Ramas bun cuib al salvarii mele sufletesti

Am adormit cu visurile mele. Imi pare ca e frumos uneori in vise. M-am trezit apoi si am privit incet in sus ca intr-o ruga spre liniste si pace in suflet. Am castigat o raza de lumina care sa ghideze zambetul spre lacrimile din ochii mei. Stiu ca am privit inca o data casa si am cautat in fiecare coltisor caldura care mi-a dat-o un camin pe care il vroiam, un camin care poate m-a salvat de mine, de restul, dar mai ales de ea. Poate e impropriu spus ca imi cautam iesirea…poate mai bine spus ma cautam pe mine insumi. Cred ca nu m-am regasit. De fapt stiu sigur. Eu sunt un vesnic calator. Poate e vina ei, poate asa eram eu dintotdeauna si de abia acum am descoperit asta. Am gasit aici in raceala casei mele o caldura pe care o credeam pierduta. Am cautat in solitudinea serilor la un pahar cu vin niste buze fierbinti. Am asteptat diminetile racoroase un raset ca si un clinchet care sa aduca raze de lumina peste privirea mea. Am visat la chemarea la masa a unei voci si la mangaierea unor vorbe. Nu le-am gasit niciodata desi le-am cautat in fiecare colt. Am gasit insa o liniste deplina, o liniste care m-a ajutat sa imi descopar singuratea din suflet. Am crezut ca o sa fie linistea care sa ma descopere la lumina, insa nu a fost sa fie asa…a trebuit sa aprind lacrima lumanarilor ca sa descopar calmul infinit.
De cate ori au rasunat holurile reci de acordurile unei viori ratacite care isi plangea nemurirea… Am zambit de atatea ori cand am gatit pentru suflet si am ras cand am mancat din ceea ce am strans din jurul meu. Am plans de multe ori gandindu-ma la mama si la greselile mele. Am iubit in fiecare cotlon al casei si am respirat dragoste prin toti porii. Am ascultat gemetele unor placer atat de pure incat am crezut ca iubirea e tot ce ma va salva. Am crezut gresit, pentru ca langa iubire e atat de multa minciuna…
A mai trecut prin viata mea aici si zambetul ei…si frumusetea ochilor si sarutul tarziu din noapte. A mai fost discutiile lungi sip line de speranta la telefon si privindu-I indelung pozele. Apoi a plecat…era si normal, eram doar o amintire in drumul ei. M-am agatat de o iubire imposibila pentru ca speram sa imi fie sentimentul in sine salvarea mea. Am gresit…nici macar acolo nu am reusit sa ma salvez. Ce am reusit sunt insa amintirile unei banci, al unui sarut, al unei nopti fierbinti si a despartirii din gara. De ce iubirile se sfarsesc in gara? Am privit atunci un tren care pleca si ducea cu el salvarea mea. Puteam sa fug dupa el…de atatea ori, insa am ramas impasibil. Sufletul meu e demult impovarat de nimicuri care imi ascund adevaratele sentimente si actiuni.
Nu am plecat niciodata de aici cu speranta de a nu ma mai intoarce….ci am ramas fidel unui locas in care am simtit si dragoste si ura si razbunare si iubire si lacrimi si odihna. Am visat atat de mult si am plans atat de mult in camerele astea. Daca ar putea vorbi, cred ca m-ar izgoni….cred ca s-au saturat si ele de raceala mea care le transmitea frigul asta apasator.
Am scris mult aici in tanguirea mea, pentru ca totul se naste din scrisuri ca sa dainuiasca in amintiri. Am dormit si odihnitor si iepureste in paturile astea. Am citit carti pana noaptea tarziu si am vorbit multe si nevrute. De multe ori as fi vrut sa pot visa frumos, insa nu prea am reusit. Am citit printre randuri si am gandit mult prea mult actiunile si reactiunile mele si ale altora…poate pentru ca am avut mult prea mult timp.
Am sa ma ridic, desi imi e greu si am sa imi indrept pasii catre iesire…am sa mai arunci cateva priviri si cu siguranta o lacrima are sa cada in urma pasilor mei tacuti si durerosi de adanci….

apa...

Ploua undeva departe de mine. Ma plimbam printre copaci cautand locul in care picurii razbesc mai greu. M-am udat destul de tare insa nu imi era frig, ca de obicei visam. Imi e dor de soare si de zambetul tau. E tarziu, afara ploua si eu caut caldura din semineu. Undeva aproape e rece si picurii razbesc rece spre pervazul meu cazand intr-un sunet spart, acut de parca ar vrea sa doara. Simplitatea vorbelor e atat de frumos exprimata prin tacere atunci cand ploua, incat imi e dor sa adorm la sunetul sacadat al picurilor de liniste.

