ti se inrosesc buzele tale cand ti-e cald. As fi privit anda in ochii tai sa ma pierd intr-un ocean de pace si liniste. Mie dor sa te vad zambind si sa caut lumina. Am sa privesc insa soarele....stiu ca una din razele sala te vor intoarce din drum cate mine. Stiu ca zambetul tau il pastrez in sulfet pentru intotdeauna!
Am incercat sa tac si sa las tacerea sa creeze un spatiu intre mine si somn. Am zambit in incercarea neputincioasa a relativitatii. E prea puerila si plina de greseli. Tacerea mea e insa acuta uneori, asa de adanca, incat de mute ori ma pierd in ea. Imi vine sa strig, insa e frumos cand linistea iti cuprinde tacerea….se numeste cand incepi sa fi corect tu cu tine insuti.
Azi, cam asa spre seara s-a facut o liniste ciudata. Am crezut pentru o clipa ca lumea s-a oprit si am inchis ochii, pentru ca aveam nevoie de asta. Am patrus in lumea in care totul era oprit pentru mine si am visat la tine. Gandul mi-a purtat pasii catre locul unde erai. Doamne, esti inca frumoasa… Mi-as fi dorit ca inima sa nu se precipite asa de tare cand te vede. Din pacate nu ii poti dicta inimii, iar ea nebuna vroia sa imi sparga pieptul. Esti inca frumoasa si zambetul tau e acelasi. Am stat putin chiar si cand am asternut gandurile astea pe hartie…ma gandeam la zambetul ala plin de viata. Nu vroiam sa te deranjez, era doar o amintire de-a mea, sper sa nu te superi pe mine, uneori gandurile o iau razna si sentimentele se desfasoara ca un dans al ielelor. Am sa imi cer scuze, pentru ca nu vreau sa te deranjez pe tine, pe mine insa nu ma deranjeaza sa visez, sa zambesc si sa imi amintesc lucruri faine, locuri si vorbe. Nu am putut azi sa nu iti iau mana intre palmele mele. E la fel de calda si de ferma. As vrea ca palmele tale sa imi tina tamplele intre ele si sa imi sopteasca un cantec de leagan. Sa rada si sa repete refrenu pana am sa adorm... Vreau sa adorm cu vocea ta si sa nu visez nimic, doar sa adorm cu speranta ca ma voi trezi, atat doar.
Asculta linistea cerului si galagia facuta de susurul apei. Iarta clipa si tacerile, iarta ura si dragostea. Viseaza iubirea si singuratatea, uita trecutul si viitorul, lasa prezentul sa curga prin vene, aer si lacrimi si suflet. Mai presus de toate taci. Inchide ochii si iubeste acum! Clipele si tacerile au viata indelungata. Ura si iubirea construiesc castele de nisip, iar valul trecutului il sparge. Lasa prezentul sa curga prin vene si aer si lacrimi si suflet...
miercuri, 17 ianuarie 2024
Uneori ne ratacim printre clipe, alteori le visam
Cateodata trecem pe langa clipe ca si cum momentele de secunda au fost acolo fara sa ne dam seama. Am oprit atunci timpul pentru o clipa. Am rememorat amintiri si am vazut cum frumusetea unei tribune se clatina. Am rememorat cuvinte si am privit cum se inalta un suflet precum o pasare ce isi cauta liberatea. Am rememorat lacrimi si am privit cum durerea loveste uneori atat de tare in suflet incat e in stare sa schimbe nu doar sentimente ci chiar vieti, si... oameni. Am rememorat un rasarit si am crezut in viitor. Nu stiu de cand nu am mai crezut in viitor asa de mult, insa poate era doar un vis, un vis ce se nascuse doar in oprirea timpului.
Am adormit greu si gandurile mi-au zburat departe de suflet si cautand realitatea m-am ratacit. Mi-am privit mainile si am vazut ca am imbatranit. Dintotdeauna am vrut sa cred ca voi imbatrani frumos, insa nu a fost sa fie asa. Uneori imbatranim dupa cum spunea Coco in numarari de clipe, de secunde sau de adevar. Am cautat mult realitatea si am pierdut-o chiar inainte de a incepe. De ce? Poate ca eu nu sunt pentru realitatea asta. Am nevoie sa incep sa invat de la primii pasi si chiar primele cuvinte. Nu stiu daca am puterea sa plec spre inceputuri. Nu stiu daca mai am iubire la mine indeajuns ca sa pot petrece timpul ramas. As vrea sa cred ca izvorul acela pe care l-am nascut impreuna cu totii incepe sa licare asa cum o facea odata. Mi-e greu pana si sa imi imaginez asta.
Aseara am plans. Am plans mult. Am plans in suflet.
A durut. A durut ingrozitor. A durut pana la os.
Am adormit. Am adormit bustean. Am uitat pana sa ma mai si trezesc.
Poate ca nu as mai fi vrut sa ma trezesc. As fi vrut sa visez, la lumini, la umbre, la zambete si la privirea din ochii copiilor. Oare visurile astea sunt realitati din trecutul meu, sau doar amagiri ale unui viitor?