Amintiri sau noiane de vise…asa ca intr-un aluat. Intai tragi de ele si apoi le duci inspre insasi mijlocul lor. Apoi repeti pana cand se incheaga un gand sanatos. Uneori sanatatea gandurilor mele e subreda. De multe ori credeam ca inchegarea asta e defecta undeva sau poate mintea mea e deviata undeva. Daca e asa eu traiesc intr-o realitate ireala, sau poate o irealitate asa de reala incat ma confund intre ele. In efemeritatea clipelor trecute in irealitate uneori se intampla sa ma pierd si sa ma preumblu in clipe, minute, ore si chiar zile. E doar o vizita undeva departe in adancurile mele ca om si chiar ca margine a constiintei. Trecerea in eternitatea gandirii unei efemere pierderi de timp si a unui timp pretios al castigarii mele ca om e o granita asa de subtire incat unii nu o pot observa aproape deloc.
As vrea uneori sa zbor si nu orice zbor….un zbor in eternitate care sa nu se termine niciodata. Un zbor peste nori si mari si ceata, peste suflete si lacrimi, peste bunatate si sinceritate

Prea devreme

Am visat un calm infinit. O boare de raceala care sa trezeasca molesala caldurii inimi. Am uitat sa ma indragostesc azi, poate o sa o fac maine. E frumos sa vezi frumos, e ciudat sa nu te poti indragosti, pentru ca ai uitat… Uneori un zambet poate aduce soare si culmea ca l-am vazut zambind. Imi place sa ma pierd in ochii tai mari. Vreau sa ating vanturile cand o sa zbor spre inima ta, insa azi am sa mai beau un pahar cu vin.

Cuvinte, vise, amintiri, ceaiuri....si o tigara de foi.

Au disparut cuvintele din pozele mele. Au plecat undeva unde culorile s-au pierdut intr-un sepia tarziu. Am sa le caut printre lacrimi de roua dimineata cand soarele rasare.
Am inchis ochii si am adormit cu gandul la soare si la cald. In casa era asa de frig incat sub patura m-a cuprins o stare de placere….apoi somn. M-am trezit si in jurul meu era frig, atat de frig. Am incalzit in casa desi era o stare placuta, paote doar eu o simteam asa, poate doar raceala din sufletul meu faceau in asa fel sentimentele din jurul meu. Am zambit, eram doar acelasi eu. Mi-am aprins o tigara de foi si m-am uitat indelung la ea. Am tras cu nesat si am asteptat ca fumul sa intre prin mine….am lasat sa iasa apoi fumul si l-am privit cum urca. Mi-e teama ca am sa ma pierd din nou. Pentru a nu stiu cata oara … si acelasi leac, in aceiasi camaruta, in acelasi fisier. Am aprins un foc care nu il voi putea stinge niciodata…
Am privit cateva ore un punct fix. Nici nu stiu daca eram atent la ce se intampla in jurul meu. M-a trezit un sunet strident, era soneria si am lasat-o sa sune asa strident….nu asteptam pe nimeni, dare a suna si parca ma trezea din amortirea mea, din letargia viselor desarte la care ma inhamasem in duminica asta. Apoi, s-a oprit….si iarasi liniste. Am zambit. E frumos in linistea mea si e cald.
Mi-am facut un ceai si am tinut paharul in mana gandindu-ma la mine. Ceaiul s-a racit si gandurile mele inca zboara. Daca ar fi pace ele s-ar mai intoarce inapoie, insa imi e frica ca se vor rataci si azi…pacat, era o duminica frumoasa…

...

Ma voi intoarce intr-o zi /.....sa caut ploaia ta, sa stii!

Stiu sa tac cateodata cand ploua. Stiu sa plang insa de cele mai multe ori. Pentru ca afara e ceata acum stau nedumerit. Ma ingana seara ce parca ma vrea adormit. M-am gandit la multe mama si mi-am dat seama ca imi e dor de timp. Nu de cel care este si nici de cel ce va veni….ci de cel ce a plecat si a ras asa zglobiu lasandu-ma in urma sa. Nu ca as fi vrut sa il intorc inapoie…ci doar ca il vroiam oprit. Oprit ca sa pot iubi. As fi intors fata spre ea si i-as zambi. Ea zambeste asa de frumos, asa de luminos incat imi e dor de soare. Ploaia cade insa si zilele senine s-au dus. Seara si-a capatat lumina ei si parca imi e dor sa adorm sis a privesc iarasi zambind spre dimineata. Mi-e dor mama sa pot dormi asa cum dormeam uneori, iar soarele sa fie cald si noaptea zambareata. De multe ori ma gandeam cat de mult as fi vrut sa o sarut. Sa fie a mea doar pentru cateva clipe in care doar sa o sarut…sa ii simt buzele calde si tacute. Sa nu ne spunem cuvinte ci doar sa ne aitngem usor fiintele – asa de usor incat sa adormim intr-o clipa eternal pe care sa o pastram in suflet si azi si maine si asa pana cand ploaia ne va desparti.

Uneori cand se termina seara somnul nu poate fi cel mai bun sfetnic. Am lasat sa cada peste mine o seara ca si o perdea de vise nemaintalnite, uneori reci, alteori confuze. Am ales insa sa nu inchid ochii, ci sa ii tin deschisi. Am ales sa nu privesc la neinsemnatatea cuvantului ci sa ridic privirea spre zare. Am ales sa tac desi aveam atat de multe sa spun. Am crezut ca inteleg lumea si ca uneori confuzia vine din disfunctie...sau nu:)
Stii, dintre toate serile in care am vorbit, tacerea asta nu m-a linistit cum speram, ba mai mult, m-a facut sa nu te uit, desi imi doream, imi doresc asta cu atat de multa ardoare. Poate ma intrebi de ce. Hmm...poate ca uitarea asta ma face sa pot inchide ochii sa visez. Uneori visele mele isi pierd din esenta, alteori simt ca imaginatia mea nu mai e ce a fost. Stau si ma gandesc ca poate caut prea mult in imaginatie ce nu gasesc in realitate.
Ma gandesc la tine, inca de la amiaza. Am inceput sa citesc postari doar ca sa te am aproape. Stiu ca si asa ai plecat atat de departe incat poate ca incep sa te uit, probabil ca razboiul asta e cu mine insumi. O parte din mine nu vrea sa te uite si se incapataneaza sa priveasca pozele tale cu marea pe fundal.
M-am oprit putin din scris.....am zambit. Ascultam doar niste versuri proaste. Proaste dar interesant de bine amestecate intr-o rima fara sens, cu un ritm ciudat, impersonal si chiar rece, insa sunau atat de aproape de sufletul meu. Stii, imi dau seama ca nu stiu scrie poezii. Pornisem o poezie pentru tine. Ma opresc acum....am sa caut cuvinte intr-o amestecare ireal de normala....si paote ca maine am sa ti le impartesesc in impropriul spatiu virtual ce ne desparte.

..e cald la mine in suflet

A venit o toamna sau o vara aproape de inima mea. Sunt acelasi singur cu mine insumi ....acelasi langa care o femeie rezista asa de putin....poate ca e asa de bine langa mine incat le gonesc. Ma tem ca am sa ma pierd intr-o clipa care se va repeta la nesfarsit. De multe ori ma vad intr-o zi care se repeta cu acelasi scenariu. Ma regasesc de fiecare data la fel.....si cu lacrimi in ochi si cu zambet pe buze. Acelasi romantic si iubitor de muzica.
Azi....ascultam o piesa si ma gandeam la mine. M-am saturat sa ma gandesc la tine....in definitiv, esti doar o prelungire a mea, poate a unui eu pe care l-am transformat voit intr-o parte din mine. Ma apropii de visele mele si astept sa vina vara. Azi ma gandeam ca as vrea sa plec in vacanta....pe muzica de Alifantis sa ma plimb pe o plaja de vara....singur ....sa ascult apa cum se tanguie....si picioarele sa imi intre in nisip, sa ma afund incet pana la glezne si sa ii multumesc zilei ca inca mai imi da din nectarul ei inca un pahar. Vreau sa savurez amintirea ta si privirea mea sa se desfete cu un apus care intarzie doar pentru mine. As vrea sa raman ...chiar daca a doua zi e un nou capitol in viata mea si probabil ca incepe o zi rece, o dimineata friguroasa, insa frumoasa in rasaritul ei. Oare ce culoare are dimineata dupa o seara in care asfintitul a fost calm?
Ma gandesc daca undeva departe de tot si de toate mai existi. Daca apusul din viata ta mai rasare uneori dimineata, sau daca lumina asta calda te mai face sa iti dezgolesti umerii
Am sa adorm totusi....maine e o zi grea, e ziua in care incep din nou acelasi scenariu care imi spune: deschide ochii!

nici nu stiu daca nicaieri mai e o varianta...

Am visat la o eternitate efemera. Am crezut ca e efemera pentru ca simteam o durere la tampla. Uneori cand tampla se zbate, mi se pare ca vaietul asta nemangaiat e doar o prelungire de dureri surde a unei inimi nesatisfacute de bataia perfecta. Mi-e frica de eternitatea clipei. Stiu ca undeva m-am pierdut intr-un ciclu de timp care ma pierde zi de zi in el si ma afunda in amintirea propriei zile. Ma gandesc la momentele care m-au durut si care mi-au trecut si probabil ca imi vor trece de fiecare data cand sfarsitul e aproape.
Daca ai stii ce usor se sting sunetele cand in jurul tau e liniste...
Ochii tai cand privesc asfintintul seara stiu ca clipesc..... si poate se umezesc. E frumos cand gasesc un pic din tine inauntrul meu. Stiu ca intr-o zi...te voi uita. Ma intreb oare ce rost am avut noi in lumea asta. Uneori cred ca a fost prea neinsemnat tot. Povestile cu tine nu o sa le uit niciodata....nu o sa uit tacerea si rasul tau.
Ma gandeam sa ma imbat cu gandul la tine sa vedem ce iese:)
Am reusit sa imi inec gandurile in amitiri si dragostea in eternitate. Daca nu mai credeam in liniste....cred ca am castigat-o acum

un Eminescu care ramane etern

Mi-am inchipuit o odaie in care razbate putin lumina si e frig, in care de afara se aude o ploaie marunta si murdara. As fi stat la caldura unor pietre si as privi catre un cer pe care nu l-as vedea niciodata. O zi care ar veni tarziu, poate prea tarziu, ar aduce o eliberare care nu se mai vrea eliberata.
As citi o carte cu pagini nesfarsite si cu o poveste neterminata. As fi lasat la voia intamplarii actiunea cartii....si apoi as fi adormit la lumina unei lumanari mari, murdare si urat mirositoare. As fi acceptat insa mirosul tau si privirea ta. As fi ascultat povestile tale si as fi adormit privind spre ochii tai. Poate ca as parasi camera asta si as cauta iarba in mijlocul unei paduri ca sa privesc un izvor ce isi susura apa si in care sa te vad cum te imbaiezi. As fi privit spatele tau cum aluneca in apa si as auzi rasatul tau ca un clincket de clopotel. M-as fi rusinat si as fi intors spatele din instinct. Apoi as fi cautat un vesmant sa iti acopar goliciunea.
Azi am dormit destul de greu. M-am trezit obosit si ingandurat. Mi-e teama de noi, mi-e teama de frig...as privi inspre cer insa imi e frica sa nu ma orbeasca lumina asta, prea mult am stat in odaia asta tacuta plina de visuri si rautati. Uneori as vrea sa pot evada catre o lume in afara viselor, catre un calm infinit langa o mare tacuta. Doar valurile ei calme sa se sparga de tarm si sa emane caldura pe care o caut cu atata infrigurare. Imi e frica ca am sa ma pierd pe mine insumi intr-o lupta care nu mai e demult a mea. Am sa raman captiv intr-o odaie care e deschisa si care ma inchide in ea cu tacerea si singuratatea ei. Oricum imi raman visele si aripile care inca le mai am. Imi raman amintirile si oamenii frumosi. Pe ei nu am sa ii uit niciodata, chiar si daca am sa plang. Nimic nu se compara cu linsitea diminetilor mele chiar daca in adancul lor uneori au o umbra de tristete. Un calm infinit se aseaza seara peste camera mea si imi da linjsitea asta de a scrie verzi si uscate, amintiri si dureri, taceri si clipe.

o amintire despre anca....

Ploua undeva departe de gemul meu. Aud picurii aproape insa stiu ca tunetele si fulgerele nu sunt de la fereastra mea.
S-a linistit acuma si parca sunetul primaverii asteia e ciudat. E o liniste si un vant calm, atat de calm incat de abia il aud. Ma gandesc la tine si la zambetul tau. Te-am vazut de atatea ori vorbind si explicand o lume pe care doar eu o intelegeam pentru tine. Ca e tarziu sa respir aerul din jurul tau, parfumul pe care il adoram ascultandu-te si incercand sa iti spun ceva ce nu am reusit niciodata.....stiu si eu. Am inteles de fapt multe, poate mult prea multe, atat de multe incat am uitat sa mai gandesc.....asa ca ma las in voia unui vant care sa ma duca pe aripile sale. Mi-e teama ca poate maine o sa uitam unul de celalalt si ca o sa pastrez din tine o amintire.... una frumoasa si una asa de urata incat m-a facut sa te pierd din suflet....

Daca ti-am deschis inima pentru o clipa a fost sa te vad zambind si sa iti fac chipul sa radieze de fericire. Nu stiu sa spun cuvinte mari, stiu doar sa imi daruiesc viata si iubirea in mainile tale. Stiu sa iti sarut clipa diminetii cu inima si sa iti ating pleoapele vietii cu sufletul meu.
Nu m-am nascut din foc si nu am fost zamislit in apa. Am invatat insa sa iubesc cu putere si sa vars lacrimi de durere. Am citit in foc si in apa ca iubirea nu e la vedere. Am zamislit din pamant si din aer un fel de iubire, o calda amintire de portelan nemaivazut care sa te insoteasca peste tot. As fi vrut sa iti fie pavaza si ajutor pentru zilele grele. Stiu insa ca undeva s-a rupt ceva si ai lasat sa cada jos un scut intr-un timp asa de scurt. As fi vrut sa lasi portita aia deschisa sa pot intra in sufletul tau. Tanjeam dupa caldura inimii tale si dupa fericirea din zambetul lacrimilor tacute. As fi stat sa privesc cu nesat cum vantul se joaca prin pletele tale si cum ti se inrosesc buzele tale cand ti-e cald. As fi privit adanc in ochii tai ca sa ma pierd intr-un ocean de pace si liniste. Mi-e dor sa te vad zambind si sa caut lumina. Am sa privesc insa soarele....stiu ca una din razele sala te vor intoarce din drum cate mine. Stiu insa ca zambetul tau il pastrez in suflet pentru intotdeauna!

Cineva spunea odata ca povestile de dragoste incep si se termina intr-o gara. Nu am crezut ca mi se va aplica lema asta vreodata. Pur si simplu nu o luam ca o lema. Ma gandeam la ea ca si la o efemera vecinatate de adevar.
Cateodata stau si ma gandesc la trecut si retraiesc clipe, cuvinte, zambete si chiar lacrimi. E frumoasa viata cand iubesti clipa si frumusetea momentului, cand stii sa pretuiesti clipa si cuvantul. Nu imi plac lacrimile si oftatul si totusi ele fac parte din dragoste, poate ca fara ele dragostea nu e intreaga. Speram intr-o vreme ca nici o poveste de dragoste nu are vreun sfarsit. Am invatat ca in viata amintirile sunt ancore pentru realitate. As vrea sa cred ca iubirea din gara aceea exista si chiar daca nu mai e ce a fost.....e ceva asa de frumos incat as povesti asta nepotilor...sau, as trai sa le amintesc frumusetea unor clipe, cuvinte, zambete si chiar lacrimi.

Inceput de primavara

A fost odata ca niciodata un inceput de primavara. Asa par a incepe toate povestile despre Universitatea Cluj. Fiecare particica de istorie are frumusetea ei si de cele mai multe ori pentru noi tristete. Spuneam de atatea ori ca noi avem asa de putine momente frumoase incat ele trebuiesc sarbatorite.Cred ca totusi draga prietene, ma insel. Frumusetea Universitatii sta in ea insasi si in fiecare clipa a existentei sale. Toate problemele care apar sunt doar episoade dintr-o viata fara de sfarsit. Imi place sa cred ca si noi facem parte din filmul acesta al vietii noastre. Stii, am avut un episod in care m-am contrazis cu un suporter, sau mai bine zis un nestiutor de iubire despre marea mea dragoste. Ce e ciudat e ca de fiecare data cand aveam un schimb de replici ma simteam asa, in largul meu, puternic. Am simtit asta pentru ca noi, avem o istorie cu trecut memorabil, prezent caracterizat de unitate si un viitor luminos al copiilor nostri iar niste amintirile sunt atat de frumoase si de pline de intelepciune, incat nu ne poate bate absolut nimic si nimeni la acest capitol. Nu exista mai frumos ca viata traita alaturi de U. Cu fiecare clipa ma simt mai matur si mai plin de intelepciune. Invatam din fiecare episod al existentei noastre. Chiar daca de multe ori aceste episoade consumate in familie nu sunt din cele mai fericite, deasupra prostiei si ignorantei respira sufletele curate. Imi spunea demult Bunica mea, un mare filosof de la tara ca atat cat ai sufletul curat vei putea dormi linistit noaptea. Unii dintre noi dorm bine de tot noaptea. Boemia comportamentului inca nu ne caracterizeaza pe toti. Ceea ce e mai importat e ca pe marea majoritate ne recomanda bunul simt si sufletul plin de iubire. De cele mai multe ori acest lucru bate orice nesimtire. Ma inclin spre acesti oameni care stiu sa treaca peste tot si sa arate frumusetea sufleteasca pe care o ridica spre suprafata parca intr-o simfonie de culori si fericire. La urma urmei aceste lucruri ne fac mai puternici ca grup si mai importanti ca si imagine. De multe ori imaginea asta nu conteaza pe cat conteaza sa respiri un aer curat nepoluat de injurii. Spun asta pentru ca am vazut sambata un meci la sala deosebit. Un meci care, desi incrancenat, ne-e unit in cantare si in inimi.Spun asta pentru ca Vineri intr-un meci cu o incarcatura emotionala fara margini ati stiut sa cantam cum stim noi mai bine, iar sambata ne-a eliberat inimile intr-o oda de preamarire a primei zile de primavara.
Avem femei frumoase si le-am sarbatorit cum se putea mai bine. Nu printr-o victorie din pacate, dar prin bun simt, respect si fair play. Oare ce poate fi mai frumos, decat gestul fotbalistilor care le-au inmanat flori minunatelor naostre fete? Sa zugravezi in cuvinte nu ai cum, doar simplitatea momentului si naturaletea gesturilor a fost de ajuns.
Sambata am vazut ca de fiecare data copiii in tribune. A fost extraordinar, pentru ca frumusetea copiilor in tribuna este incontestabila, insa zambetul lor este ceea ce ne tine pe noi in viata! Fiecare copil ce are simbolul in piept si frumusetea lui in inima este apropierea noastra de eternitate!

O poveste tacuta

Dr Mircea Luca
....un gand ce se naste dincolo de cuvinte e atat de pur atat de frumos....
Sa spun ca a fost usor e prea departe de adevar. Sa spun ca a fost greu e o prostie. Cand iubesti ceva cu adevarat nimic nu e greu.
Am pus o baza cand unii de abia se trezeau. Am muncit cu sufletul cu inimile cu muschii si cu vorbele. Ne-am batut cu vorbele si am invatat cata rautate poate exista intre noi. Am vazut oameni si clipe si ore. Am invatat din rautate si ura si scuipat. Am gresit sau nu doar Dumnezeu ne poate spune. Ce mai poate spune Domnul e ca inima a fost curata, ca de fiecare data. Acum poate ca tot e vorba in vant si pierdere de vreme. Sti tu draga cetitorule, mama imi spunea cand eram mic ca rautatea lumii e cea mai grea povara pe care trebe sa o duci cand ai inima curata.
Si au venit clipele frumoase cand oamenii frumosi de prin peluza au ridicat cuvinte si au pus umarul la tot, incepand de la lutul care prindea forma sub privirea noastra si mana calda si blanda a maestrului pana la obiectivul rece al aparatului de fotografiat. Imi pare bine ca pozele sunt de amator, numai asa pot surprinde frumusetea si limpezimea sufletului deschis si curat.
Am privit in ochi oameni pe care cu greu as putea sa ii mai scot din sufletul meu. Pe unii i-au injurat, pe alti au incercat sa ii discrediteze ...pe altii doar i-au vorbit urat. Daca gura lumii ar privi in ochii lor si in inima lor frumoasa am intelege cu totii mai bine notiunea de familie.
Imi amintesc cu placere clipele in care s-au pus limite, in care s-au emis comunicate sau in care s-a zambit. Acum daca te uiti la fetele lor o sa vezi doar oameni. Daca incerci sa ii cunosti cu adevarat o sa vezi zambete si lacrimi. Fiecare om are viata lui cu problemele si fericirile sale. O echipa insa a depasit limitele personale, amatori, insa cu suflet mare. Daca as putea sa le multumesc as face-o. Pecetea peste timp spune restul povestii. Mingea cu sireturile sale ascunse spune poate un cuvant negrait.
In final a ramas doctorul Mircea Luca privind peste Somes ca si cum ar fi stapan peste orasul acesta. Mai tarziu o sa vin sa il mai privesc inca o data in maretia lui. Prima zapada l-a botezat cu neaua sa. O sa vina si prima primavara in jurul Pazitorului ideilor noastre cu florile sale si cu mireasma imbatatatoare din jurul stadionului Nostru.
Iubindu-te pe tine inveti sa iubesti pe altii, insa daruind altora sudoarea muncii tale e o nimica toata! e doar inima deschisa cu adevarat spre propria familie, aceea a Universitatii Cluj!

http://www.asr1919.ro/foto/povestea-realizarii-statuii-dr-mircea-luca-galerie-foto/

fata din poze...

Cand ploaia cade peste lacrimile tale, printre soapte cu iz de vanilie vreau sa ma uit in ochii tai...sa vad licarirea unei lacrime in profunzimea durerii ei.
Te-am privit de atatea ori in pozele tale si am ajuns sa te cunosc intr-un fel anume....cel ireal. Te vad calda si cu inima deschisa. te vad rabdatoare si intelegatoare. Te vad frumoasa la suflet si plina de bun simt. Ma gandeam la bunul tau simt. Ma gandeam la zambetul tau cald si care ascunde ceva. Eu stiu ce ascunde, simt, imi doresc sa iti iau intre palmele mele calde obrajii tai si sa te privesc adanc in ochi sa iti soptesc, dupa ce te-ai linistit si calmul tau si-a facut prezenta....ca esti frumoasa. Probabil ca in sufletul meu as vrea sa iti spun ca imi esti draga asa, cu pozele tale si ca ochii tai imi par asa de plini de inteles. Ma gandesc ca te cunosc indeajuns de mult incat sa nu imi doresc sa te mai cunosc. Sa spun ca e devreme, inseamna ca am aflat tarziu. As vrea sa intelegi ca in sufletul meu ai un loc aparte. Daca vrei sa ma intrebi mai multe detalii...cred ca nu as putea sa iti raspund. Stiu doar ca tu si pozele tale mi-ati cucerit sufletul. O data in viata stiu ca ne vom intalni. Nu stiu insa daca tu ai putea sa vezi cu ochii tai privirea sufletului meu. NU iti cer nimic in definitiv. Imi doresc doar sa zambesti si sa fi tu insuti...fata din pozele tale.

franturi

...am strans in pumnul meu o floare....
Am strans-o si o priveam cum moare. Ma gandeam ca uneori florile traiesc o viata sau paote o secunda. Mi-a fost mila de ea, apoi mi-am dat seama ca de fapt era vina mea.
Am strans la pieptul meu o floare si ma gandeam la aceea care murise in mana mea. Acum nu mai era asa. Imi era cald si sufletul impacat. As fi vrut sa iert pumnul care a sfarsit un zambet. As fi vrut sa pland si sa rascumpar viata aceea. Era mult prea tarziu...poate ca ar fi bine sa visez cu ochii deschisi

Mai ramai putin in viata mea. Priveste alaturi de mine un asfintit. Mi-e dor sa pot sa ma trezesc ca sa pot privi un rasarit. Ramai la cina. Nu stiu sa gatesc insa gatesc din suflet. Stiu insa sa visez. Tu stii ca daca visul meu ar putea vorbi ...poate as fi un om cautat.

Ma gandesc uneori cum sa plec departe. As vrea sa fie simplu si pacea din inima mea sa imi dea impulsul necesar. As vrea sa culeg din cuvinte vorbe frumoase, din inimi reci batai puternice si din oameni frumusetea unui gand. Stii, uneori as vrea sa ma opreasca cineva....cineva cu un gand nespus si o privire adanca. As vrea sa pot citi in ochi si sa adorm in privire. Am sa plec candva catre departe si ridic din noapte soapte si sa raresc un rau de munte ce vrea sa curga in siruri marunte.

As vrea sa stiu canta la pian, sa imi tanguiesc durerea printre clape alb-negre si sa sper ca ce le desparte e doar un semiton

Am privit in tacere cum ti se miscau buzele. Stiu ca imi spuneai ceva insa nu eram atent. Ma gandeam la clipa in care noi ne-am sarutat pe scara unui tren. Nu am uitat nimic din clipele alea. Ma uitam la tine si ma gandeam cat de frumoasa esti. Tu vorbeai insa....renuntasem sa te mai aud. Erai atat de departe. Ma gandeam la un copac sub un care te-am sarutat si o seara in care am visat. Ma uit spre trecut si te privesc ca si cum esti langa mine. Nu am uitat clipa cu tine si o simt aproape de inima mea. Iti privesc buzele si as vrea sa te ascult si iti savurez fiecare cuvant....esti insa asa de departe. Mi-e dor de tine si de ochii tai. Te-as saruta pe scara unui tren si poate nu te-as mai lasa sa pleci de data asta!

Nu sunt cuvinte sa spuna ca ochii tai sunt albastri, nici ca zambetul tau nu poate rasari la o ora asa de matinala, insa sunt sigur ca daca i-as oferi destule motive ar face-o si.....atunci soarele s-ar putea ascunde in fata spectacolului de culoare si lumina care iese din suflet si straluceste de pe buzele tale fierbinti...
Daca as alege o perioada a zilei in care sa ma trezesc...ar fi aceea in care privirea ta mi-ar zambi, iar parul tau s-ar scalda printre raze razlete si ar lasa sa se vada chipul tau fericit si plin de viata.
Nu cred ca as putea spune ca esti frumoasa. Ar fi prea simplu, iar cuvintele prea reci. As putea doar .... sa iti arat, dar atunci poate as merge prea departe. Cerul e totusi asa de departe iar privirea ta atat de aproape....

undeva intre nicaieri si acum

Daca ai rade as zice ca glumesti. Unoeri privesc spre cer si cred ca tot ce e ploaie e lacrima. Poate ca in definitiv asa este...sau poate nu. Daca ai spune ceva ce m-ar durea, probabil ca te-as parasi. Unoeri sunt tafnos si privesc spre cer. As vrea ca vantul sa aiba aripi si sa se inalte pana la nori sa ii alunge de pe cerul amintirilor mele. Mi-e greu sa cred ca in viata apar curcubee de nicaieri. M-am saturat....sau poate nu mai cred in culori. Daca ar fi mai simplu m-as ridica si as pleca. POate ca ar fi usor, poate ca ar fi al dreq de simplu.
Si daca nu as pleca? Daca as ramane? as insista sa fiu un nemernic? sau doar un ciudat care inca mai spera?
Stau si ma gandesc la mine. si daca nu exista cuvantul noi? daca pentru mine cuvantul s-a pierdut...ar trebui sa inventez unul?
Ma uit cum pleca de langa mine suflete, urechi, lacrimi si sunete. Am ramas singur fara ele. Daca ar fi sa renasca ceva din cenusa asta ar mai fi zambetul. Ma simt asa de mic si cred ca nu mai imi sta in putinta sa fac ceva, sa schimb prezentul. Poate o sa ma impiedic si am sa ma tarasc spre tine. As vrea sa lupt pentru tine si sa castig un razboi cu mintea mea, cu amitirile mele....

Undeva, departe, dupa curcubee de emotii se afla un sarut asa de puternic incat iti va schimba viata ...uneori pentru totdeauna:) Deseori cei carora le inchizi o usa in fata, puteau sa iti deschida o fereastra catre ceea ce cautai ...un sir de sentimente unice. As vrea sa adorm si sa ma trezesc intr-un carusel de vise, de vise frumoase si pline de suflet.

Am intins o mana catre nicaieri. Probabil ca indicam linia orizontului....sau poate ca vroiam sa ating cerul.
Aveam nevoie de o uitare in viata mea. Aveam nevoie de pacea unei clipe...sau poate liniste printre aripile unui inger.
Am inchis ochii si vroiam sa visez frumos... am deschis ochii si plangeam. Plangeam pentru ca te visasem ca de fiecare data. As fi atins cerul atunci pentru tine, iar daca as veni vreodata inapoie as vrea sa te ating pe tine ...sa te mangai pe obraz si sa te sarut usor pe buze. Cateodata visez ca ma aplec peste patul tau cand dormi si iti simt pielea catifelata. Uneori te sarut si mi-e frica de emotie sa nu scap vreo lacrima care sa cada peste obraz si sa te trezeasca. Simt ca vreau sa te strang in brate... Ca vreau sa imi vorbesti... ca razi si imi zambesti.
Stii cred ca visez prea mult uneori la tine si ca vreau sa te vad. Am invatat de la stele sa imi fie frica poate. Sau oare vantul m-a invatat sa fiu sfios...
Imi aduc aminte de vorbele mamei, insa mi-e frica de tot. E prea bine aici in bratele ingerilor....as vrea sa te simt si pe tine aici. Stiu ca undeva departe visezi si tu uneori....ma gandesc ca departe de tot ce e pamantean, visele noastre se contopesc.

Cateodata trecem pe langa clipe ca si cum momentele de secunda au fost acolo fara sa ne dam seama. Am oprit atunci timpul pentru o clipa. Am rememorat amintiri si am vazut cum frumusetea unei tribune se clatina. Am rememorat cuvinte si am privit cum se inalta un suflet precum o pasare ce isi cauta liberatea. Am rememorat lacrimi si am privit cum durerea loveste uneori atat de tare in suflet incat e in stare sa schimbe nu doar sentimente ci chiar vieti, si... oameni. Am rememorat un rasarit si am crezut in viitor. Nu stiu de cand nu am mai crezut in viitor asa de mult, insa poate era doar un vis, un vis ce se nascuse doar in oprirea timpului.
Am adormit greu si gandurile mi-au zburat departe de suflet si cautand realitatea m-am ratacit. Mi-am privit mainile si am vazut ca am imbatranit. Dintotdeauna am vrut sa cred ca voi imbatrani frumos, insa nu a fost sa fie asa. Uneori imbatranim dupa cum spunea Coco in numarari de clipe, de secunde sau de adevar. Am cautat mult realitatea si am pierdut-o chiar inainte de a incepe. De ce? Poate ca eu nu sunt pentru realitatea asta. Am nevoie sa incep sa invat de la primii pasi si chiar primele cuvinte. Nu stiu daca am puterea sa plec spre inceputuri. Nu stiu daca mai am iubire la mine indeajuns ca sa pot petrece timpul ramas. As vrea sa cred ca izvorul acela pe care l-am nascut impreuna cu totii incepe sa licare asa cum o facea odata. Mi-e greu pana si sa imi imaginez asta.
Aseara am plans. Am plans mult. Am plans in suflet.
A durut. A durut ingrozitor. A durut pana la os.
Am adormit. Am adormit bustean. Am uitat pana sa ma mai si trezesc.
Poate ca nu as mai fi vrut sa ma trezesc. As fi vrut sa visez, la lumini, la umbre, la zambete si la privirea din ochii copiilor. Oare visurile astea sunt realitati din trecutul meu, sau doar amagiri ale unui viitor?

A disparut frumusetea dintre noi.
A ramas mutenia stirba si ambigua a cautarii fara sens.
A ramas cautarea disperata de iluzii cumparate ieftin din carcasele de plastic.
A plecat dintre noi lirismul buzelor fiebinti noaptea sub clar de luna.
A murit incet incet speranta unei priviri ochi in ochi.
As vrea sa renasca clipa in care sa incep sa simt un zambet, sa ma bucur de el ca un copil de o prajitura....sa ma apropiu de el si sa il sarut fara sa iau dulceata lui.....sa il las acolo sa ma incante, sa ma infrupt din el zi de zi fara sa ii fac rau.

Sa ridic privirea cu drag privind spre luna
Sa stiu ca dincolo de intuneric e lumina
Sa caut printre resturi de idei o zana buna
Si s-o gasesc trudind ca o albina
Polenizand cu fericirea ei ca-ntr-o cununa

A mai trecut o viata, o ora , o secunda si o clipa din viata mea. Poate ca uneori timpul la mine se masoara in ploi. stii de care? De acelea care cad marunt si rece peste suflet. De acelea care te fac sa plangi singur si sa privesti in gol in timp ce apa iti patrunde adanc in oase si te face sa cazi in genunchi. Mi-e dor de caldura unei batai de aripi...mi-e dor de privirea calma a unui rasarit de soare iarna. Stii...frumos e de fiecare data atunci cand ma gandesc la tine. Parca te-am vazut pentru o clipa si trenul a trecut in viteza pe langa mine. Ti-am vazut zambetul ...am ascultat rasul tau si ti-am simtit buzele in treacat peste ale mele. Mi-e dor de sarutul tau si de gemetele tale. de sanii tai si de sarutul tau patimas. Nici nu mai stiu ce culoare au ochii tai, insa sunt sigur ca imi e dor de ei. Simt cum gandul tau se invarte acum pe langa mine si ma priveste. Mi-e dor de parul tau. As opri trenul asta al vietii doar ca sa ma imbarc langa tine pentru inca o clipa. E atat de departe gura ta si simt ca sarutul meu se pierde undeva in desertul pasilor tai pierduti.